Connect with us

Cultură

Peste 8000 de titluri de cărți expuse la Salonul de carte Bookfest

Publicat

pe

Salonul Internațional de Carte revine la Chișinău pentru a doua oară și se va desfășura în perioada 30 august – 3 septembrie 2017,  la „Moldexpo”. Scopul evenimentului este promovarea identității românești în comunitățile istorice și diasporă. Afirmarea valorilor culturale educaționale și spirituale românești, colaborarea cu societatea civilă și păstrarea identității etnice. La eveniment, circa 50 de edituri vor expune peste 50 mii de volume din variate domenii, inclusiv cărți pentru copii.

„Deja a două oară se deschide un mare eveniment al cărților în care sunt expuse cărți a celor mai apreciați autori din Republica Moldova și România. Întotdeauna tindem ca toate lucrurile să meargă spre dezvoltare. Această ediție a târgului Bookfest încadrează un număr mare de titluri, și numărul de manifestări din cadrul acestui eveniment a crescut foarte mult. Vor avea loc întâlniri cu scriitori, lansări de carte, proiecții de filme și expoziții de artă practică. Semnarea contractului de parteneriat între țara noastră și România privind desfășurarea celei de-a doua ediție a Bookfest-ului este un model de colaborare eficientă între cei care vorbesc aceeași limbă. Invit toată lumea să vină și să găsească cărți dragi sufletului”, a menționat Monica Babuc, ministrul Educației, Culturii și Cercetării Republicii Moldova.

Cărțile expuse la târg sunt clasificate pe diferite categorii de vârste, iar prețurile – avantajoase. În acest an, editorii români au acordat o mare atenție cărților pentru copii, astfel la eveniment vor fi expuse o gamă de cărți care contribuie la dezvoltarea lor.

„Anul trecut a fost un experiment ce a avut succes, astfel am continuat această colaborare cu Republica Moldova. Dacă nu făceam această ediție era să ne fie greu să revenim în 2018. La ediția a doua a t, veți găsi o listă de circa 8000 de titluri care au venit din România. Mă bucură faptul că editorii români au acordat o atenție deosebită cărților pentru copii. E un motiv pentru ei să intre în contact cu cărțiele și să descopere lucruri interesante. Mai mult, absolut toate cărțile care au apărut în ultima perioadă, dar și de la Bookfest-ul trecut, pot fi găsite la Salonul Internațional de Carte”, a specificat Mihai Mitrică, directorul executiv al  Asociației editorilor din România.

La Bookfest Chișinău, vor avea loc mai multe lansări de carte, conferințe tematice, cenacluri literare, jocuri intelectuale și interactive, proiecții de film prezentate de Uniunea Cineaștilor din Republica Moldova și Ambasada SUA, precum și un recital de muzică clasică susținut de orchestra Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. Timp de cinci zile, pe cititori îi așteaptă o vastă gamă de volume din cele mai variate domenii, printre care și manuale care aduc cu sine un concept nou, menit să facileze  predarea și înțelegera nouțiunilor de bază.

Printre aparițiile editoriale din acest an, este manualul de Geografie  aRomâniei, care vine în sprijinul cunoașterii și înțelegerii realității geografice. Manualul „Limba și literatura române” vine să dezvolte competențele elementare de comunicare, tradiție românească, dar și elemente principale de cultură. Alte cărți autohtone, interesante și dezvoltare le găsiți la târg.

Deși este la a doua ediție, mulți cititori așteaptă să revină Bookfest-ul la Chișinău. „Eu așteptam evenimentul cu nerăbdare și am venit cu o listă de titluri pe care le caut. Am fost și la ediția precedentă și chiar se organizează bine Salonul de carte. Ediția aceasta este foarte specială pentru că toate cărțile au un preț destul de accesibil, iar copii crescuți în spiritul cărții mereu vor aduce doar bucurii părinților”, a spus Mariana, vizitatoare.

