Din cauza războiului în Ucraina, mai mult de 30 de mii de ruși au venit în Georgia, majoritatea – în Tbilisi. Aproape jumătate din ei încă rămân aici, probabil pentru mai multe luni sau chiar ani. Pentru o țară mică, unde locuiesc de trei ori mai puțini oameni decât în Moscova, un asemenea val de imigranți este un șoc politic și cultural. Corespondentele „Holod” au petrecut în Tbilisi două săptămâni și au scris despre ce se întâmplă în oraș acum.
Notă: Anumite cuvinte și expresii (înjurături) au fost păstrate în limba originală.
În pasajul subteran de pe bulevardul Rusaveli din centrul capitalei Georgiei, o bătrânică vinde panglici de culoare albastră-galbenă. „Ucraina! Doi lari!”, strigă ea în rusă către trecătorii care arată a turiști.
La tarabele din metrou unde se vând țigări la bucată și semințe de floarea soarelui, acum găsești și coronițe din flori galbene și albastre din plastic. În fața magazinului de haine de la designeri georgieni, pentru care rușii din Moscova și din Sankt Petersburg veneau în ultimi ani, se află un manechin îmbrăcat într-un palton galben de catifea și o pelerină albastră.
— Mi s-a întâmplat deja de patru ori: urc în taxi, iar șoferul se întoarce la mine, îmi vede mutra slavă și îmi spune: „Slava Ucrainei”, povestește Dmitri*, un jurnalist din Moscova care s-a mutat în Tbilisi după începerea războiului. Iar eu îi răspund sincer: „Slavă eroilor”. Șoferul nu mai are alte întrebări. Pe masca pe care o port este drapelul Ucrainei – o cunoscută georgiană ne-a recomandat să ne cumpărăm astfel de măști ca să scăpăm de o mulțime de întrebări.
În Tbilisi, înainte de războiul ruso-georgian din 2008, la întrebarea: „Vorbiți în rusă?” barmanul putea să-ți răspundă sec: „Are you serious?” (din eng., „Vorbești serios?”). Magazinul de înghețată din centrul istoric deja de câțiva ani promite că face reducere oricărui client care spune „Путин — хуйло”. Totuși, asta nu a împiedicat un milion de turiști ruși să vină în fiecare an în Georgia. Toți expații ruși care se mutaseră în Tbilisi până la război și cu care au discutat corespondentele „Holod” au spus că după atacul Rusiei în Ucraina atitudinea georgienilor față de ei nu s-a schimbat.
În prezent, la intrarea în fiecare restaurant din Tbilisi este afișat drapelul Ucrainei; pe capacele paharelor cu cafea sunt lipite două inimioare – galbenă și albastră; cocktailurile sunt servite cu două paie – galben și albastru. La cafeneaua Lolita, pe balconul acoperit cu viță-de-vie, este prins un afiș cu «Русский военный корабль, иди нахуй!», care se schimbă la fiecare două zile cu altul, pe care scrie «Слава Українi». Totuși, chelnerii și barmanii trec la rusă fără nicio problemă, ca și înainte. Iar la mesele din restaurante, în afară de rusă, nu se prea aud alte limbi.
— Zborul lui Maks a fost amânat pentru data de 14, se plânge prietenei sale un tânăr cu ochelari și în cămașă în carouri în timp ce se uită în telefon.
La masa vecină, un bărbat în hanorac vorbește la telefon: „Eu sunt în Tbilisi, dar mâine zbor de aici. Este imposibil să închiriez o locuință și am decis că e mai logic să aștept [încheierea războiului] în Istanbul.”
Hotelurile sunt arhipline. De la un geam deschis se aude plânsul unui copil.
— Vreau acasă! Nu merg, mama, nu merg! Nu merg! Vreau acasă!
„Proprietarul apartamentului pe care îl închiriez acum cel mai probabil va mări prețul”
Pe strada Jote Abhazi, unde ghizii turistici în fiecare vară pândeau turiști printre mulțimile de oameni și îi chemau în excursii prin Georgia, acum sunt alte oferte. „Arendă! Arendă!” – strigă un georgian către slavii care trec pe drum.
Oameni care își caută o locuință se văd peste tot. Pe trotuarul unei stradele înguste din centrul vechi al Tbilisi, o tânără îmbrăcată într-un palton lung stă cu nasul în telefon. Lângă ea stau aranjate, una peste alta, mai multe genți de călătorie. Vizavi de ea, un tânăr îmbrăcat într-o geacă de blugi se chinuie să care după el o valiză.
