Republica Moldova se poate mândri cu trei zone umede de o importanță internațională. Zonele umede Nistrul de Jos (60.000 ha), Lacurile Prutului de Jos (19.152,5 ha) și Unguri–Holoșnița (15.553 ha) reprezintă maternități ale naturii unde se nasc viitoarele generații de specii de vietăți.
În acest articol îți explicăm ce sunt zonele umede, de ce trebuie să le protejăm și îți arătăm cum Ungaria și-a salvat una dintre ele.
Am vorbit cu Silvia Ursul, vice-președinte și autoare la Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii (SPPN), pentru a explica de ce sunt importante zonele umede.
Zonele umede sunt suprafețe acoperite permanent sau temporar de ape puțin adânci. Poate fi considerată zonă umedă o mlaștină, un lac, un râu, o vale inundabilă, o luncă. Acestea reprezintă atât locuri unde vietățile abitează, cât și locuri pentru reproducere, cuibărit, creșterea puilor, condiții potrivite pentru odihnă, adăpost și interacțiuni sociale pentru păsări, mamifere, pești.
„Mie îmi place să le numesc maternități ale naturii, deoarece aici se nasc toate generațiile de specii”, ne spune Silvia Ursul.
În Republica Moldova, zonele umede incluse în convenția de la Ramsar sunt: Nistrul de Jos, Unguri-Holoșnița și Lacurile Prutului de Jos.
În aceste arii protejate sunt cele mai mari biodiversități din țară. În situri cuibăresc și abitează mai multe specii de păsări, dar mai ales rațe, cocostârci, stârci cenușii, pelicani, șoimi, pisici sălbatice, căprioare și cerbi nobili. 40% dintre speciile lumii trăiesc și se hrănesc în zonele umede.
Pelicani comuni și lopătari pe fundal. Foto: Vitalie Ajder/SPPN
Tot aici se obține apă dulce, adică apă potabilă. Pe lângă asta, zonele umede previn inundațiile și secetele.
„Un lucru regretabil este faptul că guvernele văd zonele umede ca irosire de teren. Astfel, are loc desecarea lor, plantându-se, în loc, culturi cerealiere, construindu-se hotele, centre comerciale, sau extragându-se petrol,” zice Silvia.
Iată câteva amenințări ale biodiversității din Moldova, conform Cărții Roșii:
- distrugerea habitatelor naturale, generate de creșterea exponențială a populației umane și a necesarului de resurse naturale;
- masa enormă de deșeuri poluante și degradante;
- valorificarea intensivă a terenurilor agricole;
- poluarea apelor, atmosferei și a solului;
- reducerea suprafețelor cu vegetație naturală.
Un alt aspect este braconajul. „Împușcarea speciilor și pescuitul în zonele protejate ar trebui să reprezinte o crimă. Zonele umede în Moldova, cele cu care am rămas, de fapt, nu sunt destul de protejate. Pentru asta este nevoie de o implicare mai activă a statului,” explică ea.
În prim plan: lopătari, nagâți și pescăruși râzători. Foto: Vitalie Ajder/SPPN
Dacă au loc procesele de desecare, și apoi se dorește reinundarea zonelor, este nevoie de decenii pentru a le întoarce la starea la care au fost cândva, și mai ales, pentru a repopula zona cu specii.
Ce a făcut Ungaria?
Moldova ar putea lua exemplu de la Ungaria, țară care a gestionat eficient protecția zonelor sale umede. Zona umedă Hortobágy a fost numită în 1973 primul parc național din Ungaria. În ultimii 200 de ani, acesta a suferit modificări precum desecare, după care – cultivarea terenului, mlaștinile și lacurile s-au transformat în iazuri pentru pescuit. Unele zone au fost îngrădite și folosite ca ferme, iar vechiul sistem de pășunat a fost distrus. Astfel, zona s-a deconectat de la râul Tisa, care o aproviziona cu apă. Pământurile desecate au fost cultivate cu cereale și transformate în pășuni pentru animale.
Cu toate aceste probleme, zona rămâne una importantă pentru Ungaria. Astfel, un grup de naturaliști, cu ajutorul implicării Uniunii Europene, lucrează pentru ca zona umedă Hortobágy din Ungaria să-și revină.
