„Tot satul ne respectă”. Cum o familie mixtă de romi din Ucraina și-a găsit locul în satul Purcari

Au fugit din calea războiului și au venit în Republica Moldova pentru a-și găsi liniștea. Elena, Tudor și cei șapte copii ai lor s-au adăpostit în satul Purcari din Ștefan Vodă. Familia mixtă de romi s-a integrat rapid în comunitate și a început o viață nouă.

Casa în care locuiesc se află în apropierea bisericii din sat. Locuința, vopsită în albastru, are trei camere. Elena trebăluiește prin bucătărie. Pune două pachete cu lapte la fiert într-o cratiță.

Elena și Tudor vorbesc în română. El e de etnie romă, cu rădăcini în Moldova, iar ea provine dintr-o familie de moldoveni, stabilită cu traiul în Ucraina. Au întemeiat împreună o familie în orașul Cetatea Albă, din regiunea Odesei. Tudor lucra în construcții, la culesul fructelor și a legumelor. Iar Elena se ocupa cu comerțul. Cumpăra haine dintr-o piață și le vindea în alta.

Grijile zilnice

De dimineață am făcut supă pentru copii. Acuș li se va face din nou foame”, spune femeia în timp ce scoate din dulap un pachet pe jumătate cu zahăr și unul întreg de macaroane.

Elena mestecă în cratița cu lapte. Nadejda, mezina familiei, se întinde din brațele tatălui ei către vasul de pe plită. „Încă nu e gata, abia acum a început să fiarbă”, îi spune Elena. Răspunsul nu-i convine. Fetița de doi ani scoate un țipăt supărat și se întinde și mai tare spre cratiță. „Bine, bine”, spune Elena și scoate repede din dulap o farfurie în care toarnă două polonice de lapte fierbinte, aburind. O așază pe fată pe scaun și îi pune farfuria înainte. Copila apucă blidul cu poftă și îl trage mai aproape. Începe a sorbi încet din linguriță. Mama rămâne lângă plita, ca să nu dea laptele în foc.

„După ce am născut-o, a stat în secția de terapie intensivă o lună. Din cauza coronavirusului nu mi se permitea să stau cu ea. O vedeam doar pe telefonul asistentelor medicale care-i făceau poze și video”, povestește Elena. Micuța s-a născut cu o malformație la rinichi și acum are nevoie de transplant. Odată ajunsă în Moldova, micuța de doi ani a fost examinată și de medicii organizației INTERSOS, care oferă refugiaților ucraineni consultații medicale gratuite.

Acum Elena și-a reluat activitatea din Ucraina și vinde ciorapi, colanți, pantaloni și haine de sport la o tarabă improvizată în apropierea primăriei. „Am cumpărători. Schimb marfa pe ouă, ulei, brânză, lapte, smântână, pe bani. Mi-am cerut voie, mi s-a permis”, afirmă femeia.

Tudor îngrijește de gospodărie și de tatăl său. Familia s-a integrat ușor în comunitate. „Tot satul ne respectă, nu avem probleme cu nimeni”, spune Tudor.

O confirmă și asistenta socială din Purcari, Inga Carauș. „Familia s-a integrat foarte bine. Multe organizații au fost receptive la nevoile lor și i-au ajutat. Când au venit, condițiile în care locuiau erau foarte rele. Au făcut renovări și acum trăiesc în condiții bune. Familia beneficiază de suport pentru persoanele refugiate. Copii frecventează școala și grădinița. Este o familie foarte bună”, spune Inga Carauș.

„Am ajutat familiile rome cu mașini de spălat, frigidere, tot ce este necesar pentru casă, pentru a trăi o viață demnă. În partea de nord a țării am colaborat cu niște centre care erau frecventate inclusiv de persoane de etnie romă și am organizat activități de suport psihosocial pentru ele, activități cu copii și adulții. Au fost oferite consultații medicale gratuite. Refugiații aveau nevoie de ajutor cu perfectarea documentelor și noi i-am direcționat către centrele specializate pentru a fi ajutați”, afirmă Alina Sava, ofițeră de teren a organizației INTERSOS.

Din luna martie până în prezent, INTERSOS a prestat servicii de asistență medicală primară și de trimitere la asistența medicală secundară. Organizația a mai oferit servicii de suport psihosocial și bunuri persoanelor refugiate.

Copilul furat de război

Familia avea o viață liniștită până la izbucnirea războiului. Erau în așteptarea celui de-al optulea copil. „Când a început războiul eu eram internată în spital și primeam un tratament de menținere a sarcinii. De la spaimă au apărut contracțiile. Am născut, dar copilul a murit. Cu greu medicii m-au scăpat de la moarte”, spune Elena.

După această tragedie au decis să se mute în Moldova. În dimineața zilei de 19 martie, cei doi soți și-au trezit copiii, și-au umplut rucsacurile cu haine și s-au pornit la drum. Era a 23-a zi de război. Cu ei a mers și tatăl lui Tudor, care de șapte ani folosește un scaun rulant, după ce și-a pierdut ambele picioare.

„Noi mai departe nu am vrut. În Moldova măcar cunoaștem limba, dar în alte țări trebuiește engleza. E greu să te pornești la drum cu atâția copii. Mai ales că tatăl meu este fără picioare. Nici nu am luat în calcul alte țări”, spune Tudor.

