Connect with us

Justiție

Indivizii, care au vărsat deşeuri în faţa sediului PLDM, vor face puşcărie

Publicat

pe

Doi indivizi au fost condamnaţi pentru huliganism la 3 ani închisoare cu executare. Verdictul a fost dictat de Curtea de Apel Chişinău, care a admis contestaţia procurorilor împotriva sentinţei Judecătoriei Chişinău (sediul Buiucani), prin care, la începutul acestui an, învinuiţii s-au ales doar cu pedepse non-privative de libertate.

Cazul a avut loc pe 11 octombrie 2015, aproximativ ora 04:38, când inculpaţii, care se aflau într-o autospecială de colectare a deşeurilor biologice, au virat spre intrarea în sediul Partidului Liberal Democrat din Moldova, amplasat pe str.Bucureşti 88 din capitală.

În continuare, aceştia au inclus sistemul de evacuare a deşeurilor biologice din cisterna autospecialei, îndreptând intenţionat tubul de evacuarea deşeurilor în direcţia sediului, după care au părăsit locul faptei.

Pe lângă pedeapsa închisorii, autospeciala de colectare a deşeurilor biologice de model ,,ZIL 5301PO” a fost supusă confiscării speciale, prin trecerea forţată şi gratuită în proprietatea statului.

Decizia Curţii de Apel este definitivă şi executorie însă poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiţie.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe

Justiție

Patru procuraturi din Bălţi vor sta sub acelaşi acoperiş

Publicat

pe

De către

Procuratura municipiului Bălţi, Procuratura de circumscripţie Bălţi şi Oficiile Nord ale Procuraturii Anticorupţie şi Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cauze Speciale, vor sta sub acelaşi acoperiş.

Noul imobil are o suprafaţă de 1937,3 metri pătraţi, cu trei etaje, în care va munci un personal total de aproximativ 100 de unităţi: procurori, consultanţi, ofiţeri detaşaţi, specialişti, personal tehnic şi auxiliar din toate cele patru procuraturi teritoriale şi specializate, care, de astăzi, nu vor mai sta cu chirie.

Imobilul a fost procurat de Guvernul Republicii Moldova, decizia privind transmiterea, cu titlu gratuit, a bunurilor imobile din administrarea Direcţiei generale pentru administrarea clădirilor Guvernului în administrarea Procuraturii Generale fiind luată de Executiv acum un an.

Noul imobil a fost inaugurat astăzi, de Procurorul General, Eduard Harunjen, în prezenţa Ministrului Justiţiei, Victoria Iftodi şi a conducătorilor procuraturilor specializate

Astfel, după mai bine de două decenii, timp în care angajaţii acestor subdiviziuni au activat în condiţii inadecvate, acum, procurorii şi personalul auxiliar vor munci într-o încăpere adaptată standardelor europene. Noul sediu este bine poziţionat, în centrul municipiului Bălţi, acolo unde sunt concentrate toate instituţiile de drept din localitate.

Acest fapt, în opinia Procurorului General, va eficientiza, pe de o parte, procesul de interacţiune a procurorilor cu celelalte instituţii de drept, iar pe de altă parte, va facilita accesul persoanelor, în condiţii optime de calitate şi operativitate, în acest scop fiind amenajate şi 5 birouri de audienţă a cetăţenilor.

Acţiunea rezultă din obiectivele Strategiei de Reformare a Sectorului Justiţiei şi Planului de Dezvoltare Strategică a Procuraturii pentru anii 2016 – 2020, menită să eficientizeze procesul de administrare, gestionare şi utilizare a patrimoniului public.

Citește mai departe

Justiție

Un bărbat a decedat în stradă așteptând ambulanța 40 de minute. O comisie de anchetă internă documentează cazul

Publicat

pe

De către

Cazul bărbatului care a decedat în stradă așteptând intervenția medicală de urgență mai mult de 40 de minute a motivat Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale să creeze o comisie de anchetă internă.

Incidentul tragic a fost surprins și făcut public de către poeta Maria Șleahtișchi, care se deplasa pe strada Lech Kaczynski, din Capitală, când a observat că mai mulți trecători s-au adunat în jurul unei persoane care avea urgent nevoie de ajutor medical. Toți cei prezenți apelaseră deja serviciul unic 112, însă ambulanța întârzia să apară. Astfel, potrivit poetei, în momentul când personalul de intervenție medicală prespitalicească a ajuns la fața locului, acesta a putut doar să constate decesul bărbatului.

