Tania Cerga este interpretă în Republica Moldova. La fel ca mulți artiști de la noi, în fiecare an, Tania primește câteva mii de lei de la cei care îi difuzează piesele. Nici concertele nu sunt o sursă financiară de încredere. Le consideră un adevărat succes când nu ajunge pe minus. „E bine când găsești un sponsor dispus să plătească pentru sală, sunet și lumini. În caz contrar, te descurci singur”, explică artista.
În timp ce Tania Cerga caută o piață unde muzica să-i fie apreciată și efortul răsplătit corespunzător, arta ei se transformă într-o pasiune care-i solicită mult efort și resurse proprii.
Deși în prim plan ar trebui să fie dreptul de autor, asigurat și protejat de lege, această ecuație are prea multe necunoscute, iar artiștii ajung să fie foarte slab răsplătiți.
Colectări, comisioane și rambursări
În Republica Moldova, de colectarea comisioanelor pentru utilizarea pieselor muzicale, se ocupă două organizații de gestiune colectivă avizate de Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI). În baza contractului semnat cu artiștii, organizația se obligă să acționeze în interesul acestora și să acorde în fiecare an utilizatorilor (posturilor radio, TV și celor din domeniul HoReCa – acronimul pentru industria ospitalității: Hoteluri, Restaurante, Cafenele) licențe, ca să poată difuza muzică. În schimb, aceștia plătesc anual o sumă stabilită în baza unei formule de calcul ce ține de suprafața ocupată a localului, cât și de numărul de mese, etc. Din banii acumulați, organizația de gestiune colectivă își ia comisionul (până anul trecut era de 40%), după care transferă artiștilor banii care li se atribuie, în funcție de numărul de rotații și a difuzărilor. Cel puțin așa ar trebui să funcționeze lucrurile.
„Tot ce creează mintea umană într-o anumită formă și este unic este proprietate intelectuală, protejată de lege la nivel național, cât și internațional. Asta înseamnă că fiecare artist are dreptul la o remunerație echitabilă. Adică, pentru fiecare utilizare a operei/muzicii – artiștii trebuie să primească niște bani. Legea garantează acest drept, dar din acest moment încep să apară anumite particularități”, explică Florin Mihailov, jurist în domeniul industriei creative.
În realitate, însă, spun reprezentanții organizațiilor de gestiune colectivă, este destul de dificil să monitorizezi muzica ascultată de HoReCa. „Pentru că aceștia nu pot prezenta un raport în care să indice exact ce interpreți au fost ascultați. Așa că ne revine să ne bazăm mai mult pe rapoartele posturilor radio și TV, pentru că ceea ce ascultă HoReCa este aproximativ asemănător cu playlistul posturilor radio”, explică Oleg Gutium, directorul unei organizații de gestiune colectivă.
„Vreți muzică – plătiți!”
Într-un local răcoros din centrul Chișinăului, un grup de tineri se adăpostește de arșiță. Muzica răsună tare din boxe. Cu toții ridică vocile, pentru a se face auziți. Playlistul este ca o vinegretă. Muzica trece de la un continent la altul. Între timp, într-un local din Berlin, fundalul sonor este creat de clienții care mănâncă, ciocnesc paharele de bere și discută. Zumzetul vocilor parcă nu mai lasă loc și pentru muzică. „În multe țări din Europa și nu doar, auzi prea puțină muzică în localuri, pentru că e prea scump să o difuzezi. În lumea întreagă se plătește pentru tot și așa este corect. Trebuie să respecți drepturile de autor și munca celor care au scris și creat acea muzică. La noi, însă, nu e chiar așa. Administratorii nu înțeleg de ce să plătească și atunci trebuie să le spunem că-i dăm în judecată, pentru încălcarea dreptului de autor. Vreți muzică – plătiți! Nu e nimic gratuit. Eu doar când intru într-un local plătesc pentru cafea. Atunci de ce poți să difuzezi muzica fără să o plătești?”, spune Oleg Gutium, directorul unei Asociații Obștești, proaspăt înregistrată, care se ocupă de gestionarea colectivă.