Evenimentul este organizat de Asociația Editorilor din România în parteneriat cu Ministrul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Moldova, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni și Institutul Cultural Român. În România, Salonul Internațional de Cartea ajuns la cea de-a 26 ediție.

Autor: Daniela Juratu, stagiară Moldova.org

Citește mai departe
Advertisement

Cultură

Ce va face Ana Munteanu cu banii câștigați la Vocea României 2017

Publicat

pe

De către

Ana Munteanu este fericita câștigătoare a marelui premiu în valoare de 100.000 de euro, după participarea sa în cadrul show-ului „Vocea României”. La doar 16 ani, ea a reușit să îi convingă pe români că merită să câștige trofeul, prin aparițiile ei de-a dreptul impecabile pe scenă.

În cadrul unui interviu, tânăra din Chișinău a spus că vrea să-și construiască o viață în București.

Astfel, Ana Munteanu a dezvăluit că viața i s-a schimbat radical după participarea la acest concurs.

„Deja viaţa mea s-a schimbat. Este extraordinar faptul că i-am cunoscut pe Smiley, echipa „HaHaHa“, toată echipa „Vocea României“. Mi-am făcut foarte mulţi prieteni peste tot. Am primit invitaţii să cant, pe reţelele de socializare s-a schimbat totul, acum sunt Ana Munteanu de la Vocea României.

Am lansat prima piesă şi sper că vor urma şi altele. Acesta este începutul, de acum va trebui să muncesc cu adevărat şi cât mai eficient”, a  spus Ana Munteanu în cadrul unui interviu pentru Adevarul.ro.

De asemenea, întrebată ce va face cu banii câștigați, tânăra a spus că vrea să-și construiască o viață în București.

„Îmi doresc să-i investesc în dezvoltarea mea personală şi profesională. Îmi voi continua studiile la liceul „Dinu Lipatti“, iar acesta va fi doar începutul. Îmi voi cumpăra un apartament în Bucureşti.

Vreau să devin o profesionistă în acest domeniu. De anul viitor mă voi muta în Bucureşţi, pentru că aici am fost primită ca acasă, oamenii m-au apreciat şi simt că aici trebuie să mă dezvolt şi să îmi încep carieră muzicală”, a adăugat Ana Munteanu.

Citește mai departe

Cultură

Ana Munteanu, o tânără de 16 ani din R.Moldova, a câştigat „Vocea României 2017″// VIDEO

Publicat

pe

De către

Ana Munteanu, o adolescentă în vârstă de 16 ani, originară din Republica Moldova, din echipa lui Smiley, a câştigat sezonul şapte al emisiunii „Vocea României” şi marele premiu în valoare de 100.000 de euro. Este pentru prima dată în istoria competiției, când învinge un concurent originar din Republica Moldova.

Ana Munteanu, în vârstă de 16 ani, este originară din Chişinău. A făcut canto timp de 5 ani la Şcoala Populară de Arte din Chişinău, iar în prezent este elevă la Liceul de muzică „Ciprian Porumbescu” din Chişinău. Acolo studiază la xilofon, tobe şi pian.

Astfel, moldoveanca a creat, pe parcursul emisiunii mai multe momente frumoase.

Ana Munteanu a avut o interpretare demnă şi completă alături de Marcel Pavel. Au cântat piesa “Prayer” şi au cucerit audienţa cu vocile lor puternice.

Ulterior, Smiley a trăit intens fiecare moment petrecut pe scena de Ana Munteanu. Concurenta le-a oferit tuturor o interpretare remarcabilă a piesei “La Boheme”.

“Esti un copil, dar ce copil!”, a fost remarca lui Pavel Bartos dupa încheierea reprezentaţiei concurentei din Echipa Smiley. Artistul le-a mulţumit părinţilor Anei pentru educaţia pe care i-au oferit-o.