„CE, DOAMNĂ, MATA NU ȘTII ÎN CE ȚARĂ TRĂIEȘTI?…” În astă seară, pe strada Lech Kaczynski, moartea a așteptat mai…

Geplaatst door Maria Sleahtitchi op Donderdag 20 september 2018

Potrivit 112, primul apel de urgență a fost recepționat la ora 20:10, informația a fost transmisă către Dispeceratul Ambulanță Chișinău peste trei minute. În total, Serviciul Unic 112 a fost apelat de șapte ori pe marginea acestui caz. Ultimul apel a fost recepționat la ora 20:52, adică peste 42 de minute de la primul sunet.

În același timp, Serviciul Național Unic pentru apelurile de urgență 112 declară că „personalul său nu poartă răspundere pentru activitățile ulterioare ale serviciilor specializate de urgență”, iar „acțiunile sau inacțiunile ulterioare ale serviciilor specializate de urgență nu țin de competența Serviciului 112”.

A doua zi, cazul a fost comentat de Andrian Candu. Acesta declara că a verificat informația publicată de Maria Șleahtișchi, însă potrivit lui „de la primul apel până la sosirea echipajului de medici au trecut 27 de minute, față de 15 cât ar fi trebuit să treacă”.

Un caz cutremurător s-a produs aseară pe strada Lech Kaczynski, când un om a decedat sub privirile trecătorilor. Am…

Geplaatst door Andrian Candu op Vrijdag 21 september 2018

Peste două zile de la cazul tragic, Secretarul general de stat Boris Gâlca a convocat o ședință de urgență cu conducerea Serviciului Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112, Centrului Național de Medicină Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) și a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), responsabili de domeniul asistenței medicale de urgență, pentru a discuta cazul.

„În mod prioritar să fie revizuiți algoritmii de triere a cazurilor de urgență, să fie realizate instruiri suplimentare pentru personalul de la Serviciul 112 și al CNAMUP privind interacțiunea cu apelanții serviciului, iar personalul medical să fie responsabilizat pentru o comunicare eficientă și deontologică cu pacienții”, a declarat Boris Gâlca.

La fel acesta a solicitat toată informația detailată privind acest caz, numărul de ambulanțe care operaționale la intervalul de timp raportat și localizarea acestora prin GPS, de ce a durat cca 43 minute până să ajungă ambulanța la solicitare. De asemenea, conducătorilor instituțiilor menționate li s-au cerut prezentarea imediată  către Comisia de anchetă internă a tuturor probelor documentare (fișa medicală, registre, înregistrări audio a discuțiilor de la serviciul 112, explicațiile și rapoartele echipei medicale care a preluat cazul) pentru formularea concluziilor finale.

Drept rezultat al acestor discuții, MSMPS a format o Comisie internă, din care fac parte reprezentanții catedrei de Urgențe Medicale a USMF „N. Testemițanu”, Comisiilor de specialitate în domeniul urgențelor medicale prespitalicești și în domeniul anatomiei patologice și citologice. Comisia urmează să prezinte ministerului concluziile și propunerile până la data de 25 septembrie curent. Secretarul general de stat a menționat că cazul va fi documentat și se vor aplica sancțiuni dure pentru responsabilii care au produs erori în executarea responsabilităților de serviciu, inclusiv prin demitere.

Citește mai departe

Justiție

Administratorul unei firme va fi judecat. A livrat utilaj uzat pentru cantina unui liceu din capitală

Publicat

pe

De către

Administratorul unei firme va fi judecat pentru abuz de serviciu. Procuratura Anticorupție a anunțat astăzi despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea spre examinare în judecată a cauzei penale pornită de către ofițerii CNA.

Conform materialelor cauzei, Direcţia Educaţie Tineret şi Sport din mun. Chişinău, a efectuat o licitaţie publică privind achiziţionarea utilajului tehnologic pentru dotarea cantinei unui liceu din capitală.

În baza deciziei grupului de lucru, câștigători au fost desemnați 2 agenți economici, DETS încheind cu aceștia contracte de achiziţie a utilajului tehnologic. Astfel, în schimbul sumei de aproximativ 500 mii de lei, antreprenorii se obligau să livreze utilajul pentru cantina liceului.

În acest sens, administratorul unuia dintre agenții economici contractați, în scopul obținerii unor beneficii materiale pentru sine, a organizat procurarea utilajului contractat, livrând o parte din bunuri fără certificate de conformitate, și prezentând semne de uzură. Acestea s-au dovedit a fi anterior exploatate, apoi reutilate sau reparate în condiții artizanale.

Prin acțiunile sale abuzive de livrare a bunurilor uzate, suma totală acestora fiind de 57 mii de lei, antreprenorul a prejudiciat considerabil Direcția Educație Tineret și Sport. În vederea reparării prejudiciului cauzat, DETS a înaintat o acţiune civilă în instanța de judecată.

Învinuitul și-a recunoscut pe deplin vinovăția, iar dacă instanța va decide astfel, acesta riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 650 la 1150 u.c. sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Foto: Poză simbol/ igougo.com

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com