— Încă nu ați găsit vreun apartament?, o întreabă el din treacăt. Tânăra îi zâmbește și dă din cap negativ.
În ultimele trei săptămâni, prețurile la chirie în Tbilisi au crescut aproape de două ori. Un apartament mai dărăpănat poate fi închiriat cu 700 de dolari, unul mai bun – cu 3500. „Proprietarul apartamentului pe care îl închiriez acum cel mai probabil va mări prețul. Lui nu îi mai este convenabil să dea în chirie la prețul vechi și poate ușor să mă dea afară și să ia de două ori mai mulți bani”, îmi povestește Elizaveta, care s-a mutat în Tbilisi mai mult de jumătate de an în urmă. „Vecinii vor trebui să se mute la mine, ca să ne descurcăm cumva”.
Printre proprietarii de apartamente în Georgia sunt și unii care refuză să dea în chirie rușilor, dar ei sunt în minoritate. „Eu am rezervat un apartament prin Airbnb încă înainte de război. Planificam să vin aici în concediu, dar am fost nevoită să emigrez”, îmi povestește Aliona*, o traducătoare din Petersburg.
„Cu puțin timp înainte ca eu să vin, proprietara apartamentului mi-a scris că mă va găzdui, dar că se străduie să nu găzduiască oaspeți din Rusia după începerea războiului «din cauza că nu sunt clar motivele pentru care ei vin aici». Iar la final de mesaj a scris: «Sperăm că dvs. recunoașteți independența Georgiei și Ucrainei și că sunteți împotriva acestui război». I-am răspuns că evident că sunt împotriva războiului, după care comunicarea dintre noi două a decurs foarte bine, cu inimioare.”
„Am auzit vorbe că, uneori, rușilor li se programa o întâlnire să vadă apartamentele doar ca să-i umilească. Așa că eram pregătiți că vom veni și proprietarii nu ne vor deschide sau ne vor înjura”, ne spune Dmitri, jurnalistul din Moscova. Primele câteva zile el și familia lui au închiriat o locuință prin Airbnb. Au fost întâmpinați de proprietara apartamentului, Maia, o georgiană în vârstă de 60 de ani. „La un moment dat, noi i-am spus că ne-am apucat să căutăm un apartament pentru o perioadă mai lungă și că asta este foarte greu, că toate s-au scumpit. Ea ne-a zis imediat să-i dăm toate numerele de telefon de la anunțuri. A venit, a sunat peste tot și s-a înțeles să venim să vedem apartamentele. Ne-a dus peste tot cu mașina ei. Când încercam să căutăm un taxi, se supăra.” Cu proprietarul apartamentului pe care în final l-au închiriat nici nu a trebuit să negocieze nimic – Maia s-a ocupat de toate. „Eu nu știu georgiana, de asta nu știu ce s-au înțeles ei, dar se pare că Maia ne-a lăudat foarte mult deoarece noi am închiriat un apartament foarte bun, unul în care nu aș fi trăit niciodată la așa un preț, un preț la care, așa cum ni s-a spus, este imposibil deja de închiriat. Cu entuziasmul ei, ea ne-a scos dintr-o situație atât de complicată. A devenit pentru noi ca o adevărată mamă.”
„E nevoie de forță brută. Cu educația ta mai bine să cauți altceva”
La televiziunile din Georgia se vorbește mult despre valul de migranți din Rusia. „Canalele opoziției, orientate spre partidul lui Miheil Saakașvili, spun că rușii pleacă nu din cauza că nu ar fi de acord cu politica lui Vladimir Putin, ci din cauza lipsurilor provocate de sancțiuni”, spune Alina*, o georgiană care a trăit în Moscova, dar care a revenit în țară după începutul războiului. „Ei spun că migranții ruși nu învață limba și nu planifică să se asimileze în această țară, că ei cumpără imobile și că vor să rămână aici pentru totdeauna. Aceste canale transmit îngrijorarea că autoritățile ruse vor folosi acest pretext pentru a începe operațiuni militare în Georgia.”
„Parola aici e una: «Путин — хуйло»”, ne sfătuiește un ucrainean stabilit în Tbilisi deja de 8 ani, atunci când au început operațiunile militare în Donbas. El s-a căsătorit cu o georgiană și a deschis aici o afacere în vânzarea țigărilor electronice. „Eu le spun tuturor prietenilor mei georgieni: voi nu înțelegeți, la voi acum vin cei mai deștepți ruși, ei vor veni cu idei, cu bani, vor deschide afaceri.”
