Criza financiara face ravagii in formatiile din R. Moldova

Odată cu declanşarea crizei financiare mondiale, pe meleagurile noastre au de pătimit nu doar interpreţii şi oamenii din show-bizz, dar şi trupele care se bucură de un succes enorm. Dacă până la criză formaţiile aveau agenda încărcată de concerte, acum le cam bate vântul nu doar prin agendă, ci şi în buzunare.

Marcel Bostan, „Alternosfera”: „De când a venit criza, noi lucrăm în studio”

„Criza se simte nu doar în sectoarele „producătoare”, dar şi în lumea artiştilor. Eventualii sponsori, cu ajutorul cărora se organizau evenimentele culturale, nu mai sunt aşa de interesaţi să investească bani. Când am realizat cu băieţii că pentru „Alternosfera” urmează o pauză mai mare în activitate, am luat decizia să lucrăm în studio. Pentru următoarele două luni de zile nu se preconizează niciun concert, dar sperăm că, la vară, situaţia va reveni la normal. Până atunci, vom filma poate şi un videoclip.”

Vlad Gorgos, producătorul formaţiei „Milenium”: „Am încheiat contracte în Italia!”

„Criza financiară a lovit şi marile organizaţii care îşi permiteau să organizeze concerte conform capriciilor pe care le aveau. Într-un fel sau altul, acest lucru afectează şi formaţiile, şi pe noi la fel, dar nu pot zice că ne-a afectat chiar atât de rău. „Perioada asta moartă care a apărut după sărbătorile de Crăciun a existat şi anii trecuţi. Pe parcursul fiecărei luni, am avut aceleaşi concerte necesare pentru a ne întreţine. Acuşi se termină şi Postul Mare, care oricum era perioada de pauză pentru artişti, iar după sărbătorile de Paşti vom avea din nou de muncă. „Milenium” are de muncit şi până la concerte, când arătăm produsul muncii de zi cu zi. Acum, am încheiat un contract cu Ramona Bădescu şi Gigi Finizio, este un contract foarte puternic pentru Italia, România şi Moldova. În acest moment, nu ne prea dorim concerte, deoarece avem foarte mult de muncă în studio. Cred că recesiunea va dura foarte mult, aceasta fiind şi părerea multor oameni de ştiinţă. Dar, răsuflecându-ne mânecile şi punând pe primul plan hărnicia, nu se va simţi criza financiară. Aşa face şi formaţia „Milenium”, căci nu în zadar s-a spus că anul 2009 este anul harnicilor. Din luna mai, începem concertele în Italia, am semnat contracte cu oameni puternici şi sperăm să trecem şi de hotarele Italiei. În general, se simte că oamenii nu au bani, fapt ce se răsfrânge asupra remunerării, dar totul depinde de rangul trupei. Dacă numele formaţiei este puternic, atunci nu există nicio discuţie referitoare la preţ.”

Dorel Burlacu, fondatorul proiectului www.funky.md : „Ne-au scăzut 70% din spectacole”

„Ne-au scăzut concertele cu aproximativ 70 %. Criza se face simţită foarte mult, însă ne-a lovit doar în plan financiar, căci în artă, lucrăm în continuare aşa cum am lucrat. De multe ori vorbim cu băieţii despre criză, căci noi depindem foarte mult de bani. De când s-a făcut simţită, foarte mulţi muzicieni pleacă din domeniu. Sper că foarte curând lucrurile se vor ameliora şi vom ieşi din toată situaţia asta. Este foarte greu de lucrat, însă noi nu ne dăm bătuţi şi muncim mai departe. Desigur că ar fi mult mai bine dacă am avea şi un ajutor din partea cuiva. Criza financiară am simtit-o de prin noiembrie- decembrie. Am comparat realizările mele de acum doi ani şi mi-am dat seama că, din decembrie, se simte foarte bine această scădere.”

Anatol Ştefăneţ: „Din cauza crizei, „Trigon” nu a lansat albumul, iar sponsorii au refuzat să ne ajute”

„Pe parcursul a trei luni, formaţiei „Trigon” i s-au spulberat trei turnee în România, unul în Grecia şi altul în Ucraina. Ne întristează foarte mult aceste anulări de spectacole. Noi am preconizat pentru luna ianuarie lansarea unui nou album, iar din cauza crizei economice, sponsorii din România au refuzat să ne ajute. Aceste consecinţe se răsfrâng foarte mult asupra artiştilor. Mai mult de 50 % din turnee au fost date peste cap. După alegeri, este posibil să degradăm cu totul, iar dacă va fi o nouă conducere, poate situaţia se va ameliora. Totul depinde de alegători, atunci când oamenii se vor întoarce cu faţa la cultura adevărată, vom avea şanse să ne menţinem modul de viaţă şi să nu degradăm.”

Lilian Severin, formaţia „Snails”: „Nu am micşorat onorariul din cauza crizei!”

„Discuţiile despre criza financiară au început la noi în formaţie după Revelion. De fapt, noi încă n-am resimţit criza, avem planificate concerte, atât în Moldova, cât şi în România. Nu a fost micşorat nici onorariul pe care-l cerem, dar suntem siguri că o să fie resimţită şi de „Snails” această criză. Recent, am citit undeva că un muzician din SUA a trecut peste două crize economice, menţionând că anume la această etapă oamenii sunt dispuşi mai mult să cheltuiască. Până în luna mai, avem un concert în Moldova şi şase în România. Noi suntem o trupă de rock, şi, după câte ştiţi, trupele rock nu au făcut niciodată mulţi bani, desigur în afară de „Zdob şi Zdub”, care au mereu agenda încărcată de concerte şi turnee. Banii care ne reveneau după concert, veneau din bugetele planificate ale mai multor companii mari, de la municipalităţi, de oriunde. Iar festivalurile la care iau parte artiştii au loc graţie sponsorilor. Eu cred că, odată cu această criză, vor apărea noi forme de evenimente, poate că muzicienii foarte scumpi vor fi mai accesibili pentru publicul larg. Trebuie să privim şi pozitiv aceste schimbări economice.”

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.