„La noi, la Gribova, avem și drumuri bune, și apă, și lumină pe străzi, dar oamenii oricum pleacă”, spune tanti Feodosia. Femeia, trecută de 60 de ani, îmbrăcată într-un halat cu flori albastre și cu o basma albă legată la ceafă, vine cu gențile pline dinspre magazinul din centru.
O întrebăm de ce oamenii pleacă, dacă în sat sunt condiții prielnice pentru trai. Femeia lasă pungile pe una din băncile care se aliniază cuminți și pustii de-a lungul străzii și zice: „oamenii nu au locuri de muncă. Se duc și nu cred că se vor mai întoarce, pentru acolo sunt salarii mai bune”.
„Mie îmi pare că n-are să mai rămână nimeni peste zece ani aici”, adaugă ea.
Strada centrală: trotuare, bănci și iluminare stradală
Gribova se află la 143 de kilometri de Chișinău și 13 kilometri de orașul Drochia. În trecut s-a numit Nădușita, denumirea actuală a fost schimbată în 1963. Satul a fost redenumit în Gribova, în memoria tractoristului Nicolae Gribov, originar din această localitate, care a decedat în Kazahstan în timp ce încerca să salveze un lan de grâu cuprins de foc.
Localitatea este gazificată, are apeduct și sistem de iluminare. Datele oficiale arată că în sat locuiesc circa 2000 de persoane. Am venit aici ca să vorbim cu locuitorii satului despre problemele localității dar și despre schimbările pe care le vor în localitatea lor.
Drumuri americane
Suntem în centru și, dacă nu ai ști că ești în Gribova, ai putea crede că te afli pe o stradă din vreun centru raional. Carosabilul e bine asfaltat, trotuarul este pavat. Pe un panou informativ aflăm că acesta a fost pavat în cadrul unui proiect finanțat de Statele Unite ale Americii. După doi ani, pavajul arată impecabil – niciun fel de denivelări sau elemente care se clatină. Au fost instalate bănci moderne. Oamenii au plantat flori.
Pe la ora amiezii pe strada centrală sunt puțini oameni, dar toți cei care ne văd se salută. O tânără care venea spre noi pe bicicletă ne spune că în josul străzii am putea găsi mai mulți oameni.
„Sunt sute de case abandonate”
Pe drum ne întâlnim cu Petru Flocosu. Bărbatul, trecut de prima tinerețe, dar cu chipul unui actor al Teatrului de Operă și Balet, ne spune că este președintele ONG-ului „Alianța fermierilor din raionul Drochia”. El spune că lucrează mai mult în satul vecin, Cotova, dar că este originar din Gribova și știe bine situația din localitate.
Petru Flocosu mai spune că este membru al GAL-ul „Calea Dropiei”, din care face parte și Gribova, și că sunt elaborate mai multe proiecte ce vizează satul de baștină. Printre acestea proiectul de canalizare de transformare a unei clădiri într-un muzeu. „Proiectele sunt bune, dar așteaptă finanțările respective de la Ministerul Finanțelor”, ne explică el.
Liderul local ne povestește că satul este „deja gazificat de mulți ani, apeductul este, drumurile s-au făcut și se mai fac”. Când îl întreb despre problemele din sat, Petru Flocosu spune că din Gribova au plecat mulți oameni. De aceea, „sunt sute, sute de case abandonate, demolate, ruinate de care nu are grijă nimeni”. Bărbatul nu stă mult pe gânduri și ne îndeamnă să-l urmăm. Ne duce în spatele Casei de cultură. „Vedeți?”, el ne arată spre direcția unor pomi, acolo se află două case abandonate. Îl întreb dacă e așa de mulți ani. „Da, desigur, demult. Nu vedeți? Copaci de-amu au crescut. Nu vedeți, e pădure?”
Bărbatul ne poftește să facem un mic tur cu mașina prin preajmă și ne arată spre mai multe case abandonate, care se văd după garduri. La o intersecție cu fața la drum stă o casă din care au rămas doar pereții de lut galben. Fără ferestre, uși și acoperiș, aceasta se uita sfidător la strada centrală. După ce mai stăm de vorbă, îl întrebăm pe activistul local cum ar putea fi soluționată problema acestor case. „Ar fi trebuit de modificat legislația, de permis autorităților locale să soluționeze această problemă”.
Ne luăm rămas bun de la Petru Flocosu și ne întoarcem spre centrul satului.
Intrăm într-un magazin „universal”, situat la o altă intersecție. Aici se vând toate cele necesare pentru casă. Vânzătoarea, după ce aude că suntem jurnaliști, refuză categoric să vorbească cu noi și ne face discret un gest spre ușă.
Casa cu simbolul Olimpiadei din 1980
Încercăm să intrăm în discuție cu vreo doi săteni, dar aceștia ne spun că sunt grăbiți. Ne uităm cu interes la casele de după garduri. Cele locuite se deosebesc din prima, sunt îngrijite, cu grădini și flori. La porți sunt scăunele, iar pe ele sunt așternute lăicere.
O casă însă ne atrage atenția. Pereții, cândva de un verde închis, acum sunt spălăciți, iar ferestrele albe sunt scorojite de soare. Colțurile casei, văruite în alb, florile albe din colțurile de sus de pe pereți arată că aici au trăit gospodari. Acum geamurile sunt acoperite cu hârtie, iar la ușă stă un lacăt. Pe poarta verde, acum mușcată de rugină, meșterul a aplicat din bare metalice subțiri simbolul Olimpiadei de la Moscova și anul 1980. Pe timpurile sovietice astfel de porți erau foarte populare. Acum pe poartă stă atârnat un lacăt mare cu lanț.
