După ce a fost maltratat (de fapt termenul corect e torturat) de către poliţişti pe 8 aprilie 2009, viaţa lui Sergiu Creţu a devenit un coşmar. Deşi de atunci se judecă, nimic nu se întâmplă. Că s-a scris şi în presă, că nu s-a scris, indiferent, procesul se trimite dintr-o parte în alta, se amână din motive stupide până când vinovaţii vor rămâne fără vină, pentru că din cauza timpului pre-pre-pre-prelungit de judecată ucigania pe care i-au administrat-o lui Sergiu (şi probabil multor tineri în 2009) se va prescrie.
Învinuitul direct, în cazul lui Sergiu Creţu, este Radu Starinschi, fostul şef al poliţiei criminale a Comisariatului sectorului Centru. A fost o dată condamnat, o dată achitat, ca-n horă. La proces vin oameni cunoscuţi, ca Igor Volniţchi, fostul purtător de cuvânt al lui Vlad Filat. Şi dă-i cu hora, unii se distrează, nu însă şi Sergiu Creţu, care-i în horă cu cei care l-au torturat şi jocul nu-i face plăcere. Nu de alta, dar chiar dacă unii ar spune că ceara din pumnii lui Radu Starinschi e pentru frumuseţe, Sergiu zice că doare. Aşchiile oaselor prinse cu greu după „vizita” la poliţie sunt o dovadă.
Astăzi ar fi trebuit să aibă loc o şedinţă a procesului lui Sergiu Creţu împotriva poliţiei. S-a amânat, pentru că un judecător a mers la o înmormântare. Acum o lună, s-a amânat din cauza că Radu Starinschi nu s-a prezentat şi un judecător s-a autorecuzat, că e prieten cu învinuitul. Că aşa-i hora pe la noi.
Între timp, în fiecare zi, la ştiri, vedem accidente rutiere în care sunt implicaţi poliţiştii, maşini ale poliţiei fără numere, casele fabuloase ale judecătorilor, poze indecente şi kitschoase ale procurorilor pe care tot ei şi le pun în reţelele de socializare. Cazuri de mituire, de coruţie ale oamenilor legii. Vedem, şi? Încep să mă gândesc că ăsta şi e scopul. Să vedem, să vedem şi să nu se întâmple nimic după.
De fapt „oamenii legii” se laudă. Cu casele, cu mita, cu „bespredelul” – ăsta e termenul, pentru că e din argoul banditesc. Ei sunt din sistem, ei ne arată că ei sunt sistemul, că împotriva lor nu se poate merge, nu se întâmplă nimic. În cel mai bun caz. Ei ne demonstrează că oameni normali, ca Sergiu Creţu, torturaţi de sistem – nu pot câştiga împotriva aceluiaşi sistem. Concluzia? Da, da, da – măriţi-le salariile! Veşnică pomenire, justiţie moldovenească.
