notă: textul a fost scris la începutul lunii martie
Dacă tot e 2 martie și dacă tot îi comemorăm pe cei căzuți în războiul din Transnistria, mi-am propus să relatez despre un eveniment, la care am fost prezent pe 25 februarie. În acea zi, la Universitatea de Stat din Moldova, regizorul Victor Bucătaru și-a prezentat filmul documentar despre războiul din Transnistria. Pe de o parte, Victor Bucătaru care a fost prezent în tranșeele războiului de pe Nistru. Pe de altă parte, studenții care, la inceputul anilor ’90, își făceau apariția pe lume. Te-ai fi gândit că regizorul care a fost martor la evenimentele de atunci, să vină cu o lecție de toleranță, mai ales că de la evenimentele de atunci au trecut mai bine de 20 de ani. Nici vorbă de așa ceva!
Filmul este realizat în “cele mai bune tradiții sovietice” cu demonizarea dușmanului și chiar “dezumanizarea” acestuia. Chiar în debutul proiecției, regizorul a realizat o paralelă între “buna practică a Kremlinului de a realiza diverse proiecte de educație patriotică a tineretului rus” și lipsa unei asemenea tradiții în Republica Moldova. Astfel, regizorul vine să suplinească acest vid de “educație moral-patriotică.” Dupa cum s-a mai exprimat regizorul, filmul nu este nici istoric și nici jurnalistic, ci mai degrabă acesta este un film documentar, în care imaginile vorbesc de la sine.
Într-adevar imaginile vorbesc de la sine. Doar că modul, în care sunt selectate imaginile și textul scris care le acompaniază, denotă un mesaj de proapagandă. Acest mesaj se înscrie în paradigma filmelor documentare din societățile totalitare. Chiar de la începutul filmului, pe ecran apare o succesiune de date istorice: 1812, 1940, 1992. Astfel, în tradițiile școlii național-comuniste de istoriografie, ni se sugerează că razboiul din Transnistria reprezintă o continuitate a încercărilor “dușmanului de la Răsărit” de a-și stabili cizma pe “sfântul pământ” al Basarabiei. Adoptând aceste clișee regizorul prezintă cel mai vizibil clișeu al filmelor de propagandă din URSS, atunci când proletariatul din sălile de cinema era bombardat cu slogane și cronologii din epopeea eroică a poporului sovietic.
În ceea ce privește valoarea imaginilor nu voi pune la îndoială curajul regizorului de a filma pe linia de front. Imaginile sunt într-adevar mărturii unice despre evenimentele de atunci. Doar că întrebarea mea este: “ce facem cu aceste imagini?” Orice imagine are o forță de convingere care de multe ori este mai mare decât puterea cuvântului. Dacă regizorul încerca să realizeze un film despre portretul luptătorului din tranșee, care se simte abandonat și lăsat să se descurce pe câmpul de lupta cu mijloace minime, atunci efortul său ar fi fost mult mai adecvat. Dar regizorul își propune nici mai mult nici mai puțin să realizeze o frescă a evenimentelor de atunci. Mai mult ca atât, această frescă este pictată cu vopsea, care provine doar din partea dreaptă a Nistrului.
