Un angajat al unei bănci faimoase din SUA și-a acuzat superioara de hărțuire sexuală, iar cazul a explodat rapid pe internet. Apoi, câteva zile mai târziu, bărbatul și-a retras acuzațiile și a spus că a mințit pentru a obține avantaje financiare la plecarea din companie.
Dincolo de cazul în sine, m-au surprins reacțiile bărbaților care s-au viralizat la fel de mult. Comentarii ironice, glume, sute de bărbați care scriau că și-ar dori „o șefă ca ea”. Alții spuneau că orice bărbat ar accepta fără ezitare o astfel de experiență.
M-am întrebat atunci cât de serios este luat, de fapt, consimțământul atunci când bărbații sunt cei vizați. Și cât din acest aparent „da” este o alegere reală și cât vine din presiunea socială de a performa masculinitatea într-un anumit fel.
Ce simte un bărbat când primește avansuri pe care nu și le dorește? Își permite să fie confuz sau să spună nu? Să povestească despre asta fără să fie ridiculizat?
Am vorbit cu patru bărbați și doi specialiști despre diferențele dintre cum trăiesc bărbații și femeile lipsa de consimțământ și cum influențează normele sociale percepția consimțământului.
„Primul instinct a fost să mă întreb dacă am dat eu vreun semnal greșit”
I-am întrebat pe cei patru bărbați cu care am discutat dacă li s-a întâmplat să primească avansuri sexuale nedorite și, dacă da, cum au reacționat pe moment. „M-am simțit incomod și nedumerit. Primul instinct a fost să mă întreb dacă am dat eu vreun semnal greșit care a dus la asta”, spune Vadim.
Vladimir menționează că blocajul vine și din felul în care sunt socializați bărbații. „M-am simțit incomod și confuz. Nu știam cum să reacționez. Există contrastul ăsta între rolul bărbatului care trebuie să inițieze și situația în care el primește un avans neașteptat.”
„Am zâmbit și am redirecționat discuția spre alt subiect”, răspunde Sergiu.
Mihai își amintește însă o experiență care l-a urmărit mai mult timp. „Mi s-a întâmplat de două ori. Eram cu prietenii și nici nu mi-am dat seama pe moment că nu sunt interesat. Îmi era rușine să par nepoliticos sau slab. Simțeam și presiunea prietenilor. Unul dintre ei mi-a zis: «Nu fi prost, nu ți se întâmplă în fiecare zi așa ceva». Cu una dintre fete am ajuns să fac sex, iar abia peste câteva zile am realizat cât de mult disconfort simțeam când mă gândeam la seara aceea”, povestește el.
Ce spun studiile
Un studiu publicat în Psychology of Men & Masculinities arată că bărbații recunosc mai greu momentul în care le-au fost încălcate limitele sexuale, tocmai pentru că normele masculine îi învață să fie permanent disponibili sexual și să perceapă atenția sexuală ca pe o validare.
Cercetările mai arată că victimele bărbați raportează mai rar experiențele de abuz sau hărțuire din teama de ridiculizare și stigmatizare.
„Nu există un antrenament emoțional pentru asta”
Terapeutul Sergiu Toma spune că multor bărbați le este greu chiar să își imagineze că pot fi puși într-o astfel de situație.
„În conștiința colectivă, bărbații sunt cei care inițiază avansurile. Una dintre fanteziile masculine este ca inițiativa să vină din partea femeii. De aceea, mulți bărbați cred că și-ar dori asta, chiar și din partea unor persoane de care nu sunt interesați.” El spune că mulți confundă ideea abstractă a unei fantezii cu experiența reală de a abordat dincolo de dorințele tale.
„Când cineva vine la tine și elimină complet riscul de respingere, nu mai există întotdeauna discernământ real. Foarte mulți bărbați spun în teorie: «Aș vrea și eu să fiu hărțuit». Dar dacă ar trăi efectiv experiența, ar înțelege foarte repede cât de inconfortabil este să fii redus la statutul de obiect”, explică acesta.
