Părinții, societatea, dar și scenele la care suntem martori în copilărie – toate construiesc pilonii de rezistență ai personalității noastre. Purtăm peste tot acest geamantan cu amintiri și nu-l scăpăm din mâini chiar dacă în el nu a mai rămas nimic valoros. Amintirile din copilărie sunt cele care ne pot face mai puternici, dar se pot transforma și într-o povară.
Violența fizică și psihologică asupra copiilor este un fenomen răspândit în Republica Moldova. Conform datelor Ministerului Muncii și Protecției Sociale, la sfârșitul anului 2021, la evidență erau circa 8300 de copii aflați în situații de risc, 73,8% dintre aceștia fiind din mediul rural. Peste 6 mii dintre aceștia erau din categoria copiilor neglijați, iar 783 – supuși violenței. Cu toate acestea, comparativ cu anul 2020, numărul copiilor supuși violenței a scăzut cu 9,6%.
„Ne băteau cu tot ce aveau la îndemână”
Cătălinei nu-i place să-și amintească de copilărie. Părinții ei nu au știut că iubirea pentru copii se manifestă prin vorbe bune, îmbrățișări și grijă. „Pentru mine și fratele meu mai mic violența a fost la ordinea zilei”, își amintește tânăra. Ea zâmbește stânjenit, de parcă ar vrea ca această frază să fie din altă poveste, care să nu-i aparțină.
Mereu a încercat să fie cea mai bună fiică, cuminte, ascultătoare, grijulie, dar parcă nu era de ajuns. Orice greșeală sau neascultare erau pedepsite. „Ne băteau cu tot ce aveau la îndemână”.
Limitele impuse de părinți erau atât de strâmte, încât nu aveai cum să nu le încalci. Cătălina nu avea voie să iasă cu prietenii, să vină cu o oră mai târziu acasă, să comunice cu cine și-ar fi dorit ea. „Mi s-a spus de atâtea ori că sunt urâtă, proastă, că nu sunt bună de nimic și nu voi reuși să fac ceva în viață, încât am început să cred în asta…”, povestește tânăra. Când a împlinit 18 ani, Cătălina a decis să plece de acasă și să-și construiască viața de adult departe de părinții care nu au știut să o iubească fără violență.
Aplicarea violenței, văzută ca o soluție?
În Republica Moldova, fenomenul violenței împotriva copiilor este una dintre problemele cu care autoritățile statului și organizațiile non-guvernamentale luptă de mai mulți ani. Cu toate acestea, nu putem vorbi despre statistici sigure – o mare parte a cazurilor de violență rămân nedepistate. Chiar și așa, doar în 2019 au fost înregistrate 15.348 de cazuri suspecte de violență, neglijare, exploatare și trafic față de copii, în creștere cu 13,9% față de anul 2018.
Potrivit unui studiu efectuat de UNICEF, în medie, circa 6 din 10 copii din întreaga lume (aproape 1 miliard) cu vârste între 2 și 14 ani sunt supuși în mod sistematic pedepselor corporale de către îngrijitorii lor. Cele mai severe forme ale pedepsei corporale – lovirea copilului peste cap, urechi sau față.
„Mulți părinți consideră că aplicarea violenței poate fi o soluție eficientă și rapidă pentru a face copilul mai ascultător. Violența produce efecte imediate și asta este, aparent, principalul avantaj în raport cu copii”, afirmă psihologul Sergiu Toma.
Specialistul afirmă că mulți părinți nu reușesc să își exercite autoritatea în relația cu copilul, astfel aceștia apelează la violență. „Atunci când părintele nu reușește să se impună în relația cu copilul, apare problema: «Pe de o parte, nu ar trebui să îmi bat copilul, pe de altă parte, ar trebui să-l fac să mă asculte»”, explică Sergiu Toma.
Consecințele abuzului
La maturitate, copiii care au fost supuși violenței tind să caute explicații și justificări pentru ceea ce au trăit în familie. Sergiu Toma spune că asta se întâmplă deoarece psihicul uman vrea să găsească explicație pentru ceea ce îl traumatizează.
Efectele și consecințele abuzului depind de intensitate, de cât de violente sunt manifestările abuzului și cât de frecvente sunt episoadele de violență. Consecințele pe termen lung ale violenței față de copii depind de foarte mulți factori. „Una dintre consecințele abuzului este că la maturitate persoanele pot avea un grad mai înalt de toleranță față de violență, fie în ceea ce privește propriul comportament violent, fie violența în adresa lor”, susține psihologul. Copiii care au trecut prin abuz în familie pot avea stima de sine scăzută și pot fi mai ușor influențați de cei din jur. De asemenea, aceștia sunt mai predispuși ca la maturitate să fie la fel de agresivi în familia pe care o vor forma. „Asta pentru că violența începe să fie asociată cu iubirea, cu normalitatea vieții de familie, iar treptat și suferința începe să fie asociată cu iubirea”, remarcă specialistul.
Ce trebuie să facă profesorii
Una dintre misiunile cadrelor didactice în lupta cu violența împotriva copiilor este identificarea și raportarea cazurilor suspecte. Instituțiile de învățământ sunt locul în care copiii petrec o bună parte a timpului, astfel cazurile de violență pot fi mai ușor identificate și gestionate în acest mediu.
În anul de studii 2020-2021, în întreaga țară, cadrele didactice au identificat 6.949 de cazuri de violență (2 la sută din elevii înregistrați în acea perioadă), dintre care 2.775 de violență fizică.
Drepturile copiilor în Republica Moldova sunt protejate de un șir de legi. Cel mai important document în acest sens este Convenția ONU cu privire la drepturile copilului în vigoare din 25 februarie 1993. De asemenea, modalitățile de protecție a copiilor aflați în situații de risc sunt menționate și într-o serie de articole din Codul Familiei.
Telefonul copilului
Pentru a raporta cazurile de abuz, atât minorii, cât și adulții pot apela la „Telefonul copilului” (116 111 – număr național unic). Acest serviciu oferă asistență copiilor și îi protejează de orice formă de încălcare a drepturilor. Serviciul este disponibil 24/24, este gratuit și confidențial.
Serviciul a fost lansat la 4 iunie 2014, iar în decursul a 8 ani de activitate a înregistrat mai mult de 42.560 de apeluri în întreaga țară. De acest serviciu au beneficiat până acum 28.311 de copii și 5.653 de adulți.
Cazurile de abuz sau de încălcare a drepturilor copilului pot fi raportate, de asemenea, și la Serviciul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112, la Direcția raională de Asistență Socială și Protecție a Familiei sau la Direcția Municipală Pentru Protecția Copilului din municipiul Chișinău.
