Partea a II-a: Explicații și soluții
Ce este și de ce poate fi periculoasă psihosomatica de pe Instagram
Am primit foarte multe reacții, publice și private după publicarea primei părți a acestui material. Am auzit tot mai multe istorii similare cu cele pe care le-am documentat timp de câteva luni. Ne-au scris oameni care s-au simțit amăgiți, traumatizați de experiența lor, atât în calitate de clienți ai specialistelor declarate în psihosomatica, cât și elevi ai Academiei de Psihosomatică de la Chișinău. Majoritatea acestor istorii aveau un numitor comun - reticența oamenilor să vorbească public despre experiențele lor. Mulți spun că nu vor să retrăiască experiențele proaste prin care au trecut, pentru alții încă este dificil să recunoască public că au fost manipulați și au pierdut nervi, sănătate și bani în acest proces. O persoană ne-a spus că nu vrea să-i apară numele în acest context, pentru că ar putea să-i afecteze cariera.

Pentru noi aceasta a fost confirmarea că am pornit o discuție necesară. O continuăm în acest material, în care am găsit, totuși, câteva mărturii cutremurătoare, dar am încercat să căutăm și soluții la acest fenomen, alături de experți și autorități.

Le mulțumim patronilor noștri, care au ales acest subiect. Ne poți susține și tu aici.

Începem acest text cu o istorie pe care am primit-o de la o sursă anonimă, dar care ne-a adus suficiente dovezi, inclusiv extrase bancare ale transferurilor către specialistă, ca să ne dăm seama că povestea ei este veridică.
„Psihosomatica iadului”
Anume așa și-a numit autoarea anonimă povestea, să-i zicem Maria. Îți prezentăm marea parte a textului așa cum l-am primit, dar am editat pe alocuri, pentru concizie.
„Cu psihosomatica de pe Instagram m-am ciocnit în cele mai vulnerabile momente din viața mea: în 2020 după o intervenție chirurgicală, în 2021 în timpul sarcinii când „filozofia" aceasta m-a pus la pământ. În ambele momente eram afectată la nivel emoțional și partea mea rațională nu era prea activă. Sau poate încerc să găsesc o scuză la faptul că am luat decizii greșite", scrie Maria.

Spune că a descoperit psihosomatica pe un grup de Facebook. La început, văzând că e bazată pe noua medicină germană, a fost puțin dezamăgită, dar live-urile și „terapiile în direct" au convins-o că „totul era minunat, așa cum arătau sutele de recenzii de pe pagina de Instagram a specialistului în psihosomatică."

Asta a convins-o, s-a adâncit tot mai mult în subiect și începuse chiar să-și facă și ea aceste „autoterapii" în timpul live-urilor. După un an, în 2021 „deja aveam convingeri că dacă mă îmbolnăvesc e vina mea și mă pot vindeca prin terapii. În live-uri se spunea că conflictele adânci care provoacă boli/stări aiurea se rezolvă cu ajutorul «specialistului în psihosomatică»."

„Odată cu apariția sarcinii în 2021, am început a avea niște stări urâte, moderat depresive și anxioase, cu o frică care creștea, că aceste stări pot face rău copilului. Frica cumva era alimentată din convingerile pe care le auzeam de mică, dar și din ceea ce predică psihosomatica de pe Instagram."

A avut prima „ședință online" cu o specialistă recomandată de psihologul pe care-l urmărea. Acesta a convins-o că specialista are „un dar" special. „Suna ciudat, dar psihologul menționase că această abilitate de a simți oamenii se dobândește prin practicarea psihosomaticii."

„În primele minute ale «terapiei», s-au atins niște răni mai vechi care nu erau deloc depășite: alcoolismul tatălui meu, faptul că asistam la certurile dintre părinți. Agitația mea era evidentă. Specialista mă îndemna la iertare cu argumente infantile de tipul: «Ei nu au știut altfel. Spune-i mamei că nu o poți salva, ea l-a ales pe tata». Logic că nu era nicio eficiență. Cum poți schimba convingerea în câteva minute, fără să cunoști trăsăturile de personalitate ale clientului?