Și sexologa Natalia Pavalachi spune că lipsa discuțiilor publice îi face pe bărbați să înțeleagă foarte târziu ce li s-a întâmplat.
„În cazul femeilor există măcar discursuri publice anti-hărțuire. În cazul bărbaților, aproape deloc. Din cauza asta, mulți își dau seama post-factum că li s-au încălcat limitele, după senzațiile pe care le simt în corp”, completează ea.
„Parcă nu aveam vocea mea”
Pentru unii dintre bărbații cu care am vorbit, problema nu a fost doar experiența în sine, ci și incapacitatea de a se opri și de a se întreba: „Îmi doresc asta cu adevărat?”. Vadim spune că a avut nevoie de timp ca să înțeleagă ce simte. „Nu am răspuns imediat avansurilor. Am stat să mă gândesc dacă este ceva ce îmi doresc și cum ar trebui să reacționez.”
Vladimir crede că multe decizii sunt luate într-o stare de deconectare emoțională. „De multe ori, mersul cu valul este alimentat de alcool sau alte substanțe. Realizarea vine mai târziu. Dorința adevărată se construiește în timp, când descoperi omul, conversațiile, mirosurile, timpul petrecut împreună”, spune el.
Mihai vorbește despre presiunea masculină de a accepta orice oportunitate sexuală.
„Există ideea că bărbatul trebuie să se bucure de sex indiferent dacă simte sau nu conexiune. Emoțiile lui contează mai puțin decât performanța. Dacă nu poți sau nu vrei, riști să fii văzut slab.”
Rușinea masculină și frica de ironie
Aproape toți spun că astfel de experiențe sunt greu de povestit altor bărbați.
„Subiectele sexuale sunt prea intime pentru a le discuta chiar și cu prietenii”, spune Sergiu.
Mihai recunoaște că reacția grupului l-ar opri să vorbească.„Nu cred că am vreun prieten care să nu reacționeze prima dată cu ironie. Poate după ar înțelege, dar frica de reacția inițială m-ar face să tac”, zice el.
Terapeutul Sergiu Toma spune că între femei există mai des verificări emoționale reciproce: „Ai vrut asta? Te-ai simțit bine? Ai fost confortabilă?” Între bărbați, însă, asemenea conversații aproape că lipsesc. „Cum adică să nu fii sigur că vrei?”, spune terapeutul, descriind reacția pe care mulți bărbați o primesc chiar și imaginar.
Bărbații și raportarea abuzului
Potrivit organizației americane RAINN, unul din șase bărbați trece printr-o formă de abuz sexual de-a lungul vieții. Totuși, victimele bărbați raportează agresiunile într-un procent mult mai mic decât femeile.
Printre motivele invocate cel mai des se numără:
-teama de a nu fi crezuți;
-rușinea;
-frica de ridiculizare;
-ideea că „un bărbat ar trebui să își dorească mereu sex”.
„Trebuie să îi învățăm pe băieți să spună NU”
Atât terapeuții, cât și bărbații intervievați vorbesc despre nevoia unei educații emoționale diferite pentru băieți. „Pentru că nimeni nu ne explică de mici că ni se poate întâmpla și nouă”, spune Mihai, „nu avem reflexul de a ne întreba dacă vrem cu adevărat.”
Natalia Pavalachi explică că multe dintre probleme pornesc exact din această imagine rigidă a masculinității. „Societatea îi vede pe bărbați ca fiind permanent gata pentru sex. Un bărbat poate spune da crezând sincer că asta își dorește, iar abia după să realizeze că a făcut-o din condiționare socială.”
„Experiențele acestea pot fi traumatice și pentru bărbați. Doar că ei rămân mult mai singuri cu ele”, adaugă Natalia și face trimitere la o afirmație pe care a găsit-o într-o carte despre psihologia adolescenților „Trebuie să învățăm fetele să spună un DA adevărat și băieții să spună un NU puternic”.
