Connect with us

Justiție

Doi avocaţi şi un poliţist, trimişi în judecată la două săptămâni după reţinere. Ce au făcut

Publicat

pe

Doi avocaţi din capitală şi un ofiţer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de poliţie Buiucani vor compărea pe banca acuzaţilor pentru trafic de influenţă. Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a expediat dosarul de învinuire a celor trei în judecată, după ce au acumulat suficiente probe care demonstrează că inculpaţii ar fi pretins 20 mii de euro de la un condamnat şi un poliţist.

În primul caz este vorba despre soluţionarea unui dosar penal, aflat pe rolul instanţei de judecată, pentru care unul dintre avocaţi ar fi pretins 13 000 de euro. Cel de-al doilea caz a fost descoperit în procesul de documentare a primului episod infracţional.

Procurorii anticorupţie au constatat că avocatul, aflat în vizor, împreună cu un alt avocat, au cerut de la un ofiţer de urmărire penală 7000 de euro pentru a-l ajuta să acceadă la studii la Institutul Naţional de Justiţie, iar ulterior să fie angajat în calitate de procuror.

În procesul de investigare a faptelor, s-a constatat că avocaţii ar fi luat banii însă fără a duce până la capăt promisiunile referitoare atît la influenţarea judecătorilor, cît şi angajaţilor Institutului Naţional al Justiţiei.

În cadrul urmăririi penale, unul dintre avocaţi şi-a recunoscut pe deplin vinovăţia, încheind cu procurorul acord de recunoaştere a vinovăţiei, fapt ce permite examinarea cauzei într-o procedură specială.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei riscă până la 7 ani de închisoare sau amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale, precum şi recuperarea cheltuielilor judiciare în sumă de 44 mii de lei.

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Citește mai departe

Justiție

Administratorul unei firme va fi judecat. A livrat utilaj uzat pentru cantina unui liceu din capitală

Publicat

pe

De către

Administratorul unei firme va fi judecat pentru abuz de serviciu. Procuratura Anticorupție a anunțat astăzi despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea spre examinare în judecată a cauzei penale pornită de către ofițerii CNA.

Conform materialelor cauzei, Direcţia Educaţie Tineret şi Sport din mun. Chişinău, a efectuat o licitaţie publică privind achiziţionarea utilajului tehnologic pentru dotarea cantinei unui liceu din capitală.

În baza deciziei grupului de lucru, câștigători au fost desemnați 2 agenți economici, DETS încheind cu aceștia contracte de achiziţie a utilajului tehnologic. Astfel, în schimbul sumei de aproximativ 500 mii de lei, antreprenorii se obligau să livreze utilajul pentru cantina liceului.

În acest sens, administratorul unuia dintre agenții economici contractați, în scopul obținerii unor beneficii materiale pentru sine, a organizat procurarea utilajului contractat, livrând o parte din bunuri fără certificate de conformitate, și prezentând semne de uzură. Acestea s-au dovedit a fi anterior exploatate, apoi reutilate sau reparate în condiții artizanale.

Prin acțiunile sale abuzive de livrare a bunurilor uzate, suma totală acestora fiind de 57 mii de lei, antreprenorul a prejudiciat considerabil Direcția Educație Tineret și Sport. În vederea reparării prejudiciului cauzat, DETS a înaintat o acţiune civilă în instanța de judecată.

Învinuitul și-a recunoscut pe deplin vinovăția, iar dacă instanța va decide astfel, acesta riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 650 la 1150 u.c. sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Foto: Poză simbol/ igougo.com

Citește mai departe

Justiție

Un bărbat din Bălăbăneşti şi-a ucis fosta concubină şi a îngropat-o în propria grădină

Publicat

pe

De către

Procuratura raionului Criuleni a finalizat şi transmis în judecată cauza penală de învinuire a unui locuitor al satului Bălăbăneşti de omorul intenţionat al fostei sale concubine şi păstrarea ilegală a muniţiilor.

