Am petrecut ziua de ieri la Edineț, acolo unde Asociația „AREAP” a făcut front comun cu primăria, moldovenii din diasporă, familiile din oraș și antreprenorii locali pentru a sări în ajutorul refugiaților ucraineni.
Când a început războiul, Alina Reșetnicov, președinta „AREAP”, o asociație care dezvoltă proiecte pentru integrarea persoanelor cu nevoi speciale, nu a stat o secundă pe gânduri.
Au fost mobilizați 80 de voluntari în ultimele zile, iar peste 150 de refugiați și-au găsit un loc de adăpost în familii datorită Asociației.
Și primăria, și biserica, și directorii de școli s-au mobilizat. Alina anunță că mai e nevoie de lucruri de igienă pentru oamenii care vin, în rest – au reușit să adune de toate.
Constantin Cojocari, primarul orașului Edineț, ne-a anunțat că și hotelurile din oraș găzduiesc 140 de persoane refugiate.
Am discutat cu câțiva dintre oamenii veniți din Ucraina pentru a le afla povestea. Au lăsat în urmă viețile lor și tot ce au adunat de-o viață, sunt epuizați, dar fericiți că au reușit să ajungă într-un loc sigur.
Maria
Leonid
Leonid are 67 de ani și ne-a spus, printre lacrimi și noduri înghițite, povestea sa.
„Am văzut multe la viața mea. Am slujit în armata sovietică și am participat la lichidarea avariei de la Cernobîl, dar nu mi-aș fi putut imagina niciodată că voi ajunge să fiu martor la un război atât de groaznic în orașul meu care niciodată nu a vrut rău nimănui.
Am trei băieți. După ce am plecat din Harkov, nora mea, care era în ultima lună de sarcină, a intrat în travaliu și au fost nevoiți să rămână la o maternitate dintr-un oraș de pe traseu.
Celălalt fiu are copii de 2 și 6 ani. A plecat la granița cu Polonia să-și lase copiii, soția și soacra. Acolo au dificultăți legate de acte și sunt blocați de două zile la hotar.
Ceea ce-am văzut la granița moldovenească a întrecut toate așteptările mele. Ajutorul și grija care ni se acordă la fiecare pas e uimitoare. Vă mulțumesc din toată inima!”
Ana
Ana are 25 de ani și este din Kiev. A fugit din oraș la primele împușcături, iar după un drum de trei zile e aici, la Edineț, în siguranță.
Iubitul ei a rămas acasă, iar ieri a reușit să-i trimită aparatul foto la care ținea mult și un film Kodak. Nu știe ce va urma, cât timp și unde va petrece următoarele zile sau săptămâni. E îngrozită pentru ceea ce se întâmplă acasă și speră în fiecare secundă că iubitul ei este în afara pericolului.
Valea și Lev
La Edineț i-am întâlnit și pe Valea și Lev din Harkov.
La cinci dimineață au auzit primele împușcături, iar la 5.30 erau deja la benzinărie. De acasă au reușit să-și ia doar lucrurile strict necesare, dar zic că nici nu au nevoie de mai multe.
Nu știau prea multe despre Republica Moldova, Valea fiind avertizată că e o țară „prietenă a Rusiei” și nu era sigură dacă va fi în siguranță aici. Zice că a fost emoționată de felul în care a fost primită și îi pare rău că a crezut asta despre țara noastră.
Lidia
Lidia are 78 ani și este orașul Brovarî, un oraș aflat în apropierea Kievului. „Se împușcă peste tot în orașul nostru”, spune și oftează. După trei nopți au reușit să traverseze hotarul cu Republica Moldova împreună cu fiica și nepoata sa.
„După ce am trecut granița, am fost invitate în casa unei familii. Ne-au lăsat să ne odihnim și au copt o prăjitură pentru noi. A fost o prăjitură gustoasă”, spune ea.
După ce-și revin din oboseala drumului, vor să pornească spre vest, spre rudele lor din Germania, care îi așteaptă.
Miroslav
„În Kiev au început bombardamentele. Soția mea din păcate a murit, iar eu n-am putut să risc cu viața singurului meu fiu, pe care îl iubesc enorm. Am mers 24 de ore. Suntem extrem de obosiți, dar pregătiți să ne continuăm drumul până în Italia, acolo unde ne așteaptă rudele”, spune Miroslav.
Daria și Sofia
Daria e din Borîspil, orașul care găzduiește aeroportul din Kiev. Când au răsunat primele explozii, a sunat la poliție să întrebe ce se întâmplă. Nici polițiștii nu știau, dar i-au zis sec că ar putea fi începutul războiului.
Nu doreau să părăsească casa din cauza fricii, dar, după lungi negocieri cu sora ei, Sofia, au decis să își ia câteva lucruri, cele două pisici, pe cățelușa Rada și să pornească spre Cernăuți.
A fost un lung drum și plin de frici, de asta au decis să-l scurteze și să meargă spre cel mai apropiat punct de trecere cu Republica Moldova.
Daria spune că pentru animale aceste ultime zile au fost la fel de stresante ca pentru ea. „Pisicile sunt atât de traumatizate încât nu au scos niciun sunet în ultimele trei zile, nu au mers nici la toaletă în perioada asta”.
A fotografiat și intervievat: Maria Guțu
