Legea psihologului în Moldova este un subiect despre care se discută de foarte mult timp. Liliana Grosu, deputată PAS și membră a Comisiei protecție socială, sănătate și familie spune că se lucrează la o Lege a Psihologului în Moldova. Dar încă nu știe exact când am putea avea o astfel de lege adoptată. „Sperăm că proiectul de lege va fi înregistrat în această sesiune parlamentară”, spune deputata. „Activitatea în sectorul privat trebuie să o desfășoare doar specialiștii care au calificările necesare”, spune Grosu.
Despre legea psihologului am scris în articolele despre specialiștii în psihosomatică care au câteva cursuri și prestează servicii în domeniu. Citește aici:
- Zece mii de lei o ședință. Ce este și de ce poate fi periculoasă psihosomatica de pe Instagram
- PARTEA A II-A: EXPLICAȚII ȘI SOLUȚII
Ce este și de ce poate fi periculoasă psihosomatica de pe Instagram
Potrivit viitoarei legi, va fi creat un organ special, care va evalua competențele psihologilor. În paralel, se lucrează și la cadrul național al calificărilor.
„Nu poate un absolvent de licență în psihologie să își deschidă pe bază de patentă un cabinet în psihoterapie. […] E nevoie de studii suplimentare în instituții specializate în domeniu. Și pentru că în țara noastră nu există specialiști și nici instituții care să ofere aceste instruiri, acestea pot fi accesate în alte țări. Cea mai apropiată și accesibilă e România”, explică deputata.
„Statul trebuie să se asigure că cetățenii au acces la specialiști competenți”
Jana Chihai, șefa Catedrei de Psihiatrie a USMF spune că, odată cu adoptarea legii, ar fi necesară și crearea unui Registru național al psihoterapeuților. „Există un registru al medicilor, dar nu și al psihoterapeuților. Nimeni nu știe câți psihologi sunt acum în țară, în capitală, în regiuni. Un asemenea registru ar obliga psihoterapeuții să parcurgă cursuri și formări. Activitatea psihologilor este una medicală, nu creativă. Iar statul trebuie să se asigure că cetățenii au acces la specialiști competenți”, explică doctora în psihiatrie și narcologie, cu o carieră îndelungată de conferențiară universitară la USMF, despre legea psihologului în Moldova.
Despre o astfel de lege se discută demult, dar a fost mai aproape de a se materializa în primăvara lui 2018. Jana Chihai a făcut parte din grupurile de lucru din Parlament, însă legea nu a mai fost votată. Din cauza schimbării guvernării, dar și diferențelor de viziuni din interiorul comunității psihologilor. Conform ei, nu toți psihoterapeuții sunt de acord cu crearea unui organ care să reglementeze strict activitatea lor pentru că nu au fost comunicate clar atribuțiile acestui organ. „Nu tuturor le convine să fie evaluați o dată la cinci ani. Pentru că e nevoie de multă pregătire pentru a trece o evaluare complexă, dar necesară.”
O practică pe care o putem împrumuta de peste hotare este crearea Asociațiilor psihologilor, spune Chihai, care să fie implicate mai mult în comunicarea cu statul și îmbunătățirea continuă a legislației. „La noi există asociații, însă au membri puțini. Ca ONG-urile să aibă greutate în raport cu statul e nevoie să existe o coeziune profesională. O asemenea asociație ar putea avea o comisie disciplinară care să analizeze cererile victimelor”, explică ea.
„Moldova nu trebuie să inventeze roata”
Și Tatiana Buianina, psihologă stabilită de mulți ani în Suedia, crede că „Moldova nu trebuie să inventeze roata”. Ci să studieze și prea bunele practici de la alte țări. „Legea trebuie pe de o parte să protejeze breasla (standarde de calitate în formarea specialistului), pe de altă parte să asigure calitatea serviciului (validitatea metodelor de lucru)”, spune Buianina.
Ea aduce exemplul Suediei, unde activitatea psihologului este reglementată de Ministerul Sănătății. Acolo se consideră că cei care lucrează în domeniul îngrijirii, investigării, tratamentului sunt specialiști din domeniul sănătății, indiferent de organizația în care lucrează.
„Serviciile psihologilor trebuie documentate astfel, încât la cerere să poată emite certificate care să confirme că persoana a beneficiat de îngrijire”. Și Buianina vede necesitatea unui organ național, care inclusiv ar putea „să monitorizeze tendințele sociale, cu scopul asigurării dezvoltării breslei și eventual sancționării practicilor care nu corespund standardelor de calitate, care nu au acoperire științifică etc.”
