Președinta Maia Sandu a declarat la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) că „federalizarea nu este o soluție pe care noi o susținem”. Declarația a fost făcută în contextul unei întrebări despre problema transnistreană și cum autoritățile interacționează cu minoritățile naționale. Poziția cu privire la federalizare nu este una nouă pentru Maia Sandu, care a reiterat de fiecare dată că este împotriva federalizării în contextul rezolvării conflictului transnistrean. De fapt, federalizarea este un termen foarte des evitat de toți politicienii din Republica Moldova, iar originile acestei atitudini are legătură cu 2004.
Ce este o federație?
Federația este o uniune compusă dintr-un număr de state care se autoguvernează și care sunt unite la nivel de guvern federal. În orice federație, spre deosebire de un stat unitar, guvernele autonome la nivel statal sunt definite constituțional, fiind protejate de orice intervenție unilaterală care ar putea fi luată la nivel federal.
Ca regulă, fiecare țară are mai multe tipuri de diviziuni care sunt numite în mod diferit. Cele mai des folosite sunt „state”, „provincii” sau „teritorii”. Cel mai clasic exemplu de federație sunt Statele Unite ale Americii, unde cele 50 de state componente au autonomie deplină legislativă și parțial fiscală. Alături de ele, subiecte ale federației sunt sute de teritorii ce aparțin triburilor, un district federal și „teritorii” precum Puerto Rico sau Guam. Rusia, la rândul ei, are subiecți federali care pot fi republici, teritorii, orașe federale și regiuni autonome.
Federația Moldovenească?
Potrivit Constituției Republicii Moldova, Republica Moldova este un stat unitar. Statul unitar prevede existența unui singur set de legi aplicabil pentru tot teritoriul țării. Respectiv, în cadrul Republici Moldova se aplică aceeași constituție, același Cod Penal, același Cod Fiscal, iar teoretic, orice derogare de la acest lucru, de exemplu în cadrul Găgăuziei, se face printr-o lege specială, votată de Parlamentul țării.
Noțiunea de „federalizare” a apărut în contextul găsirii unei soluții pentru conflictul din Transnistria și integrarea teritoriului din stânga Nistrului într-o structură comună cu autoritățile de la Chișinău.
Soluții străine pentru probleme moldovenești
În 1997, la doar 5 ani de la încetarea focului de pe Nistru, la Moscova se semna un Memorandum bazat pe principiile normalizării relațiilor dintre Republica Moldova și Transnistria. Petru Lucinschi, pe atunci președinte al RM, și Igor Smirnov, liderul de la Tiraspol, semnează acel tratat cu medierea Federației Ruse, Ucrainei și a unui reprezentant al OSCE.
În conformitate cu clauza finală a memorandumului, relațiile dintre Republica Moldova și Transnistria vor fi dezvoltate în cadrul unui stat comun în interiorul granițelor fostei RSS Moldovenești. Federația Rusă și Ucraina au declarat disponibilitatea de a deveni garanți ai respectării statutului Transnistriei, precum și a prevederilor Memorandumului. Chișinăul și Tiraspolul au decis să susțină stabilirea raporturilor juridice și statale comune: coordonarea deciziilor reciproce în ceea ce privește inclusiv prerogativele delimitării frontierei, protejarea securității reciproce, participarea Transnistriei în procesul de realizare a politicii externe a Republicii Moldova. De asemenea, Memorandumul a dat dreptul Transnistriei de a efectua în mod independent activități economice externe, deși aceste prevederi ale Memorandumului au constituit mai târziu „mărul discordiei” între cele două părți.
Pentru că a eșuat prima tentativă cu „statul comun”, la începutul anilor 2000 apare noțiunea de „federație”. În centru apare Dmitri Kozak, care propunea un nou memorandum care prevedea constituirea a unui stat moldovenesc federal asimetric. Ca bonus, mai era inclusă și staționarea trupelor rusești pe teritoriul Moldovei pentru încă 20 de ani, până în 2023. Ca să vă simțiți mai bătrâni, asta este peste doi ani.
Documentul era o asumare a Kremlinului pentru acel proiect și nu includea nici un fel de consultare cu alți actori internaționali din regiune. În 2003 au loc mari demonstrații la Chișinău, iar Vladimir Putin urma să ajungă în Moldova pentru a semna documentul. Acesta însă își anulează vizita după ce Voronin refuză semnarea memorandumului privind federalizarea. Din acel moment, cuvântul „federalizare” a devenit un cuvânt nefolosit de nimeni pentru găsirea unei soluții în problema transnistreană.