Eu pierdusem controlul emoțiilor și rătăceam prin niște amintiri despre care nu voiam să vorbesc în terapie. La un moment dat, mă întreabă dacă am făcut sex oral. Întrebarea mi-a deschis o altă rană veche - abuzul la care am fost supusă din partea prietenului meu în post-adolescență. Specialista a încercat atunci să-mi schimbe percepția asupra acestui abuz cu argumente tâmpite pe care nu mi le amintesc, dar ideea era că «sexul oral nu e ceva rău».

Specialista a decis să meargă în continuare cu ideea sexului oral. M-a întrebat dacă l-am practicat înainte de abuz sau dacă am văzut pe cineva practicând. Vocea ei suna acuzator și îmi zicea «nu ascunde». Subiectul mă făcea să mă simt incomod. Eu căutam în memoria mea evenimente legate de acest subiect, dar nu găseam nimic semnificativ.

Apoi specialista m-a întrebat dacă tatăl meu, fiind în stare de ebrietate, m-a abuzat. I-am zis că nu. Dar mă întreba cu suspiciune ce simt în corp. Până în acel moment eram stresată și agitată, în afară de asta nu simțeam nimic altceva. Specialista a insistat să spun ceva de felul «îi permit corpului să simtă dacă tata m-a abuzat», explicând faptul că «mintea ascunde, dar corpul nu». Și parcă tot nu se întâmpla nimic.

Când deodată am început a întrezări în mintea mea scene sexuale cu tatăl meu. Parcă le priveam, parcă participam, parcă era ceva ce am văzut într-un film detectiv. Nu înțelegeam nimic. Am început să mă stresez încă mai tare. Specialista mi-a zis că văd ceea ce s-a întâmplat strămoșilor mei - «au suferit abuzuri». Îmi veneau în cap scene din filme, aiureli cu conotații sexuale și i le povesteam ca să termin acea tortură. Era groaznic."

„La sfârșitul terapiei mi-a zis să nu spun nimănui despre cele întâmplate, nici soțului, și să nu mă gândesc la ce s-a întâmplat în terapie. M-a îndemnat să facem și a doua terapie căci stările mele de depresie și anxietate vin din «trauma neamului». Și nu vin pentru că în 2020 în viața mea se întâmplaseră niște schimbări majore însoțite de stres. Specialista habar nu avea de asta, nu am discutat despre ele."

„În a doua terapie am întrebat dacă scenele pe care le văd în mintea mea sunt inventate de mine. Eu vizualizam persoane din filme detective, din fotografii mai vechi ale părinților. Ea îmi spunea că tot ce văd este adevărat, că eu văd ceea ce li s-a întâmplat strămoșilor mei și mă eliberez. Pe mine mă îngrijora dacă stresul pe care-l simt în terapii nu o să-mi afecteze copilul din burtă."

„Tot în a doua terapie am discutat despre certurile dintre părinți și am auzit de la specialistă «voi ce, vă ucideați acolo în toată ziua?!». Mi-a spus să zic «Tatăl nostru» pentru a controla gândurile și a opri ruminația.

Analizând cele întâmplate după a doua terapie, am înțeles că am fost învârtită pe degete, că am avut de a face cu un specialist nu doar necărturar în psihologie, dar și în viață. Dar era prea târziu. În mine s-au trezit niște frici enorme, trăiam o anxietate continuă. Consilierea psihologică nu mă ajuta. Am fost trimisă la psihiatru, care mi-a prescris tratament medicamentos pentru a mă stabiliza. Am avut idei de avort, de suicid. Am început a dezvolta obsesii. Soțul meu era distrus. Am fost supusă unui măcel pentru 100 de euro."
„A deschis ceva în mine și nu pot închide”
Cezara Dilevschi este psihologă de 16 ani. A fost lectoră universitară, a lucrat într-un centru comunitar de sănătate mintală. Are formare în psihosomatică, fiind ghidată de doctorul rus în psihologie și candidatul în științe medicale Mark Sandomirskii.

