Mâine, Biserica Ortodoxă (stil vechi) îi pomeneşte pe cei 40 de mucenici din cetatea Sevastiei. De această mare sărbătoare vă îndemn să ajungeţi la frumoasele şi primitoarele mănăstiri dintre Prut şi Nistru. Vetrele de spiritualitate vă aşteaptă la rugăciune, de asta vin şi cu unele propuneri. Astfel, aţi putea să-i pomeniţi pe cei 40 de sfinţi la Pripiceni-Curchi, Cuşelăuca, Curchi, Tabăra şi Chistoleni.
Mănăstirea Pripiceni-Curchi se află la circa 90 de kilometri de Chişinău şi la 16 de centrul raional Rezina. Este o ctitorie de la 1817, mai întâi ca schit, apoi devine sfânt locaş independent. Autorităţile sovietice pun lăcat mănăstirii la 27 octombrie 1959. Mai întâi biserica e transformată în depozit de cereale. Peste doi ani, pe teritoriul mănăstirii este inaugurat un spital pentru cei bolnavi de tuberculoza. În 1994 a fost deschisă mănăstirea de călugăriţe Pripiceni-Curchi.
Aici este o icoană imensă şi foarte frumoasă. Pe patru scânduri e pictată Maica Domnului tuturor scârbiţilor, pe care e inscripționată data de 20 ianuarie 1775.
O altă mănăstire care vă aşteaptă este cea de la Cuşelăucă, situată la cam 120 de km de Chişinău. Mănăstirea este ctitoria la 1786 a unei creştine din neam de răzeşi de la Cotiujenii-Mari – Maria Tocanosov. Mai întâi aici a fost o biserică de lemn, care s-a dărâmat. Apoi, peste mai bine de 50 de ani, e zidită biserica de vară „Adromirea Maicii Domnului”, iar cea de iarnă – “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena a fost ridicată în 1855. În 1960 este condamnată la tăcere. Abia peste 29 de ani, aceasta revine la menirea de odinioară. Acum pot fi admirate patru icoane deosebit de frumoase (care au revenit în sfântul locaş după redeschidere).
Un tezaur important al Mănăstirii Cuşelăuca este mormântul făcător de minuni al Cuvioasei Agafia. Pe lângă faptul că la Mănăstirea Cuşelăuca, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” se află racla cu moaşte a Cuvioasei Agafiei, aici creştini mai vin şi pentru a lua apă vindecătoare de la fântâna suferindei maici.
Mănăstirea "Naşterea Maicii Domnului" de la Curchi, Orhei este la o distanţă de 55 de kilometri de Chişinău şi 12 de centrul raional. Aceasta a apărut în arealul spiritual la 1773 şi a fost întemeiată de boierul Iordache Curchi. Mai întâi aici era o biserică din lemn, apoi, rând pe rând, au fost construite cele cinci biserici de piatră – „Sfântul Dimitrie”, „Naşterea Maicii Domnului”, „Tuturor Sfinţilor”, „Sfântul Ierarh Nicolae” şi Sfânta Cruce.
Mănăstirea Curchi a fost închisă de comunişti în anul 1958. Mai întâi aici a activat ocolul silvic, apoi o şcoală de agronomi. Complexul monastic a fost transformat în 1961 în spital de psihiatrie.
Mănăstirea este redeschisă peste trei decenii (1992), dar abia peste şapte ani începe să-şi revină, datorită părintelui Siluan, actualul stareţ.
La peste 20 de km de Orhei se află şi Mănăstirea Tabăra. Se spune că a fost inaugurată la 1784, de către boierul Gheorghe Russo. În 1960, ateii închid mănăstirea. Biserica de iarnă a fost transformată în şcoală, iar cea de vară – în club. După aproape 30 de ani, în primăvara anului 1989, lăcaşul sfânt revine la menirea sa firească.
Astăzi, la Mănăstirea Tabăra cea mai preţioasă icoană este „Maica Domnului cu Pruncul”, care datează cu anul 1821. Majoritatea creştinilor, însă, îşi îndreaptă paşii în zilele de sărbătoare şi duminică pentru a se închina şi ruga icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, întitulată „Minunea de la Vatoped”, pictată pe muntele Atos, în 1863, la comanda unui boier.
Până la Mănăstirea Chistoleni din apropierea satului Sadaclia, Basarabeasca sunt peste 80 de kilometri. Mănăstirea nu se laudă cu Icoane făcătoare de minuni sau izvoare sfinte, toate sunt simple de tot. Aceasta e înfiinţată la 1932 de ÎPS Gurie Grosu, Mitropolit al Basarabiei. Alţi oameni ai locului menţionează anul 1934. Mănăstirea este ctitorită pe o moşie de 50 de hectare, dăruită Mitropoliei de către un sătean de la Sadaclia, pe nume Vasile Pistol, care mai apoi s-a călugărit.
Din 1941, devine mănăstire de călugăriţe, aici fiind aduse maicile de la Vărzăreşti, conduse de stareţa Veronica. Potrivit unor date, din 1942, iar potrivit altor – din 1943, mănăstirea este transformată în închisoare pentru militari, iar după război – şi pentru deţinuţi politici.
După 1950 mănăstirea devine spital, iar mai apoi este folosită drept depozit de cereale către gospodăria agricolă din Sadaclia. Edificiul a început a degrada din cauza proastei gestionări, fiind distrus până la temelie.
Unii creştini de prin părţile locului spun că mănăstirea a ars, iar alţii susţin că special a fost incendiată pentru a fi ştearsă de pe faţa pământului. Acum mai bine de un deceniu şi jumătate mănăstirea este redeschisă, cu numele de Chistoleni, întru amintirea lui Vasile Pistol şi are hramul “Sfântului Ierarh Nicolae”.
