Catedrala “Sf. Teodora de la Sihla” – perla din inima Chişinăului

Călătoria prin Chişinăul spiritual continuă şi în miez de prier. Astăzi vă voi spune despre un sfânt locaş aflat chiar în inima Chişinăului, despre existenţa căruia ştiu şi cei care nu prea trec pe la biserici. E vorba de Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla”, situată pe strada A. Puşkin, 20. De altfel, este printre puţinele sfinte lăcaşuri dintre Prut şi Nistru care are hramul unei sfinte românce, sărbătorit la 07/20 august.

Sunt convins că mulţi, fie că au trecut în grabă prin faţa sfântului locaş, şi-au făcut semnul crucii şi s-au gândit măcar pentru o clipă la cele sfinte, veşnic frumoase şi nepieritoare. Totodată, am ferma convingerea că cine a intrat prima dată în Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla” va reveni încă de multe ori. Aici, slujbele sunt deosebite, corul sună dumnezeieşte, iar predicile preoţilor sunt pline de profunde trăiri sufleteşti.

Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla” e mereu cu uşile deschise, aici mereu ard lumânări, aici mereu intră cei care simt nevoia unui dialog cu sfinţenia. Recunosc, ori de câte ori am trecut pe la Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla” am avut parte de emoţii de nedescris. Cred că se explică prin faptul că aici s-au consumat multe din evenimentele din viaţa mea de creştin. Plus că intru pe la sfântul locaş pentru că-mi place să ascult vorbele cu tâlc ale părinţilor – Ioan Ciuntu şi Vlad Mihăilă.

S-au scris multe pagini despre Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla”, au fost realizate o mulţime de emisiuni radio şi tv, iar meritul este al feţelor bisericeşti de aici (desigur, toate prin voia Celui de Sus), care ştiu să vorbească cu mult drag şi evlavie despre perla din inima Chişinăului, despre enoriaşii, în număr foarte mare, ce-i trec pragul pentru a se ruga şi închina.

Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla” apare în spaţiul spiritual dintre Prut şi Nistru la 1895. Mai întâi aici a fost Capela gimnaziului de fete, fondat de Zemstva din Basarabia. La 1922, devine Capela Liceului de fete „Regina Maria”, cu hramul „Sfântul Mucenic Teodor Tiron”. Peste două decenii, în 1944, clopotele „au amuţit”… Peste alte trei, la 1978, autorităţile sovietice pentru a-şi arăta nimicnicia şi ura profundă faţă de cele sfinte deschid în incinta sfântului locaş un Muzeu al ateismului ştiinţific. Abia la 1991 edificiul revine la menirea-i de odinioară – chemarea la rugăciune şi închinare. Catedrala „Sfânta Teodora de la Sihla” din Chişinău este printre puţinele sfinte locaşuri care aparţin Mitropoliei Basarabiei.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.