Tot mai mulţi turişti preferă odihna în zonele rurale

Turismul rural din România e pe val, iar anul 2013 aduce şi mai mulţi iubitori de a se odihni departe de larma oraşelor. Potrivit presei din dreapta Prutului, cu referire la Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic si Cultural (ANTREC), se aşteaptă o creștere de circa 15% a turiștilor romani care vor opta în acest an pentru pensiunile rurale.

Specialiştii consideră că tot mai mulţi turişti străini vor veni să se odihnească în satele din România. Astfel, se va înregistra o creştere de până la şapte la sută.

„O spun cu mândrie, România se numără printre ţările europene dezvoltate din punct de vedere al turismului rural, alături de Franţa, Austria, Italia şi Elveţia”, a afirmat Maria Stoian, Preşedinte Fondator ANTREC, citată de jurnalul.ro.

Printre cele mai solicitate regiuni de turism rural din România sunt zona de turism rural Braşov (Bran-Moieciu, Fundata, Râşnov, Cristian), Bucovina, Maramureş şi Mărginimea Sibiului. Totodată, se atestă creşterea interesului faţă de nordul Olteniei sau zona Neamţului.

Potrivit dailybusiness.ro, în mare, turiştii străini care aleg pensiunile rurale din România sunt din Ungaria, Germania, Franţa, Israel şi Japonia.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.