Palmieri care ascultă muzică și plante de-o vârstă cu dinozaurii. Fugi de iarnă la Grădina Botanică din Chișinău!

Scaunul torturii, disco pentru plante, boneta episcopului, membrele unui elefant, semințe în plic, cactusul cu coafura lui Einstein și pasărea paradis care a acaparat o seră… Nu sunt titluri de filme, ci lucrurile curioase pe care le putem descoperi în serele din Grădina Botanică. 

E frig, ghețuș afară, iar mormanele de zăpadă murdară îți poluează privirile? Ne-am gândit că este timpul potrivit să te cufunzi în vegetație proaspătă, tropicală sau subtropicală în inima Capitalei. Pentru asta ai nevoie doar să ajungi în Grădina Botanică, să te plimbi pe potecile înconjurate de copaci, până ajungi la zona serelor, unde în schimbul unui bilet de zece lei vei putea să te răsfeți în oaza verde și caldă a celor 3200 de specii de plante, adunate din grădinile botanice din toate colțurile lumii. Am discutat cu  Valentina Țîmbalî, șefa laboratorului de plante tropicale, care lucrează la Grădina Botanică aproape jumătate de secol.

Iată câteva lucruri curioase despre care ne-a povestit:

  • Ca orice comoară, serele au un paznic fioros de pufos. Arci este cel care te va întâlni când vei păși pe teritoriul serelor, asta dacă nu ai venit când este ora lui de siestă.
  • Sunt peste 3000 de specii de plante în cele șapte sere. „Iar acum fiecare specie înmulțiți-o cu cel puțin trei, astfel că numărul de plante este tare mare și serele devin neîncăpătoare”, spune Valentina Țîmbalî.
  • Iederele și palmierii ascultă muzică. „Avem un angajat care le organizează disco, să crească mai bine”, râde femeia. 
  • Soiurile de plante noi ajung la Grădina Botanică de la alte grădini asemănătoare din lumea întreagă în plicuri, prin poștă. La schimb, Grădina Botanică din Chișinău propune 696 de specii de plante de sere, plante de teren deschis, plante ornamentale, arbori sau arbuști. 
  • Acest cactus are coafura lui Einstein 🙂
  • „Scaunul torturii” este denumirea populară a unuia dintre cactușii cu cele mai mari ace. Cactusul este și cea mai matură plantă din seră, având vârsta de aproape 60 de ani. Acesta a început să înflorească abia la vârsta de 48 de ani. 
  • Cactusul are forma unui arbore. Pe lângă țepi, acesta are și frunze care îi cad toamna și îi cresc din nou primăvara. Acest cactus a dat naștere cactușilor cu spini. „Este cactusul de căpătâi. Înflorește cu flori de culoare roz”, spune specialista în plantele de seră. 
  • Din cauza iernii mai blânde, mulți cactuși nu „au adormit” în acest an. De aceea, au început deja să înflorească. Perioada lor de înflorire obișnuită este începând cu luna martie. 
  • Acest cactus este numit în popor „Coroana împăratului” sau „Boneta episcopului”. 
  • Cei mai mici cactuși după dimensiune sunt Escobaria. Aceștia au mărimea unui bob de năut.  
  • Agavele sunt plantele care înfloresc o singură dată în viață. În serele de la Grădina Botanică poți găsi o agavă care înflorește frumos. 
  • În sere sunt peste 50 de specii de aloe. Unele dintre ele sunt atât de grele, că sunt sprijinite cu schije metalice, să nu se rupă. 
  • Ați văzut cândva florile „Copacului de bani” pe care mulți dintre noi le avem acasă? 
  • Planta otrăvitoare, care ia forma unui copac gigant din mijlocul serei, elimină un lăptișor albicios când crengile îi sunt tăiate. Substanța provoacă iritații și mâncărimi în cazul în care nimerește în ochi, nas sau gură. 
  • Plantele venite tocmai din Africa de Sud rezistă la cele mai mari și îndelungate secete. 
  • Cycas, plantele care au apărut odată cu dinozaurii, au fost aduse la Grădina Botanică în 1968, din Batumi.
  • În sere găsești plante numite în popor: „Piciorul elefantului”, dar și „Urechea elefantului”. 
  • Tot aici poți să găsești și Strelitzia Nicolai, numită în popor și „Pasărea paradisului” venită din Africa de Sud. Aceasta are unele dintre cele mai lungi frunze ce ajung până la tavanul serelor. 
  • Xanthosoma este planta care transformă picăturile de apă în mărgele și le plimbă pe suprafața frunzelor sale late de jumătate de metru. 

Grădina Botanică din Chișinău a fost înființată în anul 1950. Iar serele actuale au fost construite în anul 1984. Deși atunci păreau moderne, angajații serelor spun că acestea nu sunt potrivite pentru toate tipurile de plante, în special pentru arbori. Înălțimea maximă a serelor este de 6 m. Din această cauză, multe plante care cresc până în tavan sunt tăiate, pentru a nu sparge sticla. „Dacă depășesc înălțimea serelor, nu avem altă ieșire decât să-i tăiem și să-i trimitem la gunoi. Așa am făcut de câteva ori cu palmierii”, constată cu tristețe Valentina Țîmbalî, șefa laboratorului de plante tropicale de la Grădina Botanică

Cea mai grea perioadă din istoria serelor din Chișinău a fost în anul 2000 când agentul termic a conectat căldura în luna decembrie, „mult prea târziu pentru plantele de seră. Atunci am pierdut peste 1000 de soiuri de plante. Abia acum am reușit să restabilim colecția noastră de 3200 de soiuri de plante”, completează specialista. 

Programul de lucru al serelor: de luni până vineri, de la 8:00 până la 16:00. Prețul biletului este de 10 lei. 

Fotografii de Tatiana Beghiu

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.