Biserica „Sfinţii Constantin şi Elena”, unul din cele mai vechi monumente arhitecturale, apare în arealul spiritual la 1777, fiind o ctitorie a spătarului Constantin Râşcanu. Se spune că sfântul locaş a fost ridicat pe locul unde există încă pe la 1730 o bisericuţă de lemn. Până la 1834, biserica din dealul Visternicenilor, a avut hramul „Învierea Domnului”, apoi – „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, numită întru cinstirea memoriei ctitorului Constantin Râşcanu. Acesta a şi fost înmormântat chiar la intrarea în Biserică.

E-o dragoste veche, una care nici nu mai ştiu când a început. Eroii, însă, nu sunt de genul Romeo şi Julieta sau Veronica şi Mihai. Eroii sunt mai altfel decât în poveştile de dragoste – pentru că şi dragostea e altfel. El încântat, ele – încântătoare. El iubitor de frumuseţi, ele – frumuseţi de nedescris. El dornic de provocări, ele – provocator de misterioase. El – sunt eu, subsemnatul. Ele – sunt stâncile, poienile şi râul dragostei de la Feteşti.

După cum v-am promis, vom călători în fiecare săptămână prin Chişinăul spiritual. În această duminică (zece martie) ne oprim chiar în inima urbei, pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, 164. Aici se află unul dintre sfintele locaşuri de o frumuseţe rară – Catedrala ortodoxă „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului”. Acum se înalţă semeaţă, chemând la rugăciune creştinii, iar în anii ateismului sovietic, i-a fost pângărit numele. Astfel, timp de aproape trei decenii (1962 – 1991), a fost condamnată la tăcere şi transformată în Planetariu, un fel de centru de studiere a astronomiei, cosmonauticii, a ştiinţelor despre Pământ.