Ani buni tema despre cei care şi-au dus cu demnitate crucea credinţei, au luptat pentru păstrarea acesteia, au suferit fiind întemniţaţi sau chiar au plătit cu preţul vieţii, a fost una tabu. Doar, din când în când, mai mult şoptit, mai povestea vreun bun creştin despre oamenii care puneau mai presus de toate frica de Dumnezeu. Nu li era teamă de ideile diabolice ale sistemului, Legea lui Dumnezeu era cea mai bună armă pe care o purtau cu sfinţenie. Ar trebui pagini întregi, ore bune, zile, ani, pentru a vorbi despre adevăraţii martiri ai credinţei strămoşeşti. Ei – fie sunt nume cunoscute, fie au rămas în anonimat, în anii mulţi de surghiun, chiar dacă au fost ameninţaţi, nu au cârtit, nu au batjocorit, ci au continuat să meargă pe calea adevăratei credinţe.
Ajuns la Aiud, privind spre Râpa robilor, tot mai mult mă duceau gândurile la cei care au fost prigoniţi pentru că au ales să meargă pe Calea lui Iisus. Pe drumul credinţei au pătimit, au rămas în amintire drept nişte Hristoşi. Poate că unii ar zice că e prea patetic, dar dacă ar citi măcar câteva file din vieţile martirilor s-ar convinge că suferinţele prin care au trecut aceştia pot fi comparate cu Patimile Mântuitorului. Însă, oricât de greu, le-a fost în temniţele credinţei, au repetat, parcă inspiraţi de pronia divină – „Oare când adevăraţilor creştini le-a fost uşor?”. Ispitele le-au tratat ca pe nişte lecţii de viaţă, greutăţile ca pe încercări prin care trebuie să treacă un om care vrea să se mântuiască.
Diabolic, cutremurător, incredibil… sunt doar câteva din cuvintele care le-am rostit…, ascultând cu atenţie poveştile tulburătoare spuse de părintele Augustin de la Schitul „Înălţarea Sfintei Cruci” de la Aiud. Locaşul sfânt de aici e mult mai mult decât un loc de rugăciune, e un loc în care istoria a fost scrisă cu sânge.
La Aiud, din 1947 – 1964, au trecut prin malaxorul diabolic al comunismului sute sau chiar mii de persoane. Nu au scăpat de tăvălugul ateismului nici intelectuali de seamă, precum: poeţii Radu Gyr şi Vasile Voiculescu, filosoful Mircea Vulcănescu, marii gânditori Nichifor Crainic şi Petre Ţuţea. Printre „duşmanii” de clasă ajunşi la Aiud au fost şi mai multe feţe bisericeşti remarcabile – Dumitru Stăniloaie, părintele Galeriu, Iustin Pârvu, Calciu –Dumitreasa, Dimitrie Bejan, Arsenie Papacioc etc.
Acum 20 de ani, mai mulţi supravieţuitori ai închisorilor au luat decizia de a ridica un monument lângă „Râpa robilor” întru amintirea celor prigoniţi pentru credinţă şi dreptate. La 1999 este finalizată construcţia, iar în 2000 regretatul IPS Bartolomeu (la fel a fost închis la Aiud) a sfinţit Sfânta Masă din interiorul monumentului.
În 2004, părintele Iustin Pârvu (trecut prin temniţa de la Aiud) primeşte binecuvântarea IPS Andrei, Episcopul Alba Iuliei de a înfiinţa schitul cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”. Lumea vine pentru că simte puterea moaştelor Sfinţilor Închisorilor, susţine părintele Augustin. Acestea sunt aşezate în osuarul situat sub Sfântul Altar. Mai multe sfinte lăcaşuri din România, dar şi de peste hotarele ei au solicitat părticele de moaşte pentru a le pune spre închinare.
Privind marea icoană a Maicii Domnului cu Sfinţii Închisorilor, citind listele de pe pereţii de la monumentul din Aiud, mi-am amintit o spusă a părintelui Arsenie Papacioc: „Comunismul a umplut cerul cu sfinţi”
