Ani buni tema despre cei care şi-au dus cu demnitate crucea credinţei, au luptat pentru păstrarea acesteia, au suferit fiind întemniţaţi sau chiar au plătit cu preţul vieţii, a fost una tabu. Doar, din când în când, mai mult şoptit, mai povestea vreun bun creştin despre oamenii care puneau mai presus de toate frica de Dumnezeu. Nu li era teamă de ideile diabolice ale sistemului, Legea lui Dumnezeu era cea mai bună armă pe care o purtau cu sfinţenie. Ar trebui pagini întregi, ore bune, zile, ani, pentru a vorbi despre adevăraţii martiri ai credinţei strămoşeşti. Ei – fie sunt nume cunoscute, fie au rămas în anonimat, în anii mulţi de surghiun, chiar dacă au fost ameninţaţi, nu au cârtit, nu au batjocorit, ci au continuat să meargă pe calea adevăratei credinţe.

Cel mai mare ansamblu monahal din România – Mănăstirea Hurezi – îşi are pornirea la 1690. Denumirea provine de la huhurezi (păsări nocturne, asemănătoare cu bufniţele). Se spune că meşterii tocmiţi de Sfântul Constantin Brâncoveanu au construit Mănăstirea pe timp de noapte, ca nu cumva turcii să vadă că este zidit un nou locaş. Astfel, în orele nocturne se făceau auziţi doar huhurezii.