Doi tineri, condamnaţi! Au înjunghiat paznicul unei şcoli şi i-au aruncat mâna în parcul „Valea Morilor”

Doi locuitori ai capitalei, cu vârstele de 20 şi 25 de ani, au fost condamnaţi pentru uciderea cu deosebită cruzime a unui paznic al unei şcoli din sectorul Râşcani. Pentru a induce în eroare oamenii legii, cei doi au tăiat mâna paznicului şi au aruncat-o în parcul „Valea Morilor”.

Potrivit Procuraturii sectorului Râşcani, cazul a avut loc în luna noiembrie 2014 pe stadionul unei şcoli din sect. Râşcani al capitalei.

De inculpaţii care făceau frigărui s-a apropiat paznicul şcolii, în vârstă de 59 de ani, cu care au consumat împreună băuturi alcoolice. După ce între ei s-a iscat un conflict, inculpaţii au înjunghiat victima de 15 ori, aceasta decedând pe loc.

Ulterior, pentru a-i induce pe oamenii legii în eroare, aceştia i-au tăiat victimei mână şi au aruncat-o în parcul „Valea Morilor” din capitală. Inculpaţii au fost reţinuţi peste 4 zile de la comiterea crimei, aceştia fiind locuitori ai capitalei, cu vârstele de 20 şi 25 de ani.

Pentru comiterea omorului intenţionat săvârşit cu deosebită cruzime, unul dintre inculpaţi a fost condamnat la detenţiune pe viaţă, iar complicele acestuia la 17 ani închisoare în penitenciar de tip închis.

Sentinţa este cu drept de atac.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.