Cezara Dilevschi spune că în ultimii ani a avut în jur de șase pacienți care au venit la ea după ședințele cu așa-zișii specialiști în psihosomatică. „Oamenii, într-adevăr, vin în stare foarte gravă. Unii vin cu psihoză. Alții au nevoie de tratament psihiatric", spune psihologa menționând că majoritatea clienților de după „specialiștii în psihosomatică" vin într-o stare de anxietate intensă.

Sursa foto: Facebook/ Cezara Dilevschi
„Bine, ei au ajuns cu anumite așteptări. Că așa se declară - într-o ședință sau două te face om și îți trec toate anxietățile cu care ai trăit toată viața. Ceea ce e absolut irelevant și imposibil de făcut chiar și de către un practician cu foarte mulți ani de experiență." Potrivit Cezarei, aproape toate persoanele care au venit la terapie spuneau un lucru asemănător: „Am impresia că a pornit ceva și nu a finalizat. Că a prins ceva în mine și nu pot închide de una singură și mi se face tot mai rău și mai rău...", povestește Dilevschi.

Potrivit psihologei, persoanele care ajung la specialiștii în psihosomatică au o schemă cognitivă de vulnerabilitate. Schemele reprezintă convingeri adânc înrădăcinate despre noi înșine și despre lume, pe care le-am învățat în perioada timpurie a vieții. „Și ca un mod de compensare a schemei cognitive de vulnerabilitate este gândirea magică. Acestea sunt persoane foarte ușor influențabile", explică Cezara Dilevschi.
De ce funcționează în unele cazuri?
Totuși, există clienți care spun că au fost ajutați și au reușit să-și rezolve anumite probleme.

Experții spun că succesul acestor ședințe se explică prin efectul placebo sau prin tulburări conversive (sau conversie isterică), nicidecum prin tratarea unei boli psihosomatice.
„E important ce tratează acești specialiști, dacă tratează. Ceea ce fac ei atunci când pretind că fac vindecări miraculoase psihosomatice e de fapt o conversie isterică. Specificul conversiei isterice e că, pe cât de miraculos a apărut simptomul, pe atât de miraculos dispare. Fenomenul isteric are niște forme miraculoase și ne vorbește cât de complicat, complex este psihicul uman și ce forme de manifestări poate să ia. Dar e conversie isterică, nu o tulburare psihosomatică", explică Zinaida Bolea. Bolea este doctoră în psihologie și conferențiară universitară la Universitatea de Stat a Moldovei. Am discutat cu ea și pentru prima parte a materialului.

Sursa foto: Facebook/ Zinaida Bolea
Zinaida Bolea spune că fenomenul specialiștilor de psihosomatică de pe Instagram îi amintește de fenomenul Kașpirovski, doctorul ucrainean care modera cel mai popular serial de televiziune din URSS. Kașpirovski avea o personalitate carismatică și îl depășea ca popularitate chiar și pe Gorbaciov. „Aduna săli întregi, aplica tehnici hipnotizante, iar lumea avea niște manifestări tare ciudate. În vremuri grele din punct de vedere economic și politic, apăruse salvatorul", spune Zinaida Bolea.
O iluzie
La sugestia Cezarei Dilevschi am discutat și cu Mark Sandomirskii, unul dintre primii specialiști în psihosomatică sistemică din Rusia, cu peste 30 de ani de experiență practică. Este autorul a peste 20 de cărți despre psihosomatică, psihoterapie corporală, despre stres și altele. Psihologul are o explicație despre cei care spun că au fost ajutați de așa-zișii specialiștii de pe Instagram.

