Activi, dar puțini. Ce spune un expert despre activismul tinerilor din Moldova

PE SCURT

Tinerii sunt criticați, blamați, judecați și adesea, catalogați drept niște leneși care nu vor să participe la scrutinele electorale din țară, care, începând cu anul 2014 au loc în fiecare an. Însă, unii experți în demografie și democrație susțin că acesta nu este portretul real al unui tânăr.

PE LUNG

„Începând cu anul 2005, activismul tinerilor a crescut aproape de 3-4 ori. Acum, îngrozitor este faptul că tot mai puțini tineri rămân în țară. Ei pleacă după ce au absolvit universitatea și nu se mai întorc”, opinează Eugeniu Știrbu, director al Filialei din Chișinău a Institutului Internațional pentru monitorizarea dezvoltării democrației, parlamentarismului și respectării drepturilor electorale ale cetățenilor.

Astfel, dacă în urmă cu zece ani, fiecare al patrulea cetățean al Republicii Moldova era un tânăr cu vârsta cuprinsă între 18 – 25 de ani (25%), acum, numărul lor este mult mai mic. „Lucrăm cu date statistice vechi, pentru că nici până acum nu avem date concrete, adunate în cadrul recensământului din 2014”, remarcă expertul.

Potrivit lui Eugeniu Știrbu, tinerii sunt mai activi și vin cu tot mai multe inițiative. „Astfel, nu putem vorbi că ei sunt pasivi. Cei care au rămas sunt mai activi. Au altă viziune față de ceea ce aleg și față de politica de la noi”, opinează el.

Amintim că, la 24 februarie, în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare, în cadrul cărora au fost aleși noii deputați din Parlament. Spre deosebire de alegerile parlamentare anterioare, acestea s-au desfășurat în baza sistemului electoral mixt într-o circumscripție națională și în circumscripții uninominale. La 9 martie, Curtea Constituțională a validat rezultatele alegerilor parlamentare în urma cărora PSRM a obținut 35 de mandate în noul Legislativ, PDM – 30 de mandate, Blocul ACUM – 26 de mandate, Partidul ȘOR – 7 mandate. Cu toate acestea, după aproape trei luni de la investire, Parlamentul încă nu este unul funcțional.

Mai multe găsiți în acest reportaj: (IN)activi. Tinerii împotriva merelor stricate din politica moldovenească

Sunt jurnalistă din 2015. Dacă la început m-am delectat cu presa tipărită, din 2018 am pășit în lumea presei online. În toată această perioadă am descoperit oameni, locuri și istorii. Toate acestea mi-au arătat că viața e o paletă de culori pe care-mi place să o descriu prin cuvinte și condimentez cu fotografii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.