Am răsfoit programul guvernului Recean: iată acțiunile concrete pe care le promite

Sursa: Facebook / Dorin Recean Sursa: Facebook / Dorin Recean

Premierul desemnat Dorin Recean a prezentat componența și programul de activitate a noului Guvern. Am analizat programul de activitate și am selectat doar acțiunile concrete, pe care le promite acesta. Am evitat acțiunile de „armonizare”, „îmbunătățire” sau „consolidare” și le-am ales doar pe cele „palpabile”, care pot deveni simpli indicatori pentru evaluarea activității miniștrilor, dar și care ar putea resimțite de fiecare dintre noi.

Economie și digitalizare – conectarea la platforme internaționale și digitalizare

  • Vor fi eliminate barierele birocratice din calea antreprenorilor locali şi a investitorilor străini, la toate etapele derulării unei afaceri – de la fondare până la lichidarea acesteia.
  • Va fi simplificat şi consolidat sistemul fiscal  – prin reducerea numărului de taxe și impozite, simplificarea raportării şi optimizarea regimurilor fiscale. 
  • Va avea loc integrarea Republicii Moldova pe platforme de comerţ electronic internaționale, conectarea la sisteme de plăți online internaționale. 
  • Va fi exclusă obligativitatea prezentării pe suport fizic de către cetățeni și antreprenori a actelor emise de autorităţi şi implementate serviciile publice automatizate.

Reintegrarea țării – acces permanent al fermierilor din raionul Dubăsari și buna funcționare a școlilor cu predare în limba română

  • Vor fi eliminate obstacolele în calea liberei circulații, inclusiv asigurarea accesului permanent şi nestingherit al fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile agricole amplasate după traseul Camenca-Tiraspol.
  • Va fi asigurată buna funcționare a şcolilor cu predare în limba română din raioanele de est ale țării şi mun. Bender.

Afaceri interne – mai multe echipe de patrulare și Centrul de justiție familială

  • Va crește numărul de echipe de patrulare şi reacție și va fi extinsă aria de intervenție.
  • Va fi creat Centrul de justiție familială, care va proteja persoanele vulnerabile, minorii și victimile infracțiunilor.
  • Va fi creat Punct Focal pe domeniul armelor de foc, al muniţiilor, al substanțelor şi materialelor exploziv, care va asigura evidența controlului unic centralizat asupra circulației armelor.

Justiție

Acțiunile din acest domeniu țin de reforma sectorului justiției și prevede continuarea procesului de evaluare a membrilor CSM și CSP, reformarea Curții Supremei de Justiției și modificarea legislației din domeniu.

  • Va fi extinsă pilotarea în toate instanțele judecătoreşti a aplicației informatice e-Dosar judiciar şi va fi extinsă lista categoriilor de cauze examinate prin video-conferinţă.

Infrastructură și dezvoltarea regională – poduri rutiere peste Prut, ecartament european la calea ferată

  • Va fi reabilitat tronsonul de cale ferată Bender – Căuşeni – Basarabeasca – Etulia – Giurgiuleşti.
  • Vor fi construite poduri rutiere de frontieră peste râul Prut.
  • Va fi construit podul rutier transfrontalier peste râul Nistru la frontiera de stat moldo-ucraineană în zona localităților Cosăuți (MD) – Yampil (UA).
  • Va fi negociat și semnat Protocolul financiar cu Republica Franceză privind finanțarea proiectului de modernizare a infrastructurii feroviare Chişinău-Ungheni, cu ecartament european.
  • Va fi adoptat Codul urbanismului şi al construcțiilor și redus în jumătate numărul actelor permisive în construcții.
  • Va fi semnat Acordul de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru lansarea fazei a III-a a Proiectului de asigurare cu locuințe sociale.

