Obișnuite pentru noi, fascinante pentru turiști
Ce îi uimește pe vizitatorii din Moldova?
Când ești localnic, nu observi la fel de bine lucrurile și obiceiurile care te înconjoară. Uneori avem nevoie de o altă pereche de ochi ca să ne amintim că vinul proaspăt scos din beci și combinația de roșii cu brânză de casă nu e doar o cină lejeră de vară. Poate fi o nouă descoperire în materie de gust și culori pentru cineva nefamiliarizat cu ele.

Astfel, am întrebat câțiva turiști care au vizitat Moldova ce lucruri de aici i-au surprins în mod special.  
Etschi Bruckner (Austria): Vinuri bune, legume cu gust și „mașina timpului” 
Etschi este foodstylist în Viena și povestește că a vizitat peste 120 de țări, iar Moldova este pe lista preferatelor. Ea a fost în Moldova în 2023, 2024 și ultima dată în octombrie 2025, de Ziua Vinului.
Etschi Bruckner
„Este un amestec interesant de ospitalitate, mâncare excelentă și consistentă, vinuri mult mai bune decât mă așteptam (mi-a plăcut enorm Wine Day 2025 de la Chișinău!), peisaje liniștite și sate mici, foarte verzi. Totuși, am simțit și o anumită tristețe și resemnare în rândul oamenilor, precum și faptul că aproape nimeni nu vorbește engleză în afara Chișinăului.”

Turista adaugă că a rămas fascinată de autenticitatea locului și lipsa aglomerației de turiști. I-au plăcut mozaicurile sovietice pe care le-a surprins în tot felul de locuri de-a lungul călătoriilor. A vizitat și regiunea transnistreană, pe care a catalogat-o drept „o mașină a timpului”.
Din galeria personală a turistei
„Îmi plac foarte mult și legumele voastre (mai ales cele cumpărate de la fermierii de pe drum), pentru că au un gust mult mai bun. Presupun că asta se datorează faptului că mulți oameni nu au bani pentru îngrășăminte și alte produse de acest fel. Îmi place, de asemenea, felul în care oamenii conservă totul în loc să irosească mâncarea, așa cum se întâmplă aici tot timpul!”, spune turista austriacă.

Zice că o prietenă din Germania, cu care a vizitat Moldova, i-a mărturisit că cel mai bun vin l-a gustat anume aici. Etschi intenționează să revină la Ziua Vinului și anul viitor, iar de această dată i se vor alătura mai mulți prieteni cărora le-a povestit despre Moldova
Din galeria personală a turistei
Dag Verpeide (Norvegia): Internet rapid, servicii ieftine și contrast arhitectural 
Dag a lucrat 25 de ani cu echipamente pentru industria gazelor și petrolului, iar recent s-a pensionat. Totuși, vizitează Moldova în fiecare vară începând din 2016. Mai mult, este căsătorit cu o moldoveancă din Chișinău.
Dag Verpeide
„De fapt, am ajuns să cunosc Moldova datorită vinului. M-am interesat de vinuri de mulți ani, în special de cele italiene, franceze și spaniole. Am citit tot ce am putut găsi despre vin, iar apoi am citit un articol despre o degustare în orb de vinuri din Italia, Spania, Franța și Moldova. Ceea ce mi-a atras atenția a fost un vin spaniol care era printre preferatele mele, însă vinul din Moldova a câștigat.”

De acolo a început interesul său. A cumpărat o sticlă de vin din Moldova și i-a plăcut enorm. Aproximativ un an mai târziu, a mers într-un city break la Viena, unde și-a cunoscut soția. „Am invitat-o într-o călătorie în Norvegia, a venit cu mine și a rămas aici. Au trecut deja 11 ani”, spune Dag.
Dag și soția sa
Dag spune că printre lucrurile care l-au surprins în Moldova se numără internetul foarte rapid, calitatea serviciilor raportate la prețul lor și contrastul arhitectural.

Mai mult, are și o pagină de YouTube dedicată explorării Moldovei. Acolo publică impresiile sale despre viața de aici.

https://www.youtube.com/@Explore-Moldova
Alexandra Bartkoske (SUA): Clădiri abandonate, bere și... restaurante georgiene
Alexandra a vizitat Moldova acum aproximativ o lună, dar spune că și-ar mai dori să revină.
Alexandra Bartkoske
„Am rămas surprinsă de numărul clădirilor și siturilor abandonate! Știu că mulți oameni iubesc mozaicurile și, locuind în Chicago, avem și noi multe mozaicuri în gările de tren. Moldova m-a făcut să apreciez mai mult mozaicurile de acasă.”
Mozaic din Chicago
„Cel mai surprinzător lucru pentru mine a fost numărul de restaurante georgiene în Chișinău. Locuiesc în Chicago aproape de singurul restaurant de acest tip.” Mai mult, deși nu îi place berea, a avut ocazia să încerce una într-o berărie aproape de localitatea Cricova. „Am uitat numele, dar a fost chiar gustoasă!”
Din galeria personală a turistei
Alte impresii pe scurt de la internauții care au răspuns curiozității noastre.
Morgen Qadir (Marea Britanie): Magazinele din pasajele subteran

„Am fost în vizită la începutul acestei luni (3-6 iunie). Mi-au plăcut magazinele din pasajele subterane. Avem și noi astfel de pasaje în Marea Britanie, dar nicăieri nu sunt atât de extinse. Mi s-au părut foarte interesante și deosebite cele din Chișinău!”