Potrivit mai multor proprietari de localuri din Capitală, plata medie anuală pentru muzica difuzată este de 5000 de lei. „Nu prea este clar cum se ajunge exact la această sumă. De obicei, o dată în an, la noi vin niște persoane, se prezintă ca organizații de gestiune colectivă și ne spun care e suma pe care va trebui să o plătim. Deși totul este oficial, nu e prea clar și transparent. Apoi, 5000 de lei pe an pentru muzica pe care o pui într-un local atât de mic, pare prea mult și nu știu dacă cu adevărat ajunge la artiștii noștri”, ne-a spus managera unui local, cerându-ne să-i păstrăm anonimatul.
Muzică, dar fără bani
Lucrurile s-au schimbat puțin după modificarea legii privind drepturile de autor și drepturile conexe, ceea ce i-a nemulțumit pe reprezentanții organizațiilor de gestiune colectivă. Motiv pentru care, până în acest an încă nu au făcut colectări de la HoReCa și nici de la posturile radio sau TV.
„Conform noii legi, trebuie să fie o înțelegere între utilizatori (restaurante, cafenele) și asociațiile care reprezintă artiștii. Cele două părți trebuie să negocieze și să se înțeleagă cum, cât plătesc, dar și cât costă o rotație. Adică se stabilește împreună o formulă de calcul… Mai mult, organizațiile de gestiune colectivă nu pot continua să ia un comision mai mare de 30%”, explică Florin Mihailov, jurist și consilier în proprietate intelectuală.
Potrivit organizațiilor de gestiune colectivă de la noi, anul trecut au fost colectate 20 de milioane de lei (echivalentul unui milion de euro). „Foarte puțin”, spune Oleg Gutium, comparând cu alte state. „Nicăieri, în nicio țară europeană, nu se strânge mai puțin de 1,5 euro pentru locuitor, pentru un an. După această formulă, Moldova ar trebui să colecteze nu 1 milion, ci 2,5 milioane de euro. La români se colectează 60 de milioane la o populație de 20 de milioane de locuitori. De aici reiese că se colectează câte trei euro pentru locuitor, iar la noi este de 40 de cenți. Suntem printre ultimele țări din Europa, alături de Turcia”, calculează bărbatul.
Remunerație compensatorie
Specialistul pe partea juridică a industriei creative spune că protejarea drepturilor de autor este esențială pentru dezvoltarea durabilă a acestei industrii. Anume drepturile de autor sunt cărămizile de bază pe care se construiește activitatea creativă. „Orice profesionist trebuie să știe cum să-și protejeze și să-și valorifice cel mai bine munca”, spune Florin Mihailov. El menționează că legea asigură dreptul autorilor, ceea ce înseamnă că fiecare utilizare a muzicii trebuie plătită. Însă, pentru că nu de multe ori este ușor să se monitorizeze utilizarea creațiilor muzicale, legea asigură și o „remunerație echitabilă”.
| Potrivit legii noi privind drepturile de autor și drepturile conexe, remunerația compensatorie este de 0,3%, în timp ce anterior era de 3%. |
„Cineva poate plăti să asculte o piesă, iar apoi să o distribuie colegilor, prietenilor și rudelor. Astfel, se ajunge în situația când piesa a fost vândută o dată, dar este ascultată, de exemplu, de 200 de oameni. Respectiv, în 199 de cazuri nu mai primim o remunerație echitabilă. În cazul acesta se pune o remunerație compensatorie și, de fapt, importatorii de device-uri care reproduc muzică, plătesc o taxă colectată de organizațiile de gestiune colectivă. Complicat, dar e un instrument care ține tot de drepturile patrimoniale”, explică juristul. Acesta insistă că în Republica Moldova mai este mult de lucru „la nivel de implementări și transparență” și recomandă modelul abordat de România drept sursă de inspirație. Acolo artiștii primesc pe poșta electronică rapoarte cu numărul difuzărilor, portretul utilizatorului și procentul care le revine. În timp ce la noi, organizațiile de gestiune colectivă se plâng pe legea care le-a redus mult din comision, artiștii nu înțeleg prea bine mecanismul de rambursare, iar utilizatorii nu înțeleg de ce trebuie să plătească lunar sute de lei pentru muzică.
