Connect with us

Cultură

Zilele Culturii Republicii Moldova inaugurate în Israel

Publicat

pe

Premierul Pavel Filip a participat, în seara zilei de joi, la deschiderea Zilelor Culturii Republicii Moldova în Statul Israel. Manifestația culturală de anvergură se desfășoară în contextul aniversării a 25-a de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-israeliene.

Zilele Culturii Republicii Moldova în Statul Israel sunt organizate în perioada 9-11 noiembrie.

În discursul rostit cu această ocazie, premierul a menționat legăturile strânse dintre poporul moldovenesc și comunitatea evreiască, care au convieţuit în pace, prietenie şi bună înţelegere de-a lungul timpului, îmbogățindu-și reciproc cultura şi tradiţiile.

În această ordine de idei, Pavel Filip a evidențiat contribuția valoroasă a mai multor personalități de origine evreiască, care au rădăcini moldoveneşti, la edificarea și dezvoltarea Statului Israel. Printre ei şi Shmuel Cohen – compozitorul imnului Statului Israel, originar din Ungheni.

„Ne mândrim cu aceste personalităţi, originare din Moldova. În acelaşi timp, regretăm că au plecat din ţara noastră, pentru că Moldova are nevoie de astfel de oameni talentaţi”, a subliniat Pavel Filip.

Totodată, șeful Cabinetului de miniștri a remarcat simbolismul inaugurării evenimentului de către renumitul Ansamblu Național Academic de Dansuri Populare „Joc”.  „Ansamblul „Joc” s-a afirmat pe parcursul anilor ca o veritabilă instituție de promovare a celor mai valoroase tradiții și obiceiuri naționale. Este un adevărat mesager al artei și culturii poporului nostru în străinătate”, a spus Premierul.

Prezentă la eveniment, vicepreşedinta Knessetului, Tali Ploskov, a salutat delegaţia din Moldova, de unde este originară şi ea. „Moldova are oameni deosebiţi şi posibilităţi de a se dezvolta şi a deveni o ţară modernă şi prosperă”, a spus vicepreşedinta Legislativului Statului Israel.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe

Cultură

Reuniunea Teatrelor Naționale revine la Chișinău

Publicat

pe

De către

Cea de-a IV-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale se va desfășura în perioada 19 – 30 septembrie, la Chișinău. Programul evenimentului cuprinde 31 de spectacole ale teatrelor din Chișinău, Bălți, București, Cahul, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș, Timișoara, Sibiu, inclusiv 11 spectacole radiofonice și un spectacol-concert.

Cea de-a IV-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale se va deschide pe 19 septembrie cu spectacolul ,,Carnavalul” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Alexa Visarion, jucat de actorii Teatrul Național „Mihai Eminescu”, și se va încheia pe 30 septembrie cu același spectacol, doar că în regia lui Silviu Purcărete, rolurile fiind interpretate de actorii Teatrului Național ,,Radu Stanca” din Sibiu.

De asemenea, la această ediție vor fi montate spectacolele: ,,Scrisoarea” – Teatrul Național ,,I. L. Caragiale” din București; ,,Gaițele” și ,,Cealaltă țară” – Teatrul Național ,,Marin Sorescu”, Craiova; ,,Steaua fără nume” – Teatrul Național Târgul-Mureș; ,,Tzara arde și Dada se piaptănă” – Teatrul Național Cluj-Napoca; ,,Despărțitorul” – Teatrul Muzical-Dramatic ,,B.P. Hașdeu” din Cahul; ,,O noapte furtunoasă” – Teatrul Național ,,Vasile Alecsandri” din Bălți etc.

Secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării Andrei Chistol a mulțumit partenerilor pentru contribuția lor la organizarea acestui eveniment de mare amploare. Totodată, oficialul a îndemnat publicul să participe la Reuniunea Teatrelor Naționale – un adevărat regal teatral.

,,Ne bucură faptul că acest proiect excepțional a devenit o tradiție, pe care publicului din Republica Moldova îl apreciază din ce în ce mai mult, pentru că reuneşte pe aceeași scenă cei mai buni actori și regizori de pe ambele maluri ale Prutului”, a subliniat secretarul de stat.

Evenimentul este organizat de către Teatrul Național „Mihai Eminescu” cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova; Ministerului Culturii și Identității Naționale al României; Institutului Cultural Român, și a filialei acestuia la Chișinău.

Programul Reuniunii Teatrelor Naționale poate fi vizionat AICI.

Prima ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale a avut loc în 2014.

Foto: TNME.md

Citește mai departe

Cultură

Eveniment inedit: Maestrul Eugen Doga a susținut un excepțional recital de pian chiar pe peronul gării

Publicat

pe

De către

Un eveniment inedit a avut loc, astăzi, la Gara Chișinău. Renumitul compozitor Eugen Doga a susținut un excepțional recital de pian chiar pe peronul gării. Maestrul a interpretat câteva dintre cele mai faimoase melodii ale sale, încântând publicul și călătorii.

Unii pasageri, care au venit la gară mai devreme pentru îmbarcarea în tren, au rămas minute în șir nemișcați, savurând acordurile instrumentului muzical.

Este fenomenal. Nu m-am așteptat să-l văd pe maestru chiar pe peron”, „O idee foarte bună. Este pentru prima dată când am ocazia să ascult operele lui Eugen Doga pe viu. Am avut norocul să cumpăr bilet pentru această zi”, au spus călătorii.

Eugen Doga este unul dintre cei mai fideli călători ai „Căii Ferate din Moldova”. Maestrul a dăruit întreprinderii dreptul de a-i utiliza melodiile în gările și trenurile din țară. De asemenea, în anul 2018, maestrul a primit din partea Guvernului Republicii Moldova, dreptul de a circula gratuit cu trenul pe oricare dintre cursele existente.

