O comediantă americană spune că, înainte să devină mamă, milita pentru toate cauzele despre care auzea, inclusiv pentru libertatea și emanciparea vulpilor sălbatice. Acum? „Dacă mă gândesc că o vulpe se apropie de copilul meu, pot vedea foarte clar cum sar pe ea, o omor și-mi fac căciulă din blana ei.” A râs sala. Am râs și eu, de partea cealaltă a ecranului, păstrându-mi totuși o doză sănătoasă de scepticism. Chiar devii un alt om când te faci părinte? Renunți la convingerile tale? Dacă da, la câte dintre ele? Aveam să aflu pe propria piele câțiva ani mai târziu, odată cu nașterea fiului meu.
Dintr-o feministă care era convinsă că nu există diferențe de gen la copii, iar creșele care acceptă copii de la două luni sunt cea mai bună invenție, că maternitatea nu ar trebuie să-ți afecteze cariera dacă vrei asta cu adevărat, am devenit o femeie care privește lumea cu mai multă modestie și mai puține certitudini. De fapt, am devenit adepta feminismului maternal, un curent care pornește de la ideea că experiența maternității și a îngrijirii nu trebuie privită ca un obstacol în calea emancipării femeilor, ci ca o sursă de cunoaștere, competență și autoritate socială.
Pe scurt, dacă unele curente feministe au insistat că femeile trebuie să fie egale cu bărbații și că identitatea lor nu ar trebui redusă la rolul de mamă, feminismul maternal atrage atenția asupra faptului că experiența maternității are o valoare socială și politică proprie. El susține că maternitatea poate schimba profund felul în care înțelegem munca, economia, comunitatea, relațiile umane și chiar ideea de egalitate.
Nu spune că toate femeile trebuie să fie mame și nici că maternitatea este destinul femeii. Mai degrabă întreabă de ce munca de îngrijire este atât de puțin valorizată sau ce putem învăța despre societate din experiența maternității.
Am discutat cu cinci femei despre cum le-a schimbat experiența maternității și în ce fel le-a modelat convingeri noi.
Când egalitatea întâlnește biologia
Una dintre cele mai frecvente idei care apare în răspunsurile femeilor cu care am vorbit este că maternitatea nu le-a făcut să renunțe la feminism, ci să privească mai atent lucrurile pe care înainte le vedeau doar din teorie.
Anastasia Cruz, autoare și mamă a doi copii, spune că înainte privea feminismul în primul rând prin prisma egalității de șanse, a independenței economice și a accesului la oportunități. Credea puternic în ideea că rolurile de gen sunt, în principal, construcții sociale.
„Maternitatea mi-a nuanțat perspectiva. Astăzi cred mai degrabă că important nu este ca totul să fie împărțit perfect în fiecare moment, ci să fie echitabil pe termen lung. Sarcina, nașterea și alăptarea mi-au arătat că există și dimensiuni biologice și logistice care fac imposibilă o simetrie perfectă.”
Așa a răspuns și Ana-Maria Pîslari, antreprenoare și mamă a unei fetițe de un an.
„Credeam că totul este o alegere. Doar că biologia nu ai cum să o schimbi. Și asta nu e slăbiciune, e pur și simplu ceva pentru care nu te pregătește nimeni, nici feminismul, nici maternitatea idealizată”, spune Ana-Maria.
După ce a devenit mamă, spune Anastasia, a înțeles cât discuțiile despre egalitate nu ar trebui să se limiteze la carieră, salarii și reprezentare. „Am înțeles că inegalitatea este uneori naturală și mult mai concretă: cine se trezește noaptea pentru a alăpta, cine suportă efectele fizice ale sarcinii și ale recuperării. Da, chiar și atunci când sarcina a fost o alegere personală, da, chiar și atunci când ai alături un partener implicat”, menționează ea.
„Acum, succesul meu profesional nu mai e doar despre avansare și performanță, ci și despre sustenabilitate și echilibru. Iar sacrificiul, când e moderat și asumat, nu îl mai văd automat ca pe ceva negativ sau incompatibil cu feminismul. Problema nu este existența sacrificiilor, ci distribuirea lor inechitabilă și lipsa recunoașterii lor”, adaugă ea.
„Pot tot” s-a întâlnit cu un copil care nu voia să fie lăsat din brațe
Felicia Nedzelschi, comunicatoare și mama unui băiat de cinci ani, râde astăzi de unele dintre certitudinile pe care le avea înainte să nască. „Aveam convingerea absolută că aș putea să gestionez superb un copil și munca de acasă. Că nu e mare brânză să lucrezi puțin în timp ce bebe doarme”, spune ea.
Apoi a apărut un copil care nu putea fi culcat singur și care plângea de fiecare dată când nu era lângă mama lui. „Munca de acasă a devenit o noțiune de tot râsul”, râde Felicia.