În final, Ana Munteanu si Smiley au interpretat împreuna hitul “De Unde Vii La Ora Asta”, iar publicul i-a aplaudat la scena deschisă. Artistul a cantat pentru prima dată această piesă în duet.

Citește mai departe

Cultură

Alexandru Arşinel, supus unei intervenţii în urma unui infarct

Publicat

pe

De către

Alexandru Arşinel a fost supus, luni, unei intervenţii, după ce a suferit infarct, iar, potrivit declaraţiilor medicilor Spitalului Universitar din Bucureşti, actorul va putea fi externat în câteva zile, anunţă News.ro.

Directorul Teatrului „Constantin Tănase” a ajuns la camera de gardă a spitalului „conştient, cu o durere difuză la nivel toracic”, a spus, luni, Adriana Nica, manager interimar al SUUB, într-o conferinţă de presă.

Pe fondul stresului, al unui diabet zaharat şi al tensiunii arteriale, pe artere s-au depus cristale de colesterol, a mai explicat medicul. Astfel, lui Alexandru Arşinel i-a fost implantat un stent pe una dintre arterelere mari.

Intraprocedural, nu a apărut nicio complicaţie, iar procedura, care de regulă nu durează mai mult de 30 – 45 de minute, în cazul actorului a durat aproximativ 40 de minute.

“A fost un sindrom coronarian acut. Aceasta este titulatura modernă – adica infarct. 70% din arteră era obstruată, motiv pentru care s-a decis implanul unui stent acolo care permite revascularizaţia muschiului cardiac. A venit conştient, cooperant, cu o durere difuză la nivel toracic inferior. Starea domniei sale s-a păstrat bună pe parcursul întregii nopţi. Dimineaţă a intrat în sală echilibrat”, a explicat Nica.

Actorul, în vârstă de 78 de ani, a fost supus, în urmă cu patru ani, unui transplant de rinichi şi a suferit mai multe intervenţii la coloană, precizează News.ro.

Citește mai departe
Advertisement Enter ad code here

Ultimele Știri

Politică2 ore în urmă

Valeriu Ghilețchi, noul vicepreședinte al Parlamentului

Parlamentul l-a ales, în ședința de astăzi, pe deputatul Valeriu Ghilețchi în funcția de vicepreședinte al Parlamentului . Aceasta după...

Politică2 ore în urmă

Unioniștii i-au acordat președintelui Dodon premiul „Unionistul Anului”

„Unionistul Anului”este premiul pe care l-a primit Igor Dodon din partea celor de la Asociația „UNIREA – ODIP” . Pe...

Social2 ore în urmă

Ilan Șor: Avocații mei au depus cerere de chemare în judecată a companiei KROLL la Curtea Supremă din Londra

Primarul de Orhei Ilan Șor a anunțat astăzi că avocații săi au depus cerere de chemare în judecată a companiei...

Diverse3 ore în urmă

Moș Crăciun face cumpărăturile online! 10 idei de cadouri de la producătorii autohtoni

Atmosfera sărbătorilor de iarnă este de-a dreptul fantastică, dar nimic nu se compară cu magia cadourilor ce așteaptă sub pomul...

Social4 ore în urmă

A fost creat Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor

Parlamentul a aprobat,  astăzi, crearea Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, ca autoritate publică independentă. Printre atribuțiile Serviciului vor fi...

Social4 ore în urmă

Faptele de stare civilă, produse în stânga Nistrului, vor fi confirmate de autoritățile Republicii Moldova

Faptele de stare civilă produse și înregistrate în localitățile din stânga Nistrului și municipiul Bender vor fi certificate și li...

Politică4 ore în urmă

Premierul a înaintat repetat aceleaşi candidaturi pentru funcţiile de vicepremier şi ministru

Premierul Pavel Filip a înaintat astăzi repetat aceeaşi listă de persoane pentru funcţiile de vicepremier şi ministru, după ce preşedintele...

Advertisement

Opinii