Când au ajuns la vamă, copiii au primit ceai cald, mere, banane și chifle. De acolo s-au dus direct la casa părintească a lui Tudor, din satul Purcari, Ștefan Vodă. Au găsi o locuință rece, cu geamurile sparte și ușa dărâmată. Și-au suflecat mânecile și în doar câteva luni au reconstruit veranda, care era cu toate geamurile sparte. În locul lor au ridicat un perete din temelie. Au renovat și podul. Acum, încăperea, care are rol de bucătărie și sufragerie, este mare și încăpătoare.

„De nevoie am făcut reparație aici. Condițiile erau tare rele. Am tras și apă în casă. Singur am săpat tot. Avem și baie”, spune Tudor.

Educația, pe primul loc

Patru din cei șapte copii merg la școală, iar unul – la grădiniță. Educația este sfântă pentru părinți. Mai ales pentru Elena, care nu știe să scrie și să citească. Ea nu a mers la școală. S-a căsătorit cu Tudor când avea 16 ani, iar el 26. Bărbatul a învățat la gimnaziul din Purcari, după care a studiat transportul electric la Tiraspol.

„Eu nu am mers la școală și părinții au decis să mă mărite. Știam să fac mâncare, să coc pâine, să am grijă de casă. Nu vreau ca fetele mele să se mărite așa de devreme. Cred că cel mai bine este vârsta de 21-22 ani”, spune femeia.

Acum fiica cea mai mare, Galina, are 16 ani, vârsta la care mama sa deja era căsătorită. Tânăra are un prieten, dar nu are încă planuri de nuntă. „El o așteaptă. Încă vreo patru ani o va aștepta”, spune Elena.

Galina ar vrea să devină bucătăreasă sau cofetară. Primăvara trecută a absolvit nouă clase în Ucraina și vrea să-și înceapă studiile din toamna viitoare.

„Îmi place mult să gătesc, pot să fac toate tipurile de mâncare, mama m-a învățat. Vreau să am o profesie”, adaugă Galina.

Anastasia, Roma, Eldar și Maria merg regulat la școala din Purcari din această toamnă. Acum se acomodează cu noii lor colegi și învață limba română. Anastasia recunoaște că nu îi este foarte ușor, dar spune că depune eforturi pentru a fi în rând cu colegii săi. Pentru că au mers la școală în Ucraina, copiii încă mai vorbesc între ei mai mult în limba rusă.

„Sunt în clasa a opta. Îmi place la școală, dar încă nu înțeleg prea bine limba română și din acest motiv îmi este puțin complicat”, afirmă copila.

După lecții, Anastasia merge la școala de pictură. Îi place să deseneze și este considerată artista familiei. Obișnuiește să cânte în corul bisericii Creștine Evanghelice Baptiste din localitate. Iar băieții preferă să facă sport. În Ucraina, Roma și Eldar practicau boxul. Aici tinerii joacă fotbal.

Roma a luat primul loc la box la categoria de vârstă de 10 ani, iar Eldar al doilea loc pentru categoria de 9 ani”, spune Tudor cu mândrie.

Reprezentanții comunității rome spun că tot mai mulți părinți înțeleg importanța studiilor și își dau copiii la școli.

„Romii au început să învețe. Își doresc să fie la același nivel cu toată lumea din jur, să aibă niște studii superioare, să aibă o meserie. Cu 20 de ani în urmă acest lucru nu se întâmpla. Acum avem foarte mulți romi cu studii superioare. Unii au finalizat și câte două universități. Foarte mulți romi activează în calitate de doctori, avocați. E un pas înainte. Acest lucru ne bucură foarte mult”, spune mediatorul comunitar Savelii Duminică.

În prezent, o bună parte dintre romi studiază la drept. „Când copiii romilor au început să învețe la universități, mulți au ales dreptul, din cauza că erau foarte discriminați. Ei nu-și cunoșteau drepturile. Această discriminare trebuie să dispară”, adaugă Savelii Duminică.

Casa în care încap toți

În primele luni ale războiului, când situația era încă foarte incertă, Elena și Tudor și-au împărtășit casa și cu mulți alți oameni care fugeau de război.

„Am adăpostit surori, frați, veri, nepoți care s-au dus mai departe, în alte țări. În casa noastră au stat și 20, și aproape 30 de persoane”, precizează Elena.

„Romii sunt săritori la nevoie. Multe familii de romi au adăpostit refugiați romi din Ucraina. La mine în casă au trăit șapte persoane. Erau, sărmanii, nevoiți, au venit speriați. Comunitatea romă s-a mobilizat și a făcut donații. I-am ajutat cu produse alimentare, cu îmbrăcăminte, cu mașini de spălat, cu cărucioare pentru copii”, spune Savelii Duminică.

Acum Elena și Tudor așteaptă ziua în care Ucraina va învinge și vor putea reveni la casa lor, sub un cer pașnic. Dar până atunci, încearcă să-și creeze o viață cât mai comodă în Purcari, cu susținerea comunității și alături de cei șapte copii, cea mai de preț avere a familiei.

Acest articol a fost realizat în cadrul unei colaborări cu misiunea Intersos în Republica Moldova. Intersos este o organizație umanitară aflată în prima linie în situații de urgență, care oferă asistență victimelor conflictelor armate și dezastrelor naturale, cu o atenție deosebită protecției celor mai vulnerabile persoane.
Fotografii de Ecaterina Buruiană

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.