Și Ana-Maria recunoaște că înainte judeca uneori mamele care spuneau că nu pot participa la anumite activități fiindcă trebuie să stea cu copilul. „În 2023 organizam maratoane în social media și când mamele erau indisponibile la ora 20 mă gândeam: oare nu pot să lase copilul o oră cu soțul?”
Astăzi are o fetiță care trece prin anxietatea de separare și spune că a înțeles cât de puțin știa despre atașament, somn și nevoile reale ale copiilor mici. „Brațele mamei sunt o lume întreagă până la o anumită vârstă”, adaugă Ana-Maria.
Vulnerabilitatea financiară
Una dintre surprizele maternității, spune Felicia, e felul în care e construit sistemul.
„Pe lângă drepturi egale și un parteneriat care să funcționeze just pentru ambii, pentru mine era tare importantă independența financiară”, povestește ea. „După ce am născut și am ajuns în concediu de îngrijire a copilului, am înțeles cât de aiurea e construit sistemul nostru de indemnizații atunci când lucrezi pe contracte specifice, iar cotizația ta în sistemul de asigurări sociale ajunge să-ți ofere o indemnizație de creștere a copilului absolut amuzantă. M-am trezit dependentă de venitul soțului meu și mă stresam foarte mult că nu aveam o sumă de bani din care să iau tot ce mi-ar trece prin cap, pentru mine și pentru copil.”
Felicia spune că, dacă ar rescrie experiența, și-ar analiza mai atent opțiunile financiare, salariul, angajatorul și și-ar crea o pernă de siguranță ca să dilueze această vulnerabilitate.
„Brusc, dintr-o carieră și un venit, nu doar că te catapultezi într-o perioadă super vulnerabilă, haotică hormonal, ci și vulnerabilă financiar. E greu ca feministă să te apropii de partenerul tău și să-i spui «am nevoie de niște bani». Și nu pentru că soțul meu nu mi-ar fi oferit această siguranță, ci pentru că, în sufletul meu, asta era dificil, un pic josnic față de toate reușitele mele. Și asta e vina unui sistem defect”, completează ea.
Libertatea de a alege: a sta acasă nu te face mai puțin feministă
Alina Cebotari, activistă și mama unei fetițe de un an, își amintește că era convinsă că va externaliza mare parte din munca de îngrijire pentru a-și păstra autonomia și libertatea. „Judecam, undeva adânc, mamele care se dedicau totalmente copiilor lor. Mă întrebam mereu de ce nu apelează la bone sau la creșe”, mărturisește ea.
Astăzi este chiar ea mama care și-a dedicat primul an și jumătate fiicei sale și care încearcă încă să înțeleagă unde se întâlnesc cariera și maternitatea. „Înțeleg acum că nu putem judeca experiențele altor femei dacă nu suntem în aceeași situație.”
Și Marina Chiru, jurnalistă și mama a două fetițe, spune că maternitatea i-a schimbat complet definiția feminismului. „Mult timp am crezut că maternitatea și feminismul nu sunt compatibile. Credeam că feminismul înseamnă exclusiv carieră, independență profesională și competiție pe picior de egalitate cu bărbații.” Astăzi spune că feminismul înseamnă tocmai posibilitatea de a alege. „Eu aleg acum să fiu acasă cu copiii mei și această alegere mă împlinește”, punctează Marina.
Alina adaugă că însăși posibilitatea de a alege e un privilegiu. „Înțeleg și recunosc că există un mare privilegiu în cazul meu. Pentru multe mame, aceasta nu e o alegere de valori și principii, ci o necesitate de viață. De aceea înțeleg, încă o dată, că nu putem judeca niciodată experiențele altora dacă nu suntem în aceeași situație”, adaugă ea.
Munca invizibilă
Aproape toate femeile pe care le-am intervievat au vorbit despre încărcătura mentală.
Anastasia Cruz povestește că nu a existat un moment dramatic care să o facă să înțeleagă inegalitatea, ci acumularea unor situații banale. „Eu eram cea care știa programările medicale, mărimile hainelor, ce lipsește din frigider, cine trebuie dus la o activitate și când”, spune ea.
Marina Chiru descrie aceeași realitate. „Eu sunt cea care știe când urmează vaccinurile copiilor, când trebuie înlocuite hainele care au rămas mici, ce trebuie să existe în dulap pentru săptămâna următoare.”
Pentru ea, una dintre marile diferențe dintre munca plătită și munca de îngrijire este că prima are un început și un sfârșit. „Ca mamă, eu nu am niciodată un check-out”, conchide Marina.
