Nouă persoane, trimise în judecată în dosarul privind alimentele alterate în grădiniţe

Procuratura Anticorupţie a anunţat astăzi că a finalizat şi a expediat în instanţa de judecată cauzele penale în privinţa a nouă învinuiţi din dosarul privind trucarea licitaţiilor pentru asigurarea cu produse alimentare a instituţiilor preşcolare. Concomitent, urmărirea penală continuă în privinţa altor 15 învinuiţi în cauza penală menţionată.

Astfel, potrivit Procuraturii Anticorupţie, printre învinuiţi se regăsesc patru funcţionari publici, inclusiv angajaţi ai Direcţiei Educaţie Tineret şi Sport Buiucani, Spitalului Raional Hânceşti, precum şi Ministerului Apărării şi cinci reprezentanţi ai agenţilor economici participanţi la licitaţii, cărora li s-a incriminat săvârşirea infracţiunilor de corupere pasivă, corupere activă, trafic de influenţă, abuz de serviciu şi depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Opt învinuiţi din cei nouă au recunoscut vina parţial sau integral şi au fost încheiate în cinci cazuri acord privind recunoaşterea vinovăţiei. În privinţa învinuiţilor a fost aplicată măsura preventivă – controlul judiciar.

În concret învinuirea constă în ceea că, pentru semnarea contractelor de achiziţie, factorii de decizie ai direcţiilor se înţelegeau cu un grup de agenţi economici să majoreze preţurile ofertelor, astfel încât să fie desemnate câştigătoare ofertele mai scumpe. Sau, prin înţelegere prealabilă, la licitaţie participau mai mulţi operatori economici, cu diferite oferte de preţ, dar care aveau acelaşi fondator. Pentru favorizare, agenţii economici achitau funcţionarilor publici, lunar sau pentru fiecare licitaţie în parte, anumite sume de bani.

Pentru infracţiunile comise inculpaţii riscă pedepse cu închisoarea, amenzi şi privare de drepturi.

Cauzele penale au fost expediate pentru examinare în fond la Judecătoria mun. Chişinău sediul Buiucani, fiind fixate şedinţe pe 8 şi 23 iunie curent.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.