Și Agripina Floraru spune că cea mai mare problemă a satului sunt lipsa locurilor de muncă bine plătite. „Cei care pleacă nu mai vor să se întoarcă”, ne spune ea. O întreb care ar fi soluția și cine ar putea să o soluționeze – „statul”, vine instant răspunsul femeii. Agripina spune că pe timpurile sovietice erau foarte multe întreprinderi de prelucrare a producției agricole. Acum, liderii agricoli locali oferă locuri de muncă, dar nu destule.
O întreb dacă merge la 5 noiembrie la vot, iar Agripina îmi răspunde afirmativ și adaugă că nu își dă votul său nimănui.
Înainte de a ne lua rămas bun, doamna Agripina ne îndreaptă spre casa Lidiei Ivanovna. „Ea a fost profesoară de istorie. A fost în Franța la fata ei și o să vă povestească multe interesante”.
„Și la Paris oamenii au probleme”
Mergem pe lângă Casa de Cultură, construită încă pe timpurile sovietice, dar care arată bine, și pe lângă monumentul eroilor căzuți pe front. Zona este îngrijită și are chiar și coșuri de gunoi. Strada asfaltată, soarele fierbinte, copacii verzi care își lasă crengile spre drum și liniștea copleșitoare creează senzația că ești într-un orășel adormit. Intrăm într-o curte cu o căsuță bătrânească îngrijită, albastră, cu colțurile albe.
Fosta profesoară spune că problema lipsei locurilor de muncă nu este caracteristică doar satului Gribova, ci întregii țări. „Acei care sunt în vârstă rămân aici fiindcă de acum, gata, noi aici am trăit toată viața, nu ne ducem nicăieri. Dar tineretul nu are la ce să stea, că nu are unde lucra”. Ea adaugă că de crearea acestor locuri de muncă trebuie să aibă grijă statul.
Totodată, femeia precizează că nici peste hotare oamenii nu-s mai fericiți, a fost la Paris și a văzut cu ochii ei. „Toată vremea ei sunt foarte serioși. Foarte rar zâmbesc. Au probleme de alt tip, nu-s ca la noi, dar sunt și acolo probleme mari”.
Totuși, potrivit ei, în Gribova e mai bine decât în alte sate. „Ei, la noi în sat, cum nu ai da, totuși, avem magazine, avem piață miercurea, avem Casă de Cultură, Centrul medicilor de familie aici, pe loc, la noi în sat. Nu trebuie să ne ducem în alte părți”.
„Eu sper că o să înflorim”
Pornim în partea de sus a localității. Mergem pe lângă monumentul tractoristului Nicolae Gribov, în numele căruia a fost numită localitatea. Apoi urmează farmacia și oficiul poștal. Intrăm în clădire, unde o întâlnim pe Natalia, care lucrează la Poștă. Doamna se grăbește, dar este de acord să vorbească cu noi. O întrebăm ce i-ar mai trebui localității ca oamenii să nu plece și cum va arăta Gribova peste 10 ani. Îmi spune că față de cum era înainte acum în sat este bine. „Numai locuri de muncă ar mai trebui. Asta e toată problema, că nu au unde lucra”, ne spune ea.
Natalia mai crede că ar trebui să fie create ocupații și pentru tineret. Ea spune că acum în localitate se face discotecă, dar ar mai trebui ceva centre de fitness. Cât despre viitor, Natalia crede că Gribova va înflori. „Eu sper că o să înflorim. Nu o să dăm în jos, ci în sus”, ne zice ea optimist și cu zâmbet pe față.
Moara europeană
După ce ieșim din oficiul poștal, o luăm pe o stradă laterală, unde dăm de un gard modern. Încercăm să ghicim ce se ascunde după acesta. Poate filiala unei bănci? Mergem până dăm de o clădire pe care scrie „Moara”. Nici tu praf, nici tu zgomot, nimic care să te ducă cu gândul că acolo se află o moară. Mai degrabă seamănă la un oficiu european.
Moara din sat activează de prin 2017 și este o investiție privată, în sumă totală de 1,4 milioane de lei. Agentul economic a instalat aici utilaje moderne de procesare și prelucrare, inclusiv cu ajutorul unui grant finanțat de FNDR și Programul European de Vecinătate.
Pe poarta morii iese grăbit un bărbat cu un sac, pe care îl așază pe bicicletă. Un alt bărbat se furișează pe poartă și se scuză – îl așteaptă „un om înăuntru”. Moara oferă locuri de muncă pentru cel puțin 18 localnici.
Învățătoarea pe scuter
Mai la deal, după un gard viu colorat, se află grădinița. Nu departe se înalță și școala. Din curte, pe scuter, iese Anastasia, învățătoare la clasa a doua. Anul acesta în clasa ei vor fi 13 elevi. Ea și-ar dori ca în Gribova să fie cercuri de dans, de artă plastică, de educație tehnologică, de muzică, ca elevii de la Gribova să nu circule la Drochia două ori pe săptămână. Totodată ea ne spune că „pentru copii trebuie să-și bată capul statul”. Tot statul ar trebui să se gândească să asigure cu micul dejun toți copiii din gimnaziu, nu doar clasele I-IV.
Casele părăsite și lipsa locurilor de muncă sunt problemele care-i frământă pe oamenii din Gribova astăzi. Acestea sunt efectul, dar și cauza migrării masive a oamenilor din sat.
La alegerile locale generale din 2019 pe listele electorale din Gribova au fost incluși 1625 de alegători. Dintre aceștia și-au exprimat dreptul la vot 739. La scrutinul local din 2015, pe listele electorale erau incluși 1699 de alegători. Atunci au participat la vot 975 de săteni.