După ce se mută aici, migranții care nu pot lucra de la distanță sunt nevoiți să caute o sursă de venit, deși în Georgia anul trecut rata șomajului ajungea la 20% iar salariul mediu, potrivit datelor oficiale, este de 450 de dolari.
„Mă pregăteam moral că va trebui să fac muncă mai puțin calificată. Desigur că asta era trist. Însă eu încă din copilărie m-am ocupat cu de toate pentru a avea un câștig”, povestește Nikita Levkovski în vârstă de 24 de ani, din Sankt Petersburg. Deși de profesie este medic pediatru, în ultimii 3 ani a lucrat ca asistent medical în secția de terapie intensivă, chirurgie cardiovasculară, iar apoi în secția de oncologie pediatrică și transplant de măduvă.
Levkovski s-a mutat în capitala Georgiei împreună cu iubita lui la o săptămână de la începerea războiului. „Am rude în Ucraina, iar familia prietenei mele este toată din Ucraina, ea a locuit acolo din copilărie, cunoaște limba. Toate noutățile le auzeam din prima sursă. E greu să treci prin asta când te afli în țara agresorului.” Iubita lui este specialistă în IT și lucrează de la distanță. În Tbilisi, s-a angajat ca voluntară pentru a colecta ajutor umanitar pentru ucraineni. „Așa ni se face mai ușor pe suflet. Dacă făceam acest lucru în Rusia, nu aveam să ne simțim în siguranță, în cel mai bun caz.”
Nikita nu cunoaște georgiana, iar copiii din Tbilisi nu cunosc alte limbi. De asta, a trebuit să renunțe la speranțele că va lucra pediatru aici. La început, Levkovski a decis să încerce să coacă lavaș. „Însă bărbatul pe care l-am sunat mi-a zis că aici e nevoie de forță fizică, «cu educația ta mai bine să cauți altceva. Dar dacă nu găsești altceva, desigur, poți să vii, te învățăm meseria»,” povestește Nikita. Bărbatul era georgian, însă vorbea rusa foarte bine, și nu îl deranja faptul că Nikita era din Rusia. „În tot timpul cât căutam de lucru, nu m-am ciocnit cu niciun fel de rusofobie. Noi ne-am informat cum trebuie să ne comportăm și dintâi întrebăm în engleză în ce limbă le-ar fi oamenilor mai confortabil să vorbească.”
Levkovski a găsit un post de muncă vacant ca asistent de stomatolog. „Dar acolo trebuia să lucrezi 9 sau 10 ore pe zi, 6 zile pe săptămână, cu un salariu de 550 lari sau 170 de dolari,” povestește el. „La brutărie promiteau un salariu de două ori mai mare.” Într-un final, tânărul medic face stagiul într-un salon de proceduri estetice: învață cum să facă lifting facial și extensii de gene. „Îmi place să fac asta, îmi dezvoltă abilitățile motorii fine”, spune el cu ironie. „Am acceptat fără pic de jenă. Este un serviciu căutat și se plătește destul de bine. Chiar dacă mă întorc în Rusia, voi putea să continui să fac asta, nu și să fac lavaș.”
Nikita speră că va câștiga circa 250 de dolari pe lună – cu mult mai puțin decât făcea în Rusia. „Dar eu niciodată nu am trăit în lux, așa că nu e o problemă să trăiesc din mai puțini bani. Aceasta este taxa pentru șansa de a nu te asocia cu Rusia și a ajuta ucrainenii”, spune el.
„E aproape la fel dacă te-ai duce acum în Lviv”
Printre expații ruși în Tbilisi sunt și cei care au migrat după război, și cei care s-au mutat aici înainte ca acesta să înceapă. Sunt mulți care ajută Ucraina. În librăria sa Itaka books, omul de afaceri Stas Gaivoronski, care trăiește în Georgia de doi ani și jumătate, colectează îmbrăcăminte, medicamente, produse alimentare pentru copii, scutece, dar și foi de colorat, creioane și vopsele. „Imaginați-vă cum stau familiile în adăposturile anti-bombă sau în subsoluri, copiii sunt stresați, și ei trebuie să se ocupe cu ceva. De asta noi le trimitem materiale pentru creație.” La împachetarea ajutorului umanitar îl ajută fiica lui în vârstă de 8 ani. Colega lui găzduiește o tânără care a fugit din Kyiv și are de gând să ofere un loc de trai și pentru doi tineri din Lviv.