Tragedia a avut loc în noaptea de 30 spre 31 mai. Cazul însă a ieşit la iveală peste câteva zile, atunci când oamenii legii au fost alertaţi de o femeie care a anunţat despre dispariţia prietenei sale.

În cadrul investigaţiilor, adjunctul procurorului-şef al raionului Criuleni, împreună cu grupa operativă, s-au deplasat la domiciliul fostului concubin al femeii. În timp ce bărbatul se ascundea în casă, iar poliţia îl căuta, procurorul a observat în grădina acestuia o porţiune de pământ proaspăt săpat. După ce s-a săpat mai adânc, a fost descoperit corpul neînsufleţit al femeii dispărute. Făptaşul a fost încătuşat pe loc.

Potrivit probatoriului, victima, în vârstă de 38 de ani, aflându-se la domiciliul fostului concubin, s-a certat cu acesta.

În urma conflictului, inculpatul a lovit-o crunt în regiunea capului, femeia decedând pe loc. Pentru a ascunde urmele infracţiunii, a doua zi după crimă, bărbatul a îngropat corpul femeii în propria grădină, iar hainele şi telefonul acesteia au fost arse.

De asemenea, în timpul percheziţiei, la domiciliul inculpatului au fost depistate şi ridicate 3 cartuşe care fac parte din categoria muniţiilor letale şi care erau păstrate de către acesta în mod ilegal.

Fiind audiat de procurori, bărbatul, în vârstă de 48 de ani, şi-a recunoscut vina, iar dacă va fi găsit vinovat el riscă de la 10 până la 15 ani închisoare.

Citește mai departe

Justiție

O „clarvăzătoare” din Chișinău, trimisă în judecată. A dobândit de la o femeie peste 380 mii lei pentru „înlăturarea aurei negative”

Publicat

pe

De către

O presupusă clarvăzătoare din capitală, în vârstă de 62 de ani, va compărea pe banca acuzaţilor pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari. Procesul penal a fost pornit în baza plângerii depuse de o locuitoare a capitalei care a reclamat acţiunile ilicite ale învinuitei şi a fiicei acesteia.

Potrivit probatoriului acumulat, în intervalul anilor 2014-2017, învinuita, împreună cu fiica sa, şi-au promovat prin Internet capacităţile extrasensoriale, susţinând că au puteri miraculoase de vindecare sau că pot să-i ajute pe oameni să-şi găsească fericirea.

Persoanele interesate erau invitate la domiciliul învinuitelor, unde prin înşelăciune, erau determinate să achite câte 100 de lei pentru o „primă şedinţă de vindecare”.

Ulterior, prin metode psihologice specifice de manipulare acestea dobândeau bunurile victimei pe care, în caz de refuz, o amenințau cu decesul copiilor sau alte consecințe grave pentru familia acesteia.

Astfel, în acest mod, potrivit probatoriului, învinuitele au dobândit de la o femeie bunuri de peste 380 mii lei.

Mai mult, fiind presată psihologic de către învinuite de „înlăturare a aurei negative”, victima a împrumutat, în repetate rânduri, sume mari de bani de la bancă, dar şi de la rude, ascunzând destinaţia adevărată a împrumutului.

În prezent, inculpata se află în arest la domiciliu, iar dacă va fi recunoscută vinovată, ea riscă de la 8 până la 15 ani închisoare, cu obligarea de a restitui victimei bunurile dobândite ilicit.

Procurorii, de comun cu Direcţia Poliţie a capitalei, continuă urmărirea penală în privinţa fiicei inculpatei, care este anunţată în căutare, dosarul în privinţa acesteia fiind disjuns într-o procedură separată.

Procuratura nu exclude că în urma escrocheriilor inculpatelor au avut de suferit mai multe persoane, de aceea, îndeamnă victimele să se adreseze organelor de drept.

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com