Decidenții politici, partenerii de dezvoltare și actorii din sistemul de justiție, reuniți la Forumul RJCC. Cine sunt vorbitorii ediției din acest an?

Fostul șef al DNA vine la Chișinău! Daniel Moraru va avea o intervenție specială în cadrul Forumului Reformarea Justiției și Combaterea Corupției.

Forumul Reformarea Justiției și Combaterea Corupției reprezintă un spațiu pentru discuții profesioniste între principalii actori din sistemul de justiție, decidenți politici, experți naționali și internaționali, dar și partenerii de dezvoltare pentru a identifica cele mai optime soluții de reformă.

Ediția din acest an va avea loc pe 19 și 20 septembrie și va fi deschisă de premierul Dorin Recean, Ambasadorul SUA, Kent D. Logsdon, Ambasadorul UE, Janis Mazeiks și președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Ilie Chirtoacă.

În cadrul primei sesiuni, unde se va vorbi despre evaluarea externă a justiției și reforma Curții Supreme de Justiție, vor avea intervenții ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, președintele interimar al CSM, Sergiu Caraman, membra Comisiei Pre-vetting, Victoria Henley, președintele Comisiei Vetting, Scott Bales, dar și fostul vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii din România, Codruț Olaru.

Vorbitorul principal al primei zile de Forum va fi fostul procuror-șef al DNA, Daniel-Marius Morar, care va împărtăși din experiența și parcursul său impresionant în lupta împotriva corupției din România.

La acest subiect, președinta Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, directorul CNA, Iulian Rusu și șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, alături de președintele Înaltei Curți Anticorupție din Ucraina,  Vira Mykhailenko, expertul independent Claudiu Dumitrescu și fostul Procuror General adjunct al Ucraine, Vitaly Kasco, vor discuta despre cele mai eficiente sancțiuni împotriva corupției și aplicarea acestora în practică, precum și despre alte subiecte-cheie ce vizează combaterea corupției în Moldova.

Ziua a doua a Forumului va începe cu o sesiune ce vizează optimizarea hărții judecătorești, în cadrul căreia Sorin Popescu, directorul Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești, Vasile Șchiopu, membru al CSM și ex-președinte de instanță, alături de expertul danez Jesper Wittrup, experta Esther de Rooij din Olanda, deputata Larisa Voloh și directorul Programului Justiția din cadrul CRJM, Vladislav Gribincea vir discuta despre opțiunile de optimizare a hărții judecătorești, despre progresul din țara noastră, dar și specializarea judecătorilor.

Sesiunea va fi moderată de expertul internațional în dezvoltare internațională, Adrian Ionescu.

Ediția din acest an a Forumului Reformarea Justiției și Combaterea Corupției vine și cu o sesiune dedicate justiției viitorului. În cadrul acestui panel de discuții vor fi abordate subiecte ce vizează digitalizarea administrării sistemului de justiție, interconexiunea platformelor existente și chiar utilizarea inteligenței artificiale în justiție.

Vorbitorul principal al celei de-a doua zile va fi expertul american Peter Kiefer, care va avea o intervenție legată de tendințele internaționale de modernizare și digitalizare a instanțelor de judecată.

Printre oficialii și experții care vor modela discuţiile pe aceste tematici se numără, membra CSM, Tatiana Ciaglic, șeful Agenției Resurse Informaționale Juridice, Dinu Vataman, directorul adjunct al Agenției de Administrare a Instanțelor Judecătorești, viceministrul Justiției din Ucraina, Sergiy Orlov, secretarul Curții Supreme din Republica Slovacă, Rado Brezovar, șeful Înaltei Curți Anticorupție din Ucraina, Bohdan Kryklyvenko, lectorele Giulia Gentile și Linda B. Louis.

Evenimentul este organizat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova, în colaborare cu Guvernul Republicii Moldova, datorită sprijinului financiar al Departamentului de Stat al SUA prin intermediul Biroului Internațional pentru Justiție Penală și Aplicarea Legii al Ambasadei SUA în Republica Moldova.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.