Pe cunoscuții din Rusia, care au decis să vină în Georgia după începutul războiului, Stas îi descurajează. „Georgienii sunt oameni foarte răbdători, în cel mai bun sens al cuvântului, și ei sunt mereu bucuroși de turiștii ruși. Dar viața de turist nu se poate întinde la nesfârșit,” explică el. Gaivoronski consideră că migranții ruși vor „strica viața rușilor care s-au mutat aici demult și în mod conștient, și mai cunosc câte ceva despre Georgia”, deoarece, datorită „obișnuințelor lor coloniale”, ei nu vor învăța limba și nu vor dori să se integreze în societatea georgiană. „Sunt multe alte țări unde un rus se poate stabili în liniște. 20% din teritoriul Georgiei este ocupat de Rusia. Iar Armenia, de exemplu, nu este ocupată, nici Kazahstanul, Letonia sau Lituania. Este atât de stupid să vină anume aici și este greu de explicat. Este la fel dacă ai merge acum în Lviv și ai spune «Am fugit de regimul lui Putin și vreau să trăiesc la voi, în Lviv»,” explică Stas.
Dovezi ale conflictului dintre Georgia și Rusia observi peste tot, inclusiv pe străzile din Tbilisi. Într-un pasaj subteran imens sub râul Kura, un tânăr termină lucrul la un graffitti. A vopsit în alb ambii pereți ai pasajului, iar apoi a desenat cu negru câteva coloane. Pe fiecare din coloană a scris câte un episod din istoria de secole a asupririi Georgiei de către Rusia. Totul începe în 1801, anul în care Rusia „a anexat regatul Georgiei și a deportat forțat familia regală Bagrationi”. Povestea se încheie în 2008. În drept cu această dată, este scris cuvântul georgian pentru război.
Semne ale sprijinului popular pentru Ucraina pot fi văzute peste tot. Ajutorul umanitar este sortat chiar pe treptele late ale clădirii parlamentului georgian. De obicei, pe aceste scări sunt aranjate corturile opoziției, însă acum aici sunt mormane întregi de pachete cu scutece. Alături stă o tânără cu părul blond. Ea ține în mâini un poster pe care sunt desenate flăcări și pe care este scris: „Russians against war! Putin, burn in hell!” (din eng., „Rușii împotriva războiului! Putin, arzi în iad!”)
„Am început imediat să protestez. Mergeam aproape la toate acțiunile de protest împotriva războiului”, spune Ekaterina Kovalevskaia, care s-a mutat în Tbilisi aproape un an în urmă. „Odată, când eram la un protest în piață, de mine s-a apropiat un tânăr georgian și m-a rugat să vorbesc în engleză, pentru că rusa este limba ocupantului. Dar eu i-am zis că mie îmi este mai simplu să-mi fac cunoscute ideile în rusă. Am discutat cu el liniștit în rusă și chiar ne-am îmbrățișat la final”, povestește ea.
După ce s-a mutat vara trecută în Tbilisi, Ekaterina a început să citească mai mult despre războiul ruso-georgian din 2008, pentru că acest subiect apărea foarte des în discuțiile cu localnicii. „A doua zi după ce ne-am mutat aici, pe noi ne-au chemat la o petrecere organizată de tineretul georgian. Aici georgienii povesteau că Rusia, folosind forța și puterea imperială, le-au ocupat și le-au luat teritoriul, că georgienii au fost nevoiți să-și lase familiile și să plece. Ei suferă de o durere civilă. Pentru unii, această durere este personală – la protestele din piață am făcut cunoștință cu un georgian care mi-a povestit că fratele unui cunoscut de-al lui a murit în timpul războiului ruso-georgian”, povestește Ekaterina.
„Georgia rămâne o țară sigură, dar ea nu este acum o țară pentru oamenii care vin aici doar din motive economice. Și nu este o țară pentru cei care nu au nicio poziție, care doar spun că sunt pentru «pace în toată lumea și războiul este ceva rău» și atât. Pentru că Georgia cu siguranță nu este țara care va accepta astfel de oameni, pe georgieni încă îi doare anul 2008”, explică ea.
„Nu-mi este jale că vouă acum nu vă este confortabil”
— Astăzi am luat un doi pentru servire, ne spune cu satisfacție chelnerul din cafeneaua Radio, unde sunt colectate ajutoare umanitare pentru georgieni. Noi le-am spus oaspeților: „Slavă Ucrainei”, iar ei ne-au răspuns că sunt pentru pace. Ce înseamnă asta, pentru pace? De ce să nu zică „Slavă eroilor”? De asta și le-am zis: „Mâncarea dvs se va găti foarte greu.”
