„Cu psihosomatica de pe Instagram m-am ciocnit în cele mai vulnerabile momente din viața mea: în 2020 după o intervenție chirurgicală, în 2021 în timpul sarcinii când „filozofia" aceasta m-a pus la pământ. În ambele momente eram afectată la nivel emoțional și partea mea rațională nu era prea activă. Sau poate încerc să găsesc o scuză la faptul că am luat decizii greșite", scrie Maria.

Spune că a descoperit psihosomatica pe un grup de Facebook. La început, văzând că e bazată pe noua medicină germană, a fost puțin dezamăgită, dar live-urile și „terapiile în direct" au convins-o că „totul era minunat, așa cum arătau sutele de recenzii de pe pagina de Instagram a specialistului în psihosomatică."

Asta a convins-o, s-a adâncit tot mai mult în subiect și începuse chiar să-și facă și ea aceste „autoterapii" în timpul live-urilor. După un an, în 2021 „deja aveam convingeri că dacă mă îmbolnăvesc e vina mea și mă pot vindeca prin terapii. În live-uri se spunea că conflictele adânci care provoacă boli/stări aiurea se rezolvă cu ajutorul «specialistului în psihosomatică»."

„Odată cu apariția sarcinii în 2021, am început a avea niște stări urâte, moderat depresive și anxioase, cu o frică care creștea, că aceste stări pot face rău copilului. Frica cumva era alimentată din convingerile pe care le auzeam de mică, dar și din ceea ce predică psihosomatica de pe Instagram."

A avut prima „ședință online" cu o specialistă recomandată de psihologul pe care-l urmărea. Acesta a convins-o că specialista are „un dar" special. „Suna ciudat, dar psihologul menționase că această abilitate de a simți oamenii se dobândește prin practicarea psihosomaticii."

„În primele minute ale «terapiei», s-au atins niște răni mai vechi care nu erau deloc depășite: alcoolismul tatălui meu, faptul că asistam la certurile dintre părinți. Agitația mea era evidentă. Specialista mă îndemna la iertare cu argumente infantile de tipul: «Ei nu au știut altfel. Spune-i mamei că nu o poți salva, ea l-a ales pe tata». Logic că nu era nicio eficiență. Cum poți schimba convingerea în câteva minute, fără să cunoști trăsăturile de personalitate ale clientului?

Eu pierdusem controlul emoțiilor și rătăceam prin niște amintiri despre care nu voiam să vorbesc în terapie. La un moment dat, mă întreabă dacă am făcut sex oral. Întrebarea mi-a deschis o altă rană veche - abuzul la care am fost supusă din partea prietenului meu în post-adolescență. Specialista a încercat atunci să-mi schimbe percepția asupra acestui abuz cu argumente tâmpite pe care nu mi le amintesc, dar ideea era că «sexul oral nu e ceva rău».

Specialista a decis să meargă în continuare cu ideea sexului oral. M-a întrebat dacă l-am practicat înainte de abuz sau dacă am văzut pe cineva practicând. Vocea ei suna acuzator și îmi zicea «nu ascunde». Subiectul mă făcea să mă simt incomod. Eu căutam în memoria mea evenimente legate de acest subiect, dar nu găseam nimic semnificativ.

Apoi specialista m-a întrebat dacă tatăl meu, fiind în stare de ebrietate, m-a abuzat. I-am zis că nu. Dar mă întreba cu suspiciune ce simt în corp. Până în acel moment eram stresată și agitată, în afară de asta nu simțeam nimic altceva. Specialista a insistat să spun ceva de felul «îi permit corpului să simtă dacă tata m-a abuzat», explicând faptul că «mintea ascunde, dar corpul nu». Și parcă tot nu se întâmpla nimic.

Când deodată am început a întrezări în mintea mea scene sexuale cu tatăl meu. Parcă le priveam, parcă participam, parcă era ceva ce am văzut într-un film detectiv. Nu înțelegeam nimic. Am început să mă stresez încă mai tare. Specialista mi-a zis că văd ceea ce s-a întâmplat strămoșilor mei - «au suferit abuzuri». Îmi veneau în cap scene din filme, aiureli cu conotații sexuale și i le povesteam ca să termin acea tortură. Era groaznic."

„La sfârșitul terapiei mi-a zis să nu spun nimănui despre cele întâmplate, nici soțului, și să nu mă gândesc la ce s-a întâmplat în terapie. M-a îndemnat să facem și a doua terapie căci stările mele de depresie și anxietate vin din «trauma neamului». Și nu vin pentru că în 2020 în viața mea se întâmplaseră niște schimbări majore însoțite de stres. Specialista habar nu avea de asta, nu am discutat despre ele."

„În a doua terapie am întrebat dacă scenele pe care le văd în mintea mea sunt inventate de mine. Eu vizualizam persoane din filme detective, din fotografii mai vechi ale părinților. Ea îmi spunea că tot ce văd este adevărat, că eu văd ceea ce li s-a întâmplat strămoșilor mei și mă eliberez. Pe mine mă îngrijora dacă stresul pe care-l simt în terapii nu o să-mi afecteze copilul din burtă."

„Tot în a doua terapie am discutat despre certurile dintre părinți și am auzit de la specialistă «voi ce, vă ucideați acolo în toată ziua?!». Mi-a spus să zic «Tatăl nostru» pentru a controla gândurile și a opri ruminația.

Analizând cele întâmplate după a doua terapie, am înțeles că am fost învârtită pe degete, că am avut de a face cu un specialist nu doar necărturar în psihologie, dar și în viață. Dar era prea târziu. În mine s-au trezit niște frici enorme, trăiam o anxietate continuă. Consilierea psihologică nu mă ajuta. Am fost trimisă la psihiatru, care mi-a prescris tratament medicamentos pentru a mă stabiliza. Am avut idei de avort, de suicid. Am început a dezvolta obsesii. Soțul meu era distrus. Am fost supusă unui măcel pentru 100 de euro."