Orice ai face, ai greșit din start
„Trăim într-o societate care încearcă mereu să controleze narativul despre autonomia femeilor”, spune Alina. „Orice ai face, ca femeie, ai greșit din start. Ești carieristă? Atunci ești o egoistă inconștientă. Ești mamă full-time? Atunci ești o femeie care se supune normelor patriarhale și nu mai ești o feministă «ca la carte».”
Judecata aceasta vine uneori chiar din felul în care ți se pune o întrebare.
„După ce am născut, au existat situații în care am fost întrebată dacă am de gând să revin la muncă și am simțit o judecată în tonul vocii. Am avut senzația că maternitatea și felul în care aleg să o trăiesc au devenit un subiect de evaluare publică. Mai mult, fiind o mamă cu propriile frici și anxietăți, am fost odată numită «nebună» de un membru al familiei extinse. A fost unul dintre momentele în care am înțeles cât de ușor sunt invalidate experiențele și emoțiile mamelor. O dată ce naști, devii invizibilă în societatea noastră, ca și cum ți-ai făcut rolul de incubator și mai departe nu mai contezi. Corpul femeii continuă să fie văzut ca un obiect, și nu ca un subiect”, povestește ea.
Ana-Maria vorbește despre o altă judecată. „Fiind expusă mai des în online, simt că nu prea am voie să mă plâng de maternitate, pentru că «toate femeile trec prin asta», iar durerea, solitudinea și tristețea pe care le poate simți o femeie în post-partum sunt minimizate și normalizate, pe când nevoia de susținere e reală.”
Felicia adaugă că însuși portretul „feministei” pe care îl purta în minte s-a dovedit fals. „Înainte, o feministă mi se părea o femeie mai dură, mai career-oriented, mai tăioasă, care nu arată pozele bebelușului ei oricui ar vrea să se uite, care lasă «mămosul» din ea acasă și iese în lume fără rolul de mamă la pachet. Asta mi se pare absurd acum. Dacă sunt mamă, asta nu anulează feminismul meu. Ba chiar îl accentuează.”
De multe ori, spune Felicia, se simte ca și cum nu poți fi o feministă bună și o mamă bună în același timp. „În serialul Fleabag, protagonista spune la un moment dat: «Cred că, dacă aș fi avut sâni mai mari, n-aș mai fi fost o feministă atât de bună». Am ușoara senzație că, în unele cercuri, se crede că, dacă ai copil, nu mai ești o feministă atât de bună. Ceea ce mi se pare absurd. Eu aș zice că maternitatea m-a făcut o feministă și mai hardcore și aspectul ăsta trebuie adoptat de mișcarea feministă și explorat mai mult”, completează ea.
Dimensiunea umană a maternității
Una dintre tendințele pe care le observ, spune Alina, e înțelegerea insuficientă a dimensiunii psiho-sociale a maternității.
„Dependența copilului de mamă, atunci când ea e figura principală de atașament, e un proces absolut biologic și firesc. În același timp, și mama poate trăi o formă de dependență emoțională față de copil, la fel de firească în prima perioadă de viață. Maternitatea nu e doar o chestiune de organizare a timpului sau de distribuire a responsabilităților, ci și o experiență profund relațională și afectivă, care te schimbă. Reducerea provocărilor ei prin simpla existență a serviciilor alternative de îngrijire sau prin implicarea celuilalt părinte, deși extrem de importante, e doar o parte a răspunsului. Avem nevoie de mai multe spații prietenoase pentru mame, de mai mult dialog, de mai multă solidaritate, de mai puțină judecată”, explică ea.
E același loc în care ajunge și Marina când redefinește succesul. „Maternitatea mi-a schimbat definiția succesului. Dacă înainte îl măsuram în realizări profesionale, proiecte și obiective atinse, astăzi îl măsor și în lucruri care nu apar într-un CV: relația pe care o construiesc cu copiii mei, siguranța emoțională pe care le-o ofer, valorile pe care încerc să le transmit. Femeilor li s-a spus prea mult timp că sacrificiul e dovada supremă a iubirii materne, că o mamă bună trebuie să se pună mereu pe ultimul loc. Astăzi nu mai cred asta. Există renunțări pe care le facem din dragoste, dar maternitatea n-ar trebui să însemne anularea propriei persoane.”
Ana-Maria spune că, de când a devenit mamă, a înțeles că nu trebuie să-ți sacrifici viața profesională, „dar există un «dar»”.
„Viața personală o depășește de departe, pentru că un job îl poți schimba, stabilitate financiară poți găsi, dar primii ani, indispensabili creșterii sănătoase a unui copil, nu revin niciodată. Asta m-a ajutat să accept mai ușor mamele care aleg conștient să se ocupe de copii până aceștia merg la grădiniță”, explică Ana-Maria.
„Poate că cel mai feminist lucru pe care îl putem face”, adaugă ea, „e să ne lăsăm unele pe altele să alegem fără să avem nevoie să înțelegem pe deplin de ce.”