Într-o cramă foarte mică din centrul vechi al orașului, la unica masă din local sunt așezați mai mulți tineri georgieni. Cântă, râd, discută zgomotos în georgiană, acoperind melodiile puse de un dj de după tejghea, și mângâie un câine imens roșcat, care fuge prin bar.
Într-un colț, un tânăr blond și iubita lui se uită la sticlele de vin de pe rafturi. Chelnerul, și el un tânăr georgian, le povestește în engleză despre vinării și despre soiurile de struguri. Le toarnă câte un pahar de vin pentru degustare. Când chelnerul pleacă, cei doi tineri ciocnesc paharele, privindu-se în ochi, se sărută și își șoptesc ceva în rusă, dar nu se aude ce anume din cauza muzicii.
— Sunteți din Rusia sau din Ucraina?, îi întreabă unul din georgienii de la masă.
— Suntem din Rusia, răspunde tânăra.
— Și ce părere aveți despre ceea ce se întâmplă? Noi aici discutăm ce ar trebui să facem. Ce trebuie să facem?
Muzica devine mai înceată – dj-ul a dat volumul mai jos pentru ca oaspeții localului să poată discuta.
— Vă spun, răspunde tânărul rus ținând-o de mână pe iubita lui și trece la engleză. Eu cred că voi trebuie să vă obligați guvernul să introducă sancțiuni împotriva Rusiei.
— Noi ar trebui să facem asta?, explodează o tânără brunetă de la masa georgienilor. Noi trebuie să impunem asta guvernului nostru? Dar cum rămâne cu guvernul vostru?
— Voi sunteți cei care ați venit la noi în țară, începe să strige georgianul care a început discuția. Acum și el a început să vorbească în engleză. Ați venit să stați aici și să vă sărutați în timp ce țara voastră omoară ucraineni? De ce nu sunteți în Rusia? De ce nu impuneți guvernul vostru să oprească războiul?
DJ-ul dă volumul mai tare, dar asta nu ajută. Acum toți încep să strige și mai tare.
— De ce ați venit? De ce anume aici? Ce faceți voi, fiind aici, pentru a influența guvernul vostru?, insistă georgianul către rusoaică.
— Păi ei pot înfunda pușcăria pentru 15 ani doar pentru cuvântul „război”, îl ia după umăr administratorul localului.
— Vecina mea din Moscova este georgiană. Niciodată nu mi-a trecut prin cap s-o întreb de ce a venit în Rusia, încearcă să strige înapoi tânărul rus.
Barmanul toarnă tăcut vinul în paharele rușilor. Aceștia nici nu se ating de ele și pleacă. După ei iese și administratorul barului.
— Îmi pare rău că a ieșit așa, cu toții suntem foarte emotivi, îi spune el în engleză tânărului rus. Mai veniți, suntem bucuroși să vă primim. Dar nu-mi pare rău că nu v-ați simțit confortabil, pentru că oamenilor în Ucraina le este și mai puțin confortabil acum.
Niko, proprietarul barului, povestește că peste câteva zile de la conflict, a văzut acel cuplu de la geam și a fugit în stradă să-i ajungă din urmă și să le dăruiască o sticlă de vin. „Din toate timpurile, țara mea mereu a primit toate popoarele care se aflau în dificultate. Acum, în dificultate sunt rușii – asta înseamnă că îi primim și pe ei. Nu sunt de acord cu ceea ce spun unii că rușii trebuie să rămână la ei în țară pentru a se lupta cu Putin. Nu funcționează așa”, explică el.
„Eu văd lucrurile în felul următor: cu pașaportul pe care îl am eu acum, nu am niciun drept să contez pe atitudini bune față de mine. Dar ceea ce simt este că totul se duce dracului. Să devii cetățean al unui stat fascist este ceva ce nu am vrut niciodată să simt”, spune Dmitri, jurnalistul din Moscova.
La câteva zile după ce s-a mutat în Georgia, Dmitri se plimba prin Tbilisi împreună cu un prieten și s-au oprit la o mică brutărie să cumpere niște pâine georgiană proaspătă – șoti. „Noi discutam între noi în rusă, iar alături era un georgian, care tot aștepta să fie scoasă șoti din cuptor. El s-a uitat la noi și ne-a zis: «Putin este un гондон, noi îl urâm. Dar voi sunteți frați ruși».”
*Numele unor personaje au fost schimbate la solicitarea lor.
Traducere de Marta Sterpu
Foto copertă: Joe Harrison