Energie – investiție în linia electrică Bălți – Suceava, Fond pentru eficiență energetică în sectorul rezidențial

  • Va demara investiția în linia electrică 400 kV Bălți – Suceava și vor fi accelerate lucrările la linia electrică 400 kV Vulcăneşti – Chişinău. 
  • Va avea loc digitalizarea sectorului energetic şi creşterea securității informatice. 
  • Va fi creat Fondul pentru eficiență energetică în sectorul rezidențial.
  • Va fi lansată prima licitație transparentă pentru proiecte mari investiţionale în domeniul surselor regenerabile de energie.
  • Va fi lansat program de subvenţionare a măsurilor de eficiență energetică pentru consumatorii de energie vulnerabili.

Mediu – va crește rata de reciclare și vom avea un sistem automatizat de monitorizare a mediului

  • Va fi creat un sistem de management integrat al calității apei, solului și aerului.
  • Se va asigura aplicarea principiului „poluatorul plăteşte”.
  • Vor fi dezvoltate infrastructura şi serviciile necesare pentru reducerea cantităţilor de deşeuri depozitate, va crește rata de reciclare, se va reduce consumul de resurse naturale.
  • Se vor elabora proiecte naționale privind reabilitarea corpurilor strategice  de apă, se vor extinde suprafețele de păduri și ariii naturale protejate de stat.
  • Va fi creat un sistem transparent, integrat de monitorizare automatizată a indicatorilor de calitate a apelor, a aerului şi a solului.

Muncă și protecție socială – vouchere pentru șomeri, suport pentru familii tinere 

  • Vor fi implementate vouchere de formare profesională.
  • Vor fi introduse vouchere de contribuții sociale în agricultură. 
  • Va fi oferit suport pentru familiile tinere prin intermediul Programului Familia.
  • Vor fi extinse serviciile publice de creşă, serviciile alternative de îngrijire a copilului şi se va flexibiliza concediul paternal și cel de îngrijire a copilului.
  • Va fi asigurată incluziunea persoanelor cu dizabilități în toate sectoarele societății.

Educație și cercetare – salarii majorate, un nou institut și alocații mai mari pentru sportivi

  • Se vor majora salariile personalului din instituțiile de învățământ, se va majora indemnizația pentru tineri specialiști.
  • Instituțiile de învăţământ vor fi dotate cu echipamente pentru laboratoarele de chimie, fizică, biologie şi informatică.
  • Va fi fondat Institutul Național pentru Educaţie şi Leadership care va asigura modernizarea formarea cadrelor didactice şi manageriale.
  • Se vor simplifica procedurile de documentare şi raportare a activității cadrelor didactice (prin utilizarea Sistemului Informațional de Management în Educație).
  • Se va elabora şi implementa un program pentru sprijinirea educaţiei inclusive.
  • Se vor majora bursele de merit pentru studenți și elevi din şcoli profesionale şi colegii, dar și premiile pentru rezultate deosebite obţinute la olimpiadele şi concursurile internaţionale.
  • Se va elabora şi implementa un program național pentru învățarea limbii române de către reprezentanții minorităților naționale, inclusiv de către populația adultă.
  • În  sistemul de educaţie fizică şi sport vor creşte alocațiile financiare pentru participarea sportivilor de performanță la competiții naționale și internaționale.

Sănătate – două spitale regionale și rețetă medicală electronică 

  • Vor fi construite două spitale regionale – la Bălţi şi la Cahul. 
  • Vor fi create și dotate cu echipamente de diagnostic şi tratament al accidentelor cerebrovasculare acute 7 centre primare în spitale raionale, 2 centre comprehensive municipale și 2 centre multidisciplinare.  
  • 8 centre subregionale specializate în diagnostic şi tratament vor fi  dotate cu echipamente de înaltă performanță (CT, radiografie digitală, USG, endoscopie).
  • Va fi elaborată și implementată rețeta medicală electronică.
  • Va fi extinsă lista de medicamente compensate.
  • În minim cinci instituții medicale vor fi implementate proiecte de eficiență energetică și de utilizare a resurselor regenerabile.

Cultură – cărți digitalizate și sistem nou de subvenționare în domeniul artistic

  • Va fi creat un nou sistem de subvenționare în domeniul artistic.
  • Se va modifica modelul organizațional al Caselor de Cultură, al bibliotecilor şi al muzeelor.
  •  Fondul de carte din bibliotecile publice va fi digitalizat.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.