Le auzim zilnic în jurul nostru și, uneori, nici nu ne dăm seama că sunt greșite. Deși lingviștii spun că exprimarea în spațiul public este astăzi mai îngrijită decât acum două sau trei decenii, iar tinerii se descurcă tot mai bine, mai ales în situații formale precum conferințe sau interviuri, în limba română cotidiană continuă să circule numeroase expresii și construcții incorecte, care nu dispar ușor.
„Unele greșeli se perpetuează de-a lungul anilor și cu greu pot fi eliminate”, spune lingvista Viorica Molea.
Mai jos sunt prezentate cele mai frecvente greșeli de exprimare evidențiate de aceasta.
„Cu sărbătoarea!”
Expresia „Cu sărbătoarea!” este frecvent folosită în vorbirea de zi cu zi, însă provine din limba rusă, fiind un calc după formula „С праздником!”. În limba română, această expresie este nefirească din punct de vedere gramatical și stilistic și nu face parte din formulele tradiționale de felicitare ale limbii române literare. Prin urmare, construcția nu este specifică limbii române.
Pentru diferite ocazii folosim formule consacrate: „La mulți ani!” pentru ziua de naștere, „Paște fericit!”, „Sărbători pascale fericite!”, „Crăciun fericit!” și altele asemănătoare. De multe ori este suficient și simplul „Felicitări!”, dacă contextul este clar.
Lingvista spune că a intrat atât de puternic în uz, încât mulți nu o mai percep ca pe un calc din limba rusă, nerecomandat în limba română. „Este un calc lingvistic pe care nu știu dacă îl vom scoate vreodată din uz. L-am auzit chiar și la un filolog”, explică Viorica Molea.
„Se primește”
Una dintre cele mai frecvente greșeli de exprimare în limba română este „se primește”. Auzim adesea formulări precum: „mi s-a primit prăjitura”, „s-a primit bine discursul” sau „s-a primit lecția”, deși aceste structuri nu corespund normei limbii române standard în sensul de „a reuși” sau „a ieși bine”.
Asemenea construcții sunt influențate de limba rusă și vin de la „получилось” și nu sunt recomandate. În limba română verbul „a primi” are sensul de a accepta, a lua în posesie sau a recepționa ceva: „am primit un colet”, „am primit musafiri”, „am primit o scrisoare”.
„În loc de «mi s-a primit prăjitura» ar trebui să spunem «mi-a reușit prăjitura» sau «prăjitura mi-a ieșit bine». Limba română dispune de suficiente mijloace pentru a exprima această idee fără a recurge la calcuri lingvistice”, explică Viorica Molea.
Lingvista atrage atenția că asemenea structuri sunt întâlnite frecvent inclusiv în mass-media. „Este o formulare pe care o aud des, chiar și la posturi de televiziune cu pretenții de cultivare a limbii. Tocmai de aceea este important să fim atenți la normele limbii române”, spune lingvista.
„Cum viața?”
„Cum viața?”, „Cum sănătatea?” sau „La tine cum?” sunt frecvente în vorbirea colocvială, însă reprezintă calcuri din limba rusă. Aceste structuri au fost preluate exact din sintaxa rusă, unde se spune „Как жизнь?”, „Как здоровье?” sau „Как учёба?”, o limbă în care omiterea verbului-predicat în astfel de întrebări este perfect normală.
Limba română funcționează diferit din punct de vedere gramatical. „În primul rând, limba română are propoziții impersonale, adică propoziții dintr-un singur verb-predicat. Ninge. Plouă. Avem și propoziții nominative, dintr-un subiect doar: amurg, seară. Dar acestea se întâlnesc mai ales în texte literare artistice” , explică Viorica Molea.
În timp ce vorbitorii de rusă pot omite verbul-predicat, noi trebuie să-l folosim. „Iar adverbul «cum» cere neapărat prezența unui verb: cum te descurci, cum ți-a mers, cum ai vorbit. Nu putem omite predicatul din aceste structuri, ele nu sunt justificate din punct de vedere gramatical al structurii limbii române”, conchide lingvista.
În acest caz, putem apela la alte formule, întrucât limba română are suficiente expresii firești de conversație. Ne-am întâlnit cu cineva, cu o cunoștință, cu o rudă și întrebăm: ce mai faci, cum o mai duci, cum te mai simți, cum îți merge. Deci neapărat există un predicat.
„Până ce”
O altă structură problematică, infiltrată adânc în vorbirea curentă din spațiul nostru lingvistic, este utilizarea expresiei „până ce” ca echivalent pentru rusescul „Пока что”. Aceasta este o calchiere lingvistică clasică, o traducere mot-à-mot a unei construcții care nu corespunde deloc sistemului semantic și gramatical al limbii române.
În limba rusă, пока что funcționează cu sensul de „temporar” sau „deocamdată”, iar vorbitorii îl pot folosi foarte liber în propoziții scurte sau eliptice. În limba română, însă, copierea acestei structuri de gândire duce la formulări complet nefirești. În română, însă, vom folosi „încă”, „deocamdată”, „momentan”, „până una alta”.