„Oamenii își fac iluzii. Problema nu se rezolvă, dar se creează o iluzie. [...] Întrucât un astfel de motiv este non-medical, explicațiile sunt variate. Unei persoane i se oferă iluzia posibilității unei soluții instantanee a problemelor. E ca și cum dacă află ceva, imediat problema dispare. Acest lucru nu se întâmplă cu adevărat. Persoana se calmează pentru o perioadă. Ea crede că a găsit o soluție. Ea se simte mai ușor. Dar când problema nu este rezolvată, peste o perioadă, situația se înrăutățește", explică Sandomirskii, menționând că în așa situație persoana, care este cu adevărat bolnavă și nu se adresează la timp după asistență medicală, devine mai greu de tratat. „E mai grav când pseudo-specialiștii conving persoanele cu boli oncologice că nu ar fi nevoie de tratament, cu ajutorul noii medicine germane va rezolva problemele. Aceasta este o iluzie."

„Elemente de sectă”
Carolina Perjan, doctoră în psihologie și de 30 de ani profesoară universitară, spune că a analizat activitatea Academiei de Psihosomatică și a Lorinei Buga de pe rețelele sociale și a identificat similarități cu activitatea unei secte:
1
Controlul timpului și activității
„Trebuie să vii la mine de atâtea ori pe săptămână. Tu ești obligat pentru asta să-mi plătești."
2
Controlul informațional
„Acesta constă în denaturarea informației. Că nu trebuie să iei medicamente. Dacă te dor picioarele, înseamnă că îngenunchezi în fața cuiva. Dar mai este vârsta, mai sunt problemele de ordin medical. E o denaturare a informației sub formă de minciună", constată Carolina Perjan.
3
Manipularea prin limbaj
„Persoana folosește anumite cuvinte noi, învățate din psihosomatică, pentru a manipula. Cuvinte neînțelese, dar care sună foarte frumos într-un anumit context."
4
Gândirea critică
„Omul când se duce la un specialist, e clar că nu se simte bine și că are anumite probleme. Și sunt oameni care au probleme grave de sănătate, care pot să ducă la moarte, și ei se agață de ultima speranță. În cazul dat, sigur că ea denaturează această gândire critică", explică Perjan.
Psihologele confirmă că cele mai vulnerabile în această istorie sunt mamele, pentru că atunci când copiii lor se îmbolnăvesc, toată vina se pune pe umerii lor și ele sunt gata să dea ultimii bani din casă ca să nu-și vadă copiii suferind.
Studentă la Academia de Psihosomatică
Am discutat și cu Lidia (nume schimbat), o tânără cu studii în psihologie care a ajuns la cursurile Academiei de Psihosomatică din curiozitate. Din interior, Lidia spune că „asta într-adevăr seamănă cu o sectă. Sunt foarte multe elemente din manipularea asta care este efectiv în secte". Cu studii în psihologie, femeia a văzut la scurt timp că se insistă pe ideea că: „noi, psihosomaticii, cei care știm noua medicină germană, noi suntem speciali". Ea spune că a remarcat că grupul acesta se identifică ca un grup superior, înțelept, exclusiv și se pune accent pe separarea de ceilalți. „Cum ei spuneau [trainerii de la Academie], în special Lorina, «separați-vă. Dacă nu iubești, fă ce-ți spune inima și pleacă de acolo.» Era o idee foarte des întâlnită", spune Lidia, care a oprit ședințele cu Lorina când aceasta i-a sugerat să se despartă de partenerul ei. „Cum mi-a spus și mie: «separă-te, omul acesta îți face rău». Adică e un mod de a vulnerabiliza. Și apoi tot ea îți spune că o să te ajute, o să-ți arate cum e corect, că ea e cea care știe de fapt ce simți."