Trebuie de menționat că poate cea mai revoltătoare parte din acel memorandum era crearea unui parlament bicameral format dintr-o cameră inferioară aleasă prin reprezentare proporțională. Toate legile trebuiau însă consimțite de senat, a cărui repartizare era disproporționată în raport repartizarea populației pe teritorii: 13 senatori aleși de camera inferioară federală, 9 – de Transnistria și 4 – de Găgăuzia. Conform recensământului din 2004, în Transnistria locuiau 14% din populația republicii, iar în Găgăuzia – mai puțin de 4%.
Legea din 2006
După eșuarea memorandumului Kozak și după ce atât în Ucraina, cât și Georgia au apărut noi schimbări (Revoluția rozelor condusă de Saakașvili în Georgia și Revoluția Portocalie – de Iușcenko în Ucraina), în Republica Moldova comuniștii devin cei mai pro-europeni și ajung din nou la guvernare.
În Parlament, o lege cu privire la statutul Transnistriei este votată. Potrivit acestei legi, în componenţa Republicii Moldova se va constitui unitatea teritorială autonomă cu statut juridic special Transnistria. Transnistria este parte componentă inalienabilă a Republicii Moldova şi, în limita împuternicirilor stabilite de Constituţia şi alte legi ale Republicii Moldova, soluţionează problemele date în competenţa ei.
Se mai menționa că Transnistria ar fi urmat să aibă „un Consiliu Suprem” (fără mai multe drepturi), trei limbi oficiale (moldovenească, rusă și ucraineană) și posibilitatea de a avea politica proprie externă, doar să nu fie potrivnică politicii Republicii Moldova.
După 10 ani de tăcere
Timp de 10 ani nici măcar PCRM nu a menționat în programele sale rezolvarea problemei cu Transnistria. Abia în 2013, primul care a invocat teza federalizării a fost Igor Dodon. Acesta a și lansat un plan de federalizare a Republicii Moldova, publicat și în prezent pe site-ul partidului.
Planul socialist copiază câteva prevederi din memorandumul Kozak, inclusiv partea legată de cele două camere – camera inferioară și senatul. Dacă în versiunea lui Kozak senatul avea 26 de senatori, în versiunea socialistă erau 27, fără a specifica reprezentarea acestora. În planul socialist de federalizare, Găgăuzia nu este subiect aparte al federației.
Chiar dacă stau cu „federalizarea” pe site, această viziune nu a fost promovată în cadrul alegerilor parlamentare din anul 2014. Această opțiune nu a fost vehiculată nici în programul electoral al PSRM din 2019. Dodon, pe de altă parte, menționa în 2016 că suntem totuși „oleacă federație”. „Noi şi aşa suntem un stat cu toate aspectele unui stat federal şi aceasta nu trebuie să ne sperie”, a declarat atunci Igor Dodon.
Sperietoarea din 2019
Pe 7 iunie, în timp PSRM și ACUM împărțeau funcțiile din stat și formau coaliție prin investirea guvernului condus de Maia Sandu, la Publika TV au apărut o serie de clipuri video prin care Igor Dodon cu Vlad Plahotniuc discutau despre coaliția PSRM – PDM, iar la propunerea lui Dmitri Kozak se includea sintagma de „Federalizare”.
Un document publicat de Partidul Democrat menționa că Transnistria ar urma să primească „un statut special”. Acordul nu a fost pus în practică, ba mai mult, a fost catalogat de unul din participanți – Igor Dodon – drept „partidă de șah” și „cacealma”. „Toate aceste elemente, unele dintre ele sunt rupte din context. Sunt editări. Nu va accepta nimeni un plan de federalizare pentru Republica Moldova. Cuvântul federalizare a fost spus de dl Plahotniuc domnului Kozak la mine în birou. Dar eu nu umblu cu înregistrări. Lupu păru-și schimbă, dar năravul ba. Discuții au avut loc. Eu am discutat cu toți. Federalizarea este propunerea lui Plahotniuc făcută către ruși. Nu poate fi un partid finanțat din exterior”, a comentat Dodon videourile publicate de trustul media controlat de Plahotniuc.
