Justiție
Un bărbat din Călărași, condamnat la 20 ani de închisoare. A mers la o bătrână să-i ceară bani cu împrumut, dar a ucis-o

Douăzeci de ani de închisoare – acesta a fost verdictul dictat de Curtea de Apel Chişinău pentru un locuitor al raionului Călăraşi, după ce anterior, magistraţii primei instanţe, îl achitase pentru comiterea unui omor intenţionat.
Crima a avut loc pe 31 octombrie 2016, în satul Onişcani, cînd inculpatul, a venit la o bătrână ca să-i ceară bani cu împrumut. După ce între cei doi s-a iscat o ceartă, inculpatul a snopit în bătăi bătrâna, în vârstă de 78 de ani, pînă a lăsat-o fără suflare.
Prin sentinţa Judecătoriei Călăraşi din 14 august 2017, inculpatul a fost achitat pe motiv că fapta nu a fost comisă de către inculpat.
Procurorii au contestat sentinţa de achitare, insistând pe condamnarea inculpatului conform învinuirii.
Astfel, recent, prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău, apelul procurorului a fost admis, inculpatul fiind condamnat la 20 de ani închisoare în penitenciar de tip închis, cu încasarea în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare în sumă de 33 688 lei.
Decizia Curţii de Apel este executorie, însă poate fi supusă căilor ordinare de atac la Curtea Supremă de Justiţie.
Justiție
Cifra Săptămânii: peste 16 mii de inculpați trimiși în judecată

Peste 16 mii de inculpați au fost trimiși în judecată timp de un an, calculează Procuratura Generală.
Cei 647 de procurori din toată ţara au exercitat şi condus, în anul 2018, urmărirea penală pe 51943 de dosare, din care, în 22940 de cazuri urmărirea penală a fost finalizată. În total, procurorii au deferit justiţiei 14794 de cauze penale în privinţa a 16681 de persoane implicate în comiterea a 16337 infracţiuni, inclusiv:
– 3886 – infracţiuni contra patrimoniului;
– 1246 – încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei rutiere;
– 1120 – circulaţia ilegală a drogurilor;
– 865 – huliganism;
– 293 – infracţiuni contra justiţiei;
– 252 – corupere şi trafic de influenţă;
– 167 – violuri;
– 145 – vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale şi sănătăţii;
– 104 – omucideri intenţionate;
– 93 – contrabanda;
– 70 – abuz şi exces de putere;
– 35 – evaziuni fiscale şi infracţiuni financiar-bancare;
– 6074 – alte categorii de infracţiuni.
În procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei au fost deferite justiţiei 315 de cauze penale.
Soluții de scoatere de sub urmărire penală, încetare şi clasare au fost dispuse în 8055 de cauze penale, inclusiv, în 4805 – din lipsa elementelor infracţiunii, 1906- în legătură cu împăcarea părţilor şi retragerea plângerii prealabile, 178 – în baza actului de amnistie şi 1166cauze din alte motive de nereabilitare.
Din numărul total de 12376 de sentinţe pronunţate în anul 2018 în privinţa a 13900 de persoane, în 1,8 la sută din cazuri au fost emise sentinţe de achitare.
Justiție
Un cetăţean turc, răpit de un tânăr de 29 ani. A fost ținut imobilizat timp de două zile într-o casă din Dondușeni

Un tânăr din raionul Donduşeni, în vârstă de 29 de ani, a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare, după ce a răpit și a jefuit un cetățean turc, aflat în Republica Moldova. Procurorii, care au solicitat condamnarea inculpatului la 12 ani de detenţie, anunţă că vor contesta sentinţa primei instanţe, pe care o consideră prea blândă.
Procurorii au demonstrat prin probe că, în seara zilei de 22 februarie 2018, inculpatul, în comun cu alţi trei complici, aflându-se în centrul oraşului Călaraşi, au convins un cetăţean al Turciei să iasă în stradă, prezentându-se ca fiind angajaţi ai poliţiei.
Ulterior, aceştia au forţat bărbatul să urce într-o maşină, unde l-au legat, lovit şi transportat într-o casă din satul Lipnic, raionul Ocniţa.
La destinaţie, agresorii au continuat să aplice forţa fizică faţă de victimă, pe care au imobilizat-o cu bandă adezivă şi o funie, şi au deposedat-o de bunurile pe care le avea asupra sa – acte, bani, carduri bancare, accesorii, telefon şi un laptop.
Prejudiciul a fost estimat la 186 mii de lei.
În continuare, prin ameninţări cu răfuiala fizică, aceştia i-au cerut cetăţenaului turc să le comunice unde sunt restul banilor, dar şi codurile cardurilor bancare.
Timp de două zile, victima s-a aflat imobilizată în casa respectivă. Într-un final, bărbatul a reușit să se elibereze de sine stătător şi să alerteze oamenii legii.
De notat că, cetăţenaul turc, în vârstă de 48 de ani, venise în Republica Moldova pentru a se logodi cu o moldoveancă pe care o cunoscuse pe reţelele de socializare.
La scurt timp după crimă, inculpatul a fost reţinut, iar ceilalţi trei complici au reuşit să se eschiveze de la organul de urmărire penală, fiind anunţaţi în căutare.
Între timp, unul dintre indivizi a fost reţinut în Franţa, urmând a fi extrădat în curând autorităţilor din Republica Moldova. În privinţa unui alt membru al grupării criminale urmărirea penală a fost disjunsă într-o procedură separată, acesta fiind judecat în prezent şi pentru un omor comis în raionul Floreşti.
Justiție
Trei moldoveni, reţinuţi pentru contrabandă cu tutun, trimiși în judecată

Trei moldoveni, care în vara anului trecut au fost reţinuţi împreună cu încă doi complici din Ucraina pentru contrabandă cu tutun, vor compărea pe banca acuzaţilor.
Potrivit Procuraturii municipiului Chişinău cei trei moldoveni au implementat o schemă infracţională de trecere peste frontiera vamală a RM (zona verde) în Ucraina a tutunului fermentat, folosit la fabricarea ţigaretelor.
Potrivit rechizitoriului, inculpaţii au procurat pe parcursul lunii mai 2018, de la un agent economic o cantitate de 10.000 kg de tutun în valoare de 700.000 lei, pe care au transportat-o într-un depozit aflat în imediata apropiere de postul vamal al Republicii Moldova cu Ucraina, din raionul Briceni.
Peste o lună, aceştia au trecut prin contrabandă în Ucraina 2013 kg de tutun, unde complicii ucraineni deţineau utilaj clandestin de fabricare a ţigaretelor.
Încă peste o lună, aceştia urmau să transporte prin aceeaşi schemă alte 2079 kg de tutun. Acţiunile indivizilor însă nu s-au încununat cu succes, fiind reţinuţi de oamenii legii chiar în momentul descărcării tutunului.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, inculpaţii riscă până la 10 ani închisoare.
Urmărirea penală în privinţa cetăţenilor ucraineni a fost disjunsă într-o procedură separată, aceştia fiind anunţaţi în căutare după ce magistraţii i-au eliberat din arest preventiv.