100 de refugiați sunt la tabăra de odihnă din satul Vatici. Aproximativ 60 sunt copii. Veniți din mai multe regiuni ai Ucrainei, majoritatea așteaptă cu nerăbdare să se întoarcă înapoi acasă, chit că alții au luat deja drumul spre alte țări europene. Satul Vatici pare trist, îmbătrânit, ici colo câte un suflet de om ce trebăluiește prin curte. Liniștea de pe valea satului este întreruptă doar de roțile unei căruțe, semn că oamenii își trăiesc viața de zi cu zi, ca în orice primăvară timpurie, încă amorțită. Drumul hopuros ne aduce în fața porții taberei.
Locul este îngrijit, împădurit, în depărtare se vede apa liniștită a unui lac. Liniștea taberei este pătrunsă de vocile unor copii. În fața noastră un bărbat zvelt descarcă și încarcă produse, dă indicații șoferului, mai vorbește cu oamenii din preajmă, pare implicat în toate și foarte grăbit. „A, cu dumneavoastră am vorbit? Iată ei acuma mănâncă la cantină. Intrați, intrați.”
Cantina e chiar alături, miroase dulceag a cartofi și varză înăbușită. Se aud voci de copii, linguri zăngănind în farfuriile metalice. Câte unul mai nerăbdător o zbughește afară. Cantina este plină cu femei și copii de toate vârstele. În stânga, mese cu mâncarea aburindă, în dreapta te copleșesc mormanele de haine pentru toate vârstele. Câteva femei răscolesc printre ele, alegerea e grea. Alături câteva fetițe fac un puzzle cu prințese. Dacă nu ai ști despre drama acestor femei, venite din toate colțurile Ucrainei într-un sat din Moldova, ai crede că sunt chiar la o bază de odihnă. Șușoteala de la mese însă spune multe, fețe îngândurate, cuvinte prea puține.
Angela este din Odesa, pe 3 martie a trecut vama. Inițial nu le găseau loc de cazare, spune ea, o noapte a dormit în Chișinău, iar de pe 4 martie este în tabăra Vatici. Tatiana, o altă refugiată, se apropie timid și ne spune itinerarul ei: „când am venit noi nu erau locuri, era greu, iată acum mulți au început să plece mai departe, spre Europa și s-a mai eliberat un pic. Chiar din camera unde am fost cazată, o familie tocmai s-a dus în Italia, alta spre Germania. Eu am stat aici și mi-am așteptat a doua fiică, cealaltă venise mai devreme, cu mine și cu alți doi copii”. Poveștile refugiaților sunt asemănătoare. Au rude rămase pe loc, în Odesa, Mikolaiv, Kyiv, au prieteni refugiați în Republica Moldova, mulți însă au luat drumul pribegiei spre alte țări europene: Germania, România, Italia, Austria.
Angela strânge la braț un tigru de pluș și ne spune că e singură cu doi copii și speră mult să se întoarcă acasă. Dar până atunci spun ca aici „sunt condiții bune, ne hrănesc, e cald, pentru copii sunt activități. Vin voluntari și le organizează distracții. Ne-au adus haine, încălțăminte, medicamente. Ne-au primit bine, toți vorbesc prietenos, ce să mai vrem?”
Femeile pornesc încet spre locurile de cazare, iar afară tot mai mulți copii înfofoliți au chef de joacă. Țipete, gălăgie, mingi de fotbal, râsete.
„Primele trei zile au fost foarte dificile, până am pus totul la punct. Am lucrat zi și noapte. Am avut peste 100 de persoane până mai ieri. Chiar pe data de 25 februarie am cazat primii refugiați. Au fost câteva zile arhipline, suna telefonul în continuu. Acum deja s-a mai eliberat, avem vreo 30 de locuri libere”, ne spune Mihail Sinogaci, administratorul taberei. Mai spune că deocamdată se descurcă din donații. Oamenii din satul Vatici, la fel, s-au implicat. Profesorii de la gimnaziul din sat și-au luat angajamentul să achite serviciile de canalizare. „A venit o doamnă din sat și ne-a adus într-o zi lapte proaspăt”, mai adaugă zâmbitor Mihail Sinogaci.
Potrivit surselor oficiale, în total în Republica Moldova sunt aproape 106 000 de refugiați, dintre care 50 000 sunt minori. Dintre aceștia peste 4 700 de persoane au depus cerere de azil. Potrivit cancelariei de stat, în localitățile din țară activează 93 de centre temporare de plasament pentru refugiați.
Reportaj de Viorica Ataman, studenta Școlii de Jurnalism, stagiară Moldova.org
