Dana Marchitan e insarcinata

Recent, interpreta Dana Marchitan a dezvăluit tuturor că va deveni mămică. Cântăreaţa este însărcinată în a treia lună şi după cum ne-a relatat ea, se simte foarte bine. Faptul că are deja un termen de 3 luni, ne-a stârnit curiozitate. Şi asta pentru faptul că, fiind conştientă că este însărcinată, Dana se pregătea activ de Eurovision. Viitoarea mămică nu s-a grăbit să facă o pauză în cariera sa, ci dimpotrivă, încerca să răzbată la marele concurs european.

Am contactat-o pe Dana Marchitam şi am întrebat-o ce ar fi făcut dacă ar fi câştigat biletul la Belgrad. „Dacă aveam să câştig, aş fi ieşit cu burtică pe scenă!”, ne-a răspuns Dana. Interpreta ne-a mărturisit că, după ce a dezvăluit marea fericire unor colegi de ai ei, unii o sfătuiau să renunţe, motivând că dacă va deveni mămică va pune punct carierei sale. Cântăreaţa însă este de altă părere, spunând că un copil este ceva sfânt pentru ea.

Tânăra interpretă de 24 de ani, pe lângă faptul că se informează din diferite cărţi pentru viitoarele mămici, se mai sfătuieşte şi cu unele colege care au deja copii. „Mă consult cu Aura, pentru că are deja experienţă, fiind mamă a două fetiţe minunate. De la ea am aflat multe lucruri utile”, a spus cântăreaţa. Momentan, Dana Marchitan îşi continuă munca în calitate de reporter TV şi de interpretă. // Jurnal de Chisinau

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.