Agricultura i-a adus acasă. Povestea afacerii care a reunit familia Scutaru

Pornind de la o mică plantație de mere în orașul Edineț, în cei 20 de ani de activitate, afacerea familiei Scutaru a crescut și s-a modernizat, pentru a le împlini visul – un trai decent acasă. 

Munca împărțită la șase 

Afacerea familiei Scutaru începe în 2003. Pe atunci, cei patru frați erau plecați peste hotare, în căutarea unei vieți mai bune, iar tatăl familiei, Victor Scutaru, a venit cu ideea de a planta o livadă, care să aducă un venit familiei. După un singur sunet, frații au revenit acasă pentru a-și încerca norocul în agricultură. 

Au început cu 40 de hectare, iar în prezent au ajuns la peste 100 de hectare de plantații de mere și cireșe de cele mai variate soiuri. „La început ni se părea o glumă, dar apoi ne-am implicat toți pentru a dezvolta afacerea”, spune Vitalie Scutaru, care este managerul pe vânzări în cadrul afacerii. 

Frații spun că o afacere de familie are succes atunci când toți muncesc pentru același scop, iar fiecare are rolul lui. „Unul dintre frați administrează afacerea, eu sunt responsabil de vânzări, un frate este responsabil de depozitul frigorific, iar altul de livadă”, spune Vitalie Scutaru. El adaugă că tatălui lor îi revine rolul de a supraveghea munca celorlalți. 

Modernizare

Chiar dacă afacerea a pornit cu livezi și tehnologii clasice pentru pentru acea perioadă, frații Scutaru și-au dat seama rapid că fără o abordare modernă afacerea nu va avea succes. În ultimii ani, familia investește tot mai mult timp și resurse pentru a implementa noi tehnologii și practici pentru a proteja livada și a crește productivitatea. „Am decis să plantăm livezi superintensive, pentru a proteja roada de grindină, să putem să irigăm eficient plantațiile și să creștem calitatea fructelor pe care le producem”, spune Victor Scutaru, directorul afacerii. 

Implementarea livezilor superintensive nu doar a rezolvat problemele majore cu care se confruntau agricultorii, dar și a crescut productivitatea livezilor și a deschis calea spre noi piețe de desfacere. „Cu livezile și soiurile vechi pe care le cultivăm nu aveam șanse să concurăm pe piața europeană, acum însă, putem oferi o calitatea înaltă”, spune Vitalie Scutaru. În prezent, familia Scutaru vinde mere și cireșe, atât în Moldova, cât și în țări UE, precum România, Italia, Grecia dar și în Federația Rusă și Arabia Saudită. 

Planuri pentru viitor

Frații Scutaru spun că în viitorul apropiat vor să extindă plantațiile și să continuei să implementeze practicile moderne. „Apar clienți noi, apar piețe noi și asta ne motivează”, spune Victor Scutaru. 

Frații Scutaru recunosc că stimulul cel mai mare de a crea și crește afacerea este de a rămâne acasă, alături de familie, având un venit decent. „Sperăm că copii noștri vor moșteni și dezvolta afacerea”, adaugă Victor.   

Cariera mea în jurnalism a început în 2021 la Moldova.org. La început m-am aventurat în subiecte legate ecologie și educație sexuală. Apoi, am devenit creatoare de conținut pentru contul de TikTok Moldova.org. Pe lângă asta, hobby-ul meu, fotografia, s-a dovedit o abilitate utilă pentru ilustrarea propriilor articole, dar și ale colegilor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.