„Spunem « încă n-am citit » sau « încă n-am văzut », în niciun caz « până ce n-am citit » cu sensul de deocamdată”, spune lingvista. La fel se întâmplă și cu „până când”. În limba română, această îmbinare are o cu totul altă semnificație, indicând o limită de timp. „O folosim în contexte clare, cum ar fi: « Până când o să întârzii? » sau « Până când ai de gând să verifici asta? »”, explică lingvista.
„În dependență ”
Expresia „în dependență de” în formulări precum „în dependență de clasă” sau „în dependență de timp” apare uneori în vorbirea curentă. Aceasta este o construcție influențată de limba rusă, din structura „в зависимости от”. Problema cu „în dependență de” nu este doar că „sună rusesc”, ci și faptul că, în limba română, ci și faptul că nu face parte din limba română literară actuală. În limba rusă, „в зависимости от” este o construcție fixă, foarte frecventă și neutră stilistic.
În limba română avem „dependență”, dar în alte contexte: „a fi dependent de ceva”, „a avea dependență de ceva”, de exemplu „dependență de droguri” sau de alte substanțe.
În schimb, forma firească în română este «în funcție de».
„Câte întrebări avem pe ordinea de zi? ”
Și expresia „Câte întrebări avem pe ordinea de zi?” reprezintă o formulare influențată de modelul limbii ruse: „Сколько вопросов у нас на повестке дня?”. În limba rusă, cuvântul „вопрос” („întrebare”) are un sens mai larg decât în limba română, putând desemna nu doar o întrebare propriu-zisă, ci și o chestiune sau un subiect de discutat.
De exemplu, expresia „решить вопрос” înseamnă „a rezolva o problemă/chestiune”, și nu „a rezolva o întrebare”.
„În limba română, «întrebare» înseamnă o solicitare de informație la care se răspunde. Întrebările se pun sau se adresează, nu se rezolvă, iar răspunsurile se dau”, a menționat Viorica Molea. Potrivit acesteia, în limbajul colocvial, oamenii folosesc uneori expresii de tipul „am de rezolvat o problemă”, însă întrebarea nu se rezolvă.
Forma recomandată în astfel de contexte este utilizarea termenilor „teme”, „subiecte”, „chestiuni” sau „probleme de discutat”, în funcție de situație.
„Se merită”
De câte ori ai auzit mesaje de genul „Se merită sau nu se merită să cumperi acest lucru?”, „ Se merită sau nu se merită să iau credit”. Aceste formulări însă în limba română nu sunt corecte și sunt influențate din limba rusă „ Стоит/ Не стоит”.
„ În limba română, verbul „a merita” nu este reflexiv. Nu folosim forma reflexivă. Deci, forma corectă este „merită” și nu „se merită””, explică lingvista.
Viorica Molea spune că în limba română avem verbe reflexive, care presupun că acțiunea pe care o facem se răsfrânge tot asupra noastră.
„Eu fac acțiunea și acțiunea se răsfrânge acțiunea tot asupra mea”, adaugă ea. De exemplu: „se îmbracă”, „se spală”. Există și verbe reflexive reciproce, cum ar fi „se ceartă”
„Ne-am deschis”
Cu siguranță că ai avut cazuri când ai trecut pe lângă afișe mari din fața magazinelor noi deschise, unde cu litere majuscule erai anunțat că „Noi ne-am deschis”. Această structură este utilizată la deschiderea magazinelor, afacerilor, centrelor. „Deci e o copie după modelul rusesc, „мы открылись” unde există acest reflexiv”, explică specialista.
„Multe din formele acestea reflexive din limba rusă sunt preluate cumva de vorbitorii, fără să se gândească că de fapt este străină structura aceasta. Unii nici nu știu rusa bine, dar folosesc aceste forme din rusă”, mai spune Viorica Molea.
Dacă în limba română se spune „am deschis”. „Când spunem că ne deschidem, noi putem să ne deschidem sufletul doar. Și aici are totul alt sens, deschidem sufletul nostru. Nu poți să te deschizi și să te închizi. Tot cu același sens atunci când zici, m-am închis?”, mai spune lingvista.
„La Italia”
Expresiile „la Italia” și „la Franța” au devenit foarte răspândite în vorbirea curentă, deși acestea nu sunt specifice limbii române.
„Eu bănuiesc că aceasta este influența italiană în primul rând, pentru că dacă țineți minte, la început aproape toți mergeau în Italia. Și cumva, când noi discutam, colegii și cineva chiar a emis idei, zice, păi de asta că în Italia merg ca la piață, mă duc la piață, mă duc la Italia”, explică lingvista.
În limba română există însă o regulă simplă: pentru țări se folosește „în” (în Italia, în Franța, în Grecia), iar pentru orașe se folosește „la” (la București, la Paris). De aceea, corect este „în Italia” și „în Franța”, nu „la Italia” sau „la Franța”.