Lidia mai spune că Lorina Buga, fondatoarea Academiei, folosește învinovățirea, rușinea, frica, iubirea ca ideologii. „Îți dă starea asta că «eu sunt bun la suflet. Eu nu mă uit la durerile mele, tristețile mele. Mie mi-e frică de asta.» Și ea îmi dă rețeta: hai să iubesc, hai să accept, hai să iert. Asta este fals. E gol. Nu-i nimic acolo. Asta nu e iubire și acceptare, e fugă", explică Lidia.
Ce spune Lorina Buga, fondatoarea Academiei de Psihosomatică de la Chișinău?
Am discutat cu Lorina Buga, fondatoarea Academiei de Psihosomatică, înainte de publicarea primului material, ca s-o întrebăm despre activitatea ei și despre criticile aduse de comunitatea științifică. Buga spune că știe despre critica din partea comunității științifice de psihologi vizavi de prestarea serviciilor online, dar e o reacție normală pentru că „așa se întâmplă întotdeauna când apare ceva nou pe piață".

Am întrebat-o și dacă crede că e oportun ca unii specialiști să presteze astfel de servicii după doar câteva luni de instruire.
„Rezultatele sunt minunate, oamenii își schimbă viața, se autovindecă, dar noi nu putem răspunde pentru toată lumea care vine la curs. Așa e și cu studenții care au plătit pentru examene și se declară mari specialiști în alte domenii. Eu nu pot răspunde pentru ei, eu răspund pentru ceea ce fac eu."

Lorina a ținut să menționeze că activitatea Academiei nu e împotriva medicinei, dar merge „în paralel cu ea" și niciodată în practica ei „nu a interzis clienților să ia medicamente".

Sursa foto: VipMagazin
Ce soluții avem? În primul rând, legea psihologului
Potrivit psihologelor, clienții care au avut de suferit în urma ședințelor cu specialiștii de pe Instagram ar fi încercat să depună plângeri la poliție, însă au fost descurajați de faptul că nu există o lege a psihologului. Am trimis o solicitare la Inspectoratul General al Poliției, ca să aflăm dacă există plângeri depuse în legătură cu aceste cazuri. După două săptămâni am primit răspuns: nu există plângeri înregistrate cu privire la persoanele care ar presta servicii de psihosomatică pe rețelele sociale, fără a avea studiile necesare în medicină. „Dar informația a fost înregistrată și urmează a fi verificată pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate", se arată în răspunsul oficial oferit de Poliție.
Liliana Grosu, deputată PAS și membră a Comisiei protecție socială, sănătate și familie spune că se lucrează la o Lege a Psihologului în Moldova, dar încă nu știe exact când am putea avea o astfel de lege adoptată. „Sperăm că proiectul de lege va fi înregistrat în această sesiune parlamentară", spune deputata. „Activitatea în sectorul privat trebuie să o desfășoare doar specialiștii care au calificările necesare", spune Grosu.

Potrivit viitoarei legi, va fi creat un organ special, care va evalua competențele psihologilor. În paralel, se lucrează și la cadrul național al calificărilor.

Sursa foto: Cusens.md
„Nu poate un absolvent de licență în psihologie să își deschidă pe bază de patentă un cabinet în psihoterapie. [...] E nevoie de studii suplimentare în instituții specializate în domeniu. Și pentru că în țara noastră nu există specialiști și nici instituții care să ofere aceste instruiri, acestea pot fi accesate în alte țări. Cea mai apropiată și accesibilă e România", explică deputata.
„Statul trebuie să se asigure că cetățenii au acces la specialiști competenți”
Jana Chihai, șefa Catedrei de Psihiatrie a USMF spune că, odată cu adoptarea legii, ar fi necesară și crearea unui Registru național al psihoterapeuților. „Există un registru al medicilor, dar nu și al psihoterapeuților. Nimeni nu știe câți psihologi sunt acum în țară, în capitală, în regiuni. Un asemenea registru ar obliga psihoterapeuții să parcurgă cursuri și formări. Activitatea psihologilor este una medicală, nu creativă, iar statul trebuie să se asigure că cetățenii au acces la specialiști competenți", explică doctora în psihiatrie și narcologie, cu o carieră îndelungată de conferențiară universitară la USMF.

