Astăzi vă voi spune despre un sfânt locaş aflat chiar în inima Chişinăului, despre existenţa căruia ştiu şi cei care nu prea trec pe la biserici. E vorba de Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla”, situată pe strada A. Puşkin, 20. De altfel, este printre puţinele sfinte lăcaşuri dintre Prut şi Nistru care are hramul unei sfinte românce, sărbătorit la 07/20 august.

În ultima zi de martie, vă îndemn la o nouă călătorie prin Chişinăul spiritual. Astăzi, agenda dvs. de pelerin sau turist se va îmbogăţi cu o nouă destinaţie. E un loc mai puţin cunoscut, unii trec pe lângă el zi de zi, dar nu au intrat niciodată, măcar dintr-o simplă curiozitate. Alţii nu i-au păşit pragurile din profunde convingeri religioase. Astăzi, când catolicii din întreaga lume sărbătoresc Învierea Domnului cred că e bine să vă spun despre Catedrala romano-catolică „Providenţa Divină” din Chişinău.

De aici, din inima Chişinăului, străbat zările dangătele clopotelor. Şi tot de aici întregul oraş e cuprins de miros de smirnă şi tămâie. La Catedrala „Naşterea Domnului” vin să se roage oameni simpli, dar şi înalţi demnitari de stat. Aici, sunt aduse cele mai de seamă icoane făcătoare de minuni ale ortodoxiei pentru închinare. În inima Chişinăului, de Marea Sărbătoare a Învierii, este adusă flacăra sacră de la Ierusalim şi e împărţită creştinilor, care aşteaptă cu bucurie focul sfânt.

Mâine, Biserica Ortodoxă (stil vechi) îi pomeneşte pe cei 40 de mucenici din cetatea Sevastiei. De această mare sărbătoare vă îndemn să ajungeţi la frumoasele şi primitoarele mănăstiri dintre Prut şi Nistru. Vetrele de spiritualitate vă aşteaptă la rugăciune, de asta vin şi cu unele propuneri. Astfel, aţi putea să-i pomeniţi pe cei 40 de sfinţi la Pripiceni-Curchi, Cuşelăuca, Curchi, Tabăra şi Chistoleni.

Tot mai mulţi turişti preferă odihna în zonele rurale. Turismul rural din România e pe val, iar anul 2013 aduce şi mai mulţi iubitori de a se odihni departe de larma oraşelor. Printre cele mai solicitate regiuni de turism rural din România sunt zona de turism rural Braşov (Bran-Moieciu, Fundata, Râşnov, Cristian), Bucovina, Maramureş şi Mărginimea Sibiului. Totodată, se atestă creşterea interesului faţă de nordul Olteniei sau zona Neamţului.

Sunt cele mai frumoase mănăstiri pe care le-am văzut vreodată. Încântătoare şi umplute de lumină, semeţe şi pline de o profundă încărcătură spirituală, ele au împrumutat, cu certitudine, ceva din tăria pietrei şi oamenilor din Ţara Moţilor. Unele se află la aproape 600 de km, altele la peste 600 de km distanţă de Chişinău, însă dorinţa de a le vedea, am avut senzaţia ca a micşorat calea spre ele.