De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Ziua de 27 august 1991 a rămas în memoria noastră, a românilor de la est de Prut şi a fraţilor şi prietenilor noştri din lumea întreagă, ca o dată deosebită.
Proclamarea independenţei Republicii Moldova de către Parlamentul de la Chişinău a fost şi va rămâne a fi apreciată, ca o hotărâre istorică, ca o mare izbândă a Mişcării de Renaştere şi de Eliberare Naţională din stânga Prutului.
Prin efortul a sute de mii de patrioţi a fost pregătit şi realizat actul din 27 august 1991.
Drept urmare, am scuturat jugul colonial ruso-sovietic şi am pus capăt, în spaţiul fostei RSS Moldoveneşti, regimului totalitar comunist.
De atunci, de la începutul anilor ‘90 ai secolului trecut, am pornit pe calea democraţiei, cale lungă, întortocheată, plină de ambuscade organizate de forţele conservatoare, pro imperiale, dar mai ales de comunişti.
Declaraţia de independenţă a legitimat orientarea politică, principial nouă, Republicii Moldova.
Declaraţia începe cu motivarea istorică a independenţei, motivare prin care trecutul românilor este reaşezat pe făgaşul adevărului istoric.
O atenţie deosebită se acordă consecinţelor nefaste ale nelegiuirilor din anii 1775, 1812 şi 1940 pentru destinul românilor din teritoriile ocupate.
Astfel, se consideră că Imperiul Austro- Ungar, în 1775, şi Imperiul Rus, în 1812, ocupând, respectiv, Bucovina şi Basarabia, au săvârşit „acte de dezmembrare a teritoriului naţional”, actele acestea „fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei, acte infirmate de întreaga evoluţie a istoriei şi de voinţa liber exprimată a populaţiei Basarabiei şi Bucovinei”.
Este clar că ultima parte a frazei citate se referă la Unirea, din 1918, a celor două provincii româneşti cu România.
Din alineatul respectiv al Declaraţiei de independenţă mai rezultă că Actul din 27 martie 1918 a fost un act legal, întrucât avea ca temei dreptul istoric şi de neam şi voinţa liber exprimată a populaţiei.
În continuare, se face o altă apreciere principială: cea referitoare la Pactul Molotov-Ribbentrop, prin care două regimuri totalitare şi-au stabilit „sferele de interese” de la Marea Baltică la Marea Neagră.
În urma aplicării Protocolului adiţional secret, parte componentă a Pactului, a avut de suferit cumplit şi România. Din trupul ei au fost smulse Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa.
Legislativul de la Chişinău lua act de faptul că „parlamentele multor state în declaraţiile lor consideră înţelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul URSS şi Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio şi cer lichidarea consecinţelor politico-juridice ale acesteia”.
Aprecierea negativă a Pactului Molotov-Ribbentrop era subliniată şi prin referirea la Declaraţia de la Chişinău din 28 iunie 1991, adoptată de Conferinţa Internaţională „Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale pentru Basarabia”, organizată de Parlamentul R.M.
Participanţii la Conferinţă, se spune în acest document, „consideră că Pactul şi Protocolul său adiţional secret sunt nule ab initio, iar consecinţele lor trebuie eliminate”.
Revenim la Declaraţia de independenţă. Actul agresiv al URSS din 28 iunie 1940 este calificat ca „ocupaţie prin forţă” a Basarabiei, nordului Bucovinei şi ţinutului Herţa.
Iar deciziile Moscovei, din 2 august şi 4 noiembrie 1940, privind formarea RSS Moldoveneşti unionale şi trasarea graniţelor acesteia sunt numite acte ilegale, adoptate „fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa”, acte „prin care s-a încercat, în absenţa oricărui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii şi apartenenţa noii republici la URSS”.
Urmează apoi alineatele cu privire la Mişcarea de Renaştere şi Eliberare Naţională şi la primele realizări ale acesteia ce au precedat proclamarea independenţei.
Deciziile din legendarii ani 1989-1991, inclusiv actele legislative privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin, din 31 august şi 1 septembrie 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991.
Să reţinem faptul esenţial că limba de stat este numită corect limba română, argument de bază împotriva celor care încearcă prin minciună şi diversiune să ne impună o identitate falsă, „moldovenească”, negând vehement unitatea naţională a românilor din stânga şi din dreapta Prutului.
Identitatea noastră românească este reflectată, de asemenea, în drapelul de stat şi în stema de stat ale Republicii Moldova.
Însemnele statale nu sunt menţionate întâmplător în Declaraţia de independenţă. Acestea fac parte din patrimoniul valoric al tuturor românilor.
Noţiunea „unitate naţională” figurează în câteva locuri ale textului Declaraţiei de independenţă.
În documentul pe care îl comentăm în aceste rânduri proclamarea independenţei Republicii Moldova este privită ca un imperativ al timpului, ca o parte componentă a proceselor europene, „de democratizare, de afirmare a libertăţii, independenţei şi unităţii naţionale, de edificare a statelor de drept şi de trecere la economia de piaţă”.
Prin formula dată se stabilea strategia politică şi economică a R.M. pe termen lung şi se sugera limpede modelul de dezvoltare demn de urmat.
Preambulul Declaraţiei de independenţă se termină cu memorabila frază: „Parlamentul Republicii Moldova… proclamă solemn: Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”.
Ca stat independent, Republica Moldova solicită „tuturor statelor şi guvernelor lumii recunoaşterea independenţei sale, astfel cum a fost proclamată de Parlamentul liber ales al Republicii…”.
Cu alte cuvinte, Declaraţia de independenţă este unicul document în baza căruia Republica Moldova este recunoscută pe plan internaţional şi se poate afirma în lume ca stat independent. Subliniez aceste lucruri cunoscute de toată lumea, afară de cei care urzesc planuri de „modificare” a Actului de la 27 august 1991.
O atenţie deosebită merită şi o altă prevedere a acestui document. Guvernului URSS i se cerea „să înceapă negocieri cu guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de pe teritoriul naţional al Republicii Moldova”.
Accentuând orientarea democratică şi deschiderea umanistă a noului stat independent,
Declaraţia de independenţă mai sublinia teza referitoare la garantarea exercitării drepturilor sociale, economice, culturale şi a libertăţilor politice pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova, pentru toate grupurile naţionale, etnice, lingvistice şi religioase de pe teritoriul acesteia, în conformitate cu principiile şi normele recunoscute pe plan internaţional.