Sursa foto: Trimbos.md
Despre o astfel de lege se discută demult, dar a fost mai aproape de a se materializa în primăvara anului 2018. Jana Chihai a făcut parte din grupurile de lucru din Parlament, însă legea nu a mai fost votată, din cauza schimbării guvernării, dar și diferențelor de viziuni din interiorul comunității psihologilor. Conform ei, nu toți psihoterapeuții sunt de acord cu crearea unui organ care să reglementeze strict activitatea lor pentru că nu au fost comunicate clar atribuțiile acestui organ. „Nu tuturor le convine să fie evaluați o dată la cinci ani pentru că e nevoie de multă pregătire pentru a trece o evaluare complexă, dar necesară."

O practică pe care o putem împrumuta de peste hotare este crearea Asociațiilor psihologilor, spune Chihai, care să fie implicate mai mult în comunicarea cu statul și îmbunătățirea continuă a legislației. „La noi există asociații, însă au membri puțini, ca ONG-urile să aibă greutate în raport cu statul e nevoie să există o coeziune profesională. O asemenea asociație ar putea avea o comisie disciplinară care să analizeze cererile victimelor", explică ea.
Și Tatiana Buianina, psihologă stabilită de mulți ani în Suedia, crede că „Moldova nu trebuie să inventeze roata", ci să studieze și prea bunele practici de la alte țări. „Legea trebuie pe de o parte să protejeze breasla (standarde de calitate în formarea specialistului), pe de altă parte să asigure calitatea serviciului (validitatea metodelor de lucru)", spune Buianina.

Sursa foto: Facebook/ Tatiana Buianina
Ea aduce exemplul Suediei, unde activitatea psihologului este reglementată de Ministerul Sănătății, deoarece se consideră că cei care lucrează în domeniul îngrijirii, investigării, tratamentului sunt specialiști din domeniul sănătății, indiferent de organizația în care lucrează.

„Serviciile psihologilor trebuie documentate astfel, încât la cerere să poată emite certificate care să confirme că persoana a beneficiat de îngrijire". Și Buianina vede necesitatea unui organ național, care inclusiv ar putea „să monitorizeze tendințele sociale, cu scopul asigurării dezvoltării breslei și eventual sancționării practicilor care nu corespund standardelor de calitate, care nu au acoperire științifică etc."
Ce poți face până atunci?
Până să fie votată Legea Psihologului și „să facă curățenie în domeniu" expertele cu care am discutat recomandă oamenilor să întrebe ce studii are psihoterapeutul la care merge, întrucât acesta este un drept al pacientului. Totuși, persoanele care au avut de suferit pot depune o plângere fie la poliție, fie în instanța de judecată, prin care să solicite ca specialiștii care i-au consultat să fie trași la răspundere pentru daune psihologice. Aceste daune morale pot fi demonstrate prin expertiză psihologică.

Între timp, Tatiana Buianina crede că trebuie să investim în dezvoltarea gândirii critice și educație și în jurnalismul științific.
Toți experții cu care am discutat au reiterat că nu există soluții magice, care să funcționeze peste noapte. Irina Parvan, lectoră universitară și terapeută de peste 13 ani, spune că un psiholog niciodată nu va da sfaturi clienților săi. „Noi nu-i îndrumăm ce să ducă, cum să ducă, unde să meargă. Noi nu suntem guru. Ei știu mai bine [clienții]. Da, misiunea noastră este să-i îndreptăm spre calea lor, dar nu știu cum să o identifice. O facem prin tehnici, exerciții, întrebări, îi ajutăm să găsească resursele lor interioare."

Sursa foto: Facebook/ Irina Parvan - Cabinet Individual de Psihologie si Psihoterapie
Dacă ai nevoie de ajutor, apelează la medicul de familie sau la cel mai apropiat centru comunitar de sănătate mintală.
Centrele comunitare de sănătate mintală oferă consultații psihologice, consultații psihiatrice, psihoterapie, consultații sociale, terapie ocupațională.
Text scris și documentat de Georgeta Carasiucenco și Oxana Greadcenco
Editare de Anastasia Condruc