- Structurile de control ale apei au fost dezinstalate, astfel încât apele râului Tisa să ajungă, din nou, la zone.
- Structurile de irigare instalate și controlate de localnicii din preajmă au fost, și ele, eliminate.
- Pentru restabilirea mai rapidă a zonei umede, s-a folosit și inundarea artificială.
- Arborii și arbuștii care nu reprezentau valoare, au fost tăiați și eliminați pentru a nu împiedica creșterea celor noi, care ar reprezenta habitat pentru viețuitoare.
În rezultat, suprafața habitatelor cu apă de adâncime mică s-au mărit de la 37 ha la 295 ha. Eliminarea câmpurilor de orez și și a sistemelor de irigare nu numai că va proteja biodiversitatea zonei umede, ci și va facilita conservarea apei de ploaie. Pe lângă asta, plantele și animalele încep să se întoarcă în zonele de unde au plecat.
Plante acvatice rare și de nămol încep să revină. Un sondaj care s-a desfășurat între 2003 și 2005 a arătat că pășunatul controlat este benefic pentru vietăți, astfel această practică a fost reluată. Studiul arăta că dintr-un total de 22.463 de plante, 12.942 au fost găsite în unitățile pășunate și 9.521 în unitățile nepășunate.
În plus, între 2002 și 2006, 225 de specii de păsări au fost observate pe teritoriul zonei. 13 dintre speciile de păsări înregistrate erau păsări incluse în Lista Roșie IUCN publicată în 2004.
Pedepse mai mari pentru braconaj
Câteva soluții pe care le vede Silvia Ursul pentru conservarea zonelor umede sunt pedepse mai mari pentru braconaj, dar și implicarea mai activă a ONG-urilor pentru protecția naturii. „În Muntenegru, de exemplu, se pune un accent foarte mare pe educația ecologică, se promovează intens eco-turismul în zonele umede, se fac diferite emisiuni despre importanța lor, și sunt difuzate la televiziuni naționale.”
Și Moldova.org a scris despre o zonă umedă. Echipa a fost în Rezervația Naturală „Prutul de Jos” pentru a vedea cum zona protejată a contribuit la păstrarea și dezvoltarea biodiversității. Cercetătoarele Viorica Paladi și Polina Cassir ne-au spus că unul dintre scopurile rezervației a fost crearea condiţiilor favorabile pentru reproducerea speciilor rare, a celor pe cale de dispariţie şi a altor specii de plante şi animale. Iar ca să fie atins scopul, s-a interzis pescuitul în rezervație, vânatul sau alte activități umane care ar putea dăuna locului și speciilor. Accesul oamenilor este limitat. Cei care „stau la straja hotarului verde” sunt doi cercetători, doi inspectori, doi pădurari și un inginer.
Datorită protecției instalate deja de aproape 30 de ani, numărul unor specii de animale pe cale de dispariție a crescut. Dacă spre mijlocul anilor `80, numărul femelelor vidre apte pentru reproducere abia ajungea la 20, în 2001, numărul vidrelor era de aproximativ 50 și avea statutul de „critic periclitată”. Ele nu prea stau la văzul lumii, însă, în 2012, specialiștii din Rezervație au avut întâlniri directe, exclusiv în zonă, cu 10 vidre, iar în 2018 numărul acestora a ajuns la 28, astfel încât în cea de a treia ediție a Cărții Roșii statutul vidrelor a devenit deja „vulnerabilă”, pentru că numărul lor a crescut până la 250 de exemplare în toată țara.
Citește întreg reportajul „Straja hotarului verde”:
Zonele umede acoperă doar 3% din suprafața globului, totuși, acestea stochează 30% din totalul de carbon, dublu față de păduri.
Ziua de 2 februarie este marcată ca ziua Mondială a Zonelor Umede. La această dată, în anul 1971, în Iran, primele țări care au semnat convenția de la Ramsar și-au luat angajamentul să protejeze zonele umede, acestea devenind de o importanță internațională. Convenţia Ramsar este un tratat interguvernamental pentru conservarea și utilizarea raţională a zonelor umede esenţiale pentru habitatul păsărilor de apă.