Morgen Qadir
Isabel Basanta (Spania): Atmosfera extraordinară, mâncare și mozaicuri

„Am fost la Chișinău de Paștele trecut și m-am îndrăgostit de oraș”, povestește Isabel Basanta din Spania.

Lucrul care a impresionat-o cel mai mult a fost cultura vinului: numărul mare de crame și de vinoteci în care pot fi degustate vinurile locale.

„Sunt somelier în Spania și acolo aproape nimeni nu știe despre asta”, spune turista.

Isabel a adăugat că după întoarcerea din Moldova, le-a povestit prietenilor spanioli despre impresiile de aici și acum intenționează să organizeze o excursie comună la Chișinău cu alți 10 prieteni în octombrie, de Ziua Vinului.

„Am fost impresionat și de oamenii atât de amabili, de atmosfera extraordinară, mâncare, mozaicuri, arhitectură și de parcurile cu lacuri. Îmi place totul în Moldova!”, mai adaugă ea.

Isabel Basanta
Rachel Wilkinson: Amestec de vechi și modern, claxoane constante și sirenele ambulanțelor

„Am fost în Moldova (am stat în Chișinău și am vizitat regiunea transnistreană) în martie/aprilie anul acesta și mi-a plăcut atât de mult, încât mă întorc în octombrie”, povestește Rachel.

Rachel spune că i-a plăcut vinul și a fost curioasă să descopere cultura acestuia în Moldova. A rămas surprinsă de centrul capitalei, i-a plăcut toate spațiile verzi.

„Totul părea autentic, cu un amestec de vechi și modern, aflate unul lângă altul. Claxoanele constante și sirenele ambulanțelor au fost o experiență interesantă. 😆 Abia aștept să mă întorc și să descopăr mai mult din țară!”, mai spune ea.

Rachel Wilkinson
Lawrence Debattista: Câini fără stăpân, parcarea pe trotuare 

„Parcarea pe trotuare. Câinii fără stăpân. Gropile mari de pe drumurile secundare. Vânzarea de brânză de vaci (ricotta) în găleți, pe marginea drumului. Oamenii sunt amabili și manifestă respect față de persoanele în vârstă”, ne spune Lawrence.

Lawrence Debattista
„Vin cu ideea unei destinații sumbre și pleacă impresionați de o Moldovă verde”
Irina Iacoban, care este ghidă turistică și organizează de mai mulți ani tururi pentru vizitatorii străini ai Republicii Moldova, spune că pe lângă mâncare și vin, care ar fi deja „cărți de vizită” clasice ale țării, mulți turiști sunt extrem de curioși de istoria complexă a țărilor balcanice și sud-est europene.
Irina Iacoban
Consultantă în comunicare și ghidă turistică la Free Tour Chișinău
„Există o categorie de călători care au ca scop vizitarea tuturor țărilor din Europa, iar Moldova devine o piesă esențială și surprinzătoare în puzzle-ul lor de explorare. Ceea ce pentru noi e o rutină urbană sau un stil de viață banal, pentru ei devine o formă fascinantă de autenticitate.”
Irina adaugă că mulți oaspeți vin fără așteptări mari, unii dintre ei chiar se pregătesc mental să vadă lucrurile într-un mod mai cenușiu sau rigid, influențați de vechile stereotipuri despre spațiul sovietic. În schimb, descoperă o realitate complet diferită și li se modifică percepțiile.

„Adăugând la toate acestea siguranța, nivelul neașteptat de modernizare urbană și ospitalitatea autentică a oamenilor, viziunea lor se schimbă radical. Practic, vin cu ideea unei destinații sumbre și pleacă impresionați de o Moldovă vibrantă, verde, sigură și surprinzător de primitoare”, explică ea.
Lucruri șocante: Prezența conductorului și necesitatea de a achita cash
Irina Iacoban povestește că printre lucrurile care surprind pozitiv turiștii se numără și partea de digitalizare a serviciilor publice. „Personal laud mereu aceste procese digitale în fața turiștilor, pentru că demonstrează cât de mult am avansat în această direcție.”

Pe de altă parte, un aspect care îi surprinde și uneori îi șochează pe turiști este transportul public.

„Sistemul poate fi puțin șocant, în special din cauza prezenței conductorului, a necesității de a achita cash întrucât puține permit plata cu cardul sau a faptului că stațiile nu sunt mereu anunțate clar, detalii aparent simple, dar care schimbă experiența. Tot la acest capitol, o surpriză pentru mulți este și lipsa unui sistem dezvoltat de căi ferate”, spune Irina Iacoban.
„«Surpriză» este cuvântul care definește cel mai bine experiența turiștilor în Republica Moldova”
Irina Iacoban afirmă că pentru majoritatea oaspeților, Chișinăul reprezintă prima destinație, însă, în funcție de numărul de zile planificate, pot alege inclusiv să își completeze agenda cu obiective din apropierea capitalei: vinării renumite, rezervații naturale, mănăstiri istorice sau regiuni autonome.

„Chișinăul îi uimește prin cât de verde este, fiind o capitală plină de parcuri mari, iar când ies din oraș, sunt cuceriți de peisajele noastre pitorești, curate și încă nealterate de turismul de masă”, explică ea.

Potrivit expertei, „surpriză” este cuvântul care definește cel mai bine experiența turiștilor în Republica Moldova. „Pentru că majoritatea vin influențați de vechi stereotipuri și fără așteptări mari, ei sunt pur și simplu luați prin surprindere de cât de verde este Chișinăul, de gustul mâncării și de faptul că descoperă o țară vie, caldă și incredibil de primitoare.”
Text de Laura Ghenea
Editat de Diana Preașcă