Administrația Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, cea care a organizat evenimentul, l-a decorat pe Maestru cu cea mai înaltă distincție din domeniul feroviar.

„Am recurs la acest minim gest de recunoștință față de maestrul Eugen Doga, cel care a adus faimă țării noastre în întreaga lume. Ordinul a fost emis de o comunitate feroviară internațională, la propunerea CFM. Am fost, în primul rând, ghidați de susținerea, deschiderea și colaborarea Domniei Sale cu întreprinderea noastră. Maestrul a dăruit companiei dreptul de a-i utiliza melodiile în gările și trenurile din țară, contribuind, în acest fel, la delectarea călătorilor noștri”, a subliniat directorul general al CFM, Iurii Topala.

Ulterior, Maestrul a fost surprins de prestația copiilor de la Palatul de Cultură a Feroviarilor, care au cântat și au dansat după celebra melodie „Maria-Mirabela”, scrisă de Eugen Doga, pe versurile marelui poet Grigore Vieru.

„Nu este cea mai ușoară lucrare, însă a fost interpretată perfect de acești minunați copii. Sper că ei vor deveni un exemplu și pentru alții. Au ciripit atât de frumos! Cred că ei, cu timpul, se vor transforma în niște privighetori, care vor cuceri meridianele, poate chiar cu ajutorul „Căii Ferate”. Nu am mai cântat niciodată într-o gară. Locul pentru un asemenea recital a fost ales perfect. Gara este o poartă spre lume. Mă bucur că am ocazia să mă aflu aici”, a menționat Eugen Doga.

Citește mai departe

Cultură

Documentariști din Moldova – câștigătorii unor premii importante la MOLDOX LAB

Publicat

pe

De către

În ultima zi a Festivalului International de Film Documentar MOLDOX 2018, care s-a desfășurat la Cahul, s-au cules roadele celor trei workshop-uri din cadrul MOLDOX LAB: InterAction, Exploration și Inspiration.

Tinerii din cadrul atelierelor InterAction și Exploration, alături de tutorii Gregor Hutz, regizor din Germania, documentarista Nora Agapi și producătoarea Ioana Țurcanu din România, au prezentat publicului filmele documentare de scurt metraj realizate în cele 5 zile de atelier. Filmele au atins mai multe subiecte sociale actuale din Cahul și urmează să fie trimise către festivaluri de film documentar.

Tinerii documentariști din Moldova, participanți la Inspiration Workshop și-au ridicat premiile câștigate în urma unei sesiuni de pitching public în fața unui juriu internațional format din:

Simone Baumann –producătoare,  reprezentanta German Films Eastern Europe

Thanos Stavropolous – programator, Thessaloniki International Film Festival (TDF)

Neda Milanova – manager de proiect, Balkan Documentary Center (BDC)

Monica Stan – One World Romania (OWR)

Alex Shiriaieff –manager de proiect, Baltic to Black Sea Documentary Network (B2B Doc)

Steffi Wurster – regizor, Germania

Pontus Hjorthen –  director artistic, MOLDOX Film Festival

Pe parcursul celor 5 zile de training ei au fost instruiți de către Melody Gilbert – documentaristă și profesoară de film documentar și Gordon Quinn –producător executive a Kartemquin Films din SUA.

Premiul din partea Thessaloniki Documentary Film Festival (TDF) a mers către Ruxanda Spatari pentru proiectul filmului “The Journey”. Premiul include acces liber la Festivalul de Film Documentar 2019 din Salonic și la toate evenimentele TDF în anul 2019: Agora Market și Docs in Thessaloniki.

Premiul din partea Centrului Balcan de Film Documentar a fost acordat documentaristului Ion Donica pentru proiectul filmului “Reborn”. Premiul este un program de formare pentru un an cu module în Sofia, Prizren și Leipzig

Premiul din partea Rețelei Europene de Film Documentar (EDN) a fost acordat documentaristei Ksenia Ciuvaseva pentru proiectul de film “Landing”. Ksenia va fi observator la Festivalul de Film Documentar din Lisabona, Portugalia care se va desfășura în perioada 14-20 octombrie, 2018.

One World Romania Festival (OWR) a oferit premiul de participare într-o sesiuni de pitch în societatea civilă pentru Artiom Zavadovsky cu proiectul filmului “Monument”.

Iar Baltic to Black Sea Documentary Network (B2B Doc) a selectat 3 proiecte pentru un program de training adițional organizat și achitat de către B2B Doc. Câștigătorii sunt: Ksenia Ciuvaseva, Artiom Zavadovsky și Ruxanda Spatari.

Organizat de către Asociația Obștească „MOLDOX”, în parteneriat cu „SVENSKA FILMSTUDION” (Suedia), MOLDOX LAB este un laborator de film documentar, unic la nivel național, care instruiește tineri din Moldova cum să producă impact social prin intermediul filmului documentar, cu tutori internaționali recunoscuți în domeniu. Cu un număr de peste 80 de tineri instruiți și dezvoltarea a peste zece proiecte de film documentar în ultimii trei ani, MOLDOX LAB continuă să fie o platformă care contribuie activ la dezvoltarea industriei de film documentar din Republica Moldova. MOLDOX LAB 2018 a fost organizat cu suportul financiar din partea „Swedish Institute Creative Force Programme”, Ambasadei SUA în Moldova, Institutului Cultural Român, Centrului Național al Cinematografiei din Moldova, A.O. „Centrul Cultural German ACCENTE” din Chișinău și Goethe-Institut România, cu sprijinul Primăriei și Consiliului municipiului Cahul și Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova.

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com