Nici o persoană din regiunea transnistreană nu a fost atrasă la răspundere pentru acte de tortură, deşi se ştie că este aplicată la scară largă acolo. Foarte rar, doar când victimele sunt prea insistente şi implică un avocat, aici, la Chişinău, se reuşeşte iniţierea unui dosar pe faptele de tortură şi relele tratamente semnalate de victime. În majoritatea cazurilor, însă, oamenii legii reuşesc să convingă victimele să renunţe, utilizând fraze ironice de genul: „O să puteţi depune plângere după soluţionarea diferendului!”.
Dosarele de acest gen reprezintă o povară pentru procurorii din dreapta Nistrului, ei fiind nevoiţi să le poarte pur şi simplu cu ei dintr-un loc în altul, fără să lucreze asupra lor. În mediul procurorilor aceste dosare se numesc „conserve”. Nimeni din conducerea Procuraturii Generale de la Chişinău nu le cere socoteală procurorilor pentru faptul că aceste „conserve” stau pe linie moartă ani de zile. Ba mai mult, au găsit şi argumente-şablon pe care să le invoce în răspunsul la interpelările venite din partea victimelor, avocaţilor şi jurnaliştilor:
– „Lipsa controlului efectiv asupra raioanelor de Est ale Republicii Moldova fac imposibilă desfăşurarea măsurilor operative de investigaţie…”.
– „Situaţia politică din regiune nu ne permite să documentăm faptele descrise în plângerea Dvs…”.
– „Cazul descris de Dvs ar putea fi examinat numai după reintegrarea ţării, deoarece momentan măsuri operative de investigaţii în raioanele de Est nu pot fi efectuate…”.
Sunt extrase din răspunsurile oficiale trimise de autorităţile constituţionale persoanelor care au fost sechestrate şi bătute crunt prin subsolurile instituţiilor represive din regiunea transnistreană. La o privire atentă a lucrurilor, constatăm că, din cauza lenei şi plictiselii unor birocraţi, Republica Moldova s-a blocat în raport cu ilegalităţile comise pe teritoriul ţării lor. Nu fac uz la pârghiile pe care le posedă ca stat recunoscut la nivel internaţional ci se limitează la argumente şi scuze greu de acceptat. Asta în timp ce forţele represive de la Tiraspol îi hărţuiesc pe oameni cu „citaţii”, cu tot soiul de „percheziţii”, scriu „procese verbale”, iniţiază „dosare”, etc. Ai impresia că s-au inversat lucrurile (structurile ilegale se comportă de parcă ar avea legitimitate şi recunoaştere internaţională, iar autorităţile constituţionale de parcă ar fi ilegale).
Pârghii nefolosite
Fiind un stat recunoscut, Republica Moldova dispune de numeroase pârghii la nivel internaţional, pentru a face ordine în această ţară. Anunţarea în căutare internaţională a cetăţenilor săi sau străini, care se fac vinovaţi de anumite fapte ilegale ar putea fi unul dintre aceste instrumente. Dacă ar fi utilizat, ar putea fi extrem de eficient inclusiv ca măsură de sporire a încrederii, deoarece ar reda demnitatea umană şi cetăţenească multor dintre locuitorii regiunii aflate sub controlul administraţiei de facto. Această procedură nici măcar nu necesită trimiterea procurorilor sau a poliţiştilor, pentru lucrul operativ, în partea stângă a Nistrului, fapt care ar conduce la anumite situaţii de tensiune sau provocări din partea separatiştilor. E o procedură ce poate fi demarată ca urmare a simplei ignorări de către suspect a citaţiei de prezentare la organul de urmărire penală. Există proceduri legale clare, care indiferent de circumstanţe, trebuie respectate. Inclusiv suspendarea sau încetarea procedurilor legale trebuie bazate pe normele legale şi nicidecum pe justificări de ordin politic. Aşa-numita Transnistrie seamănă cu o colivie, dar nu este. Cei care astăzi bat oameni în penitenciarele sau subsolurile miliţiei locale, mâine vor dori să călătorească – să meargă în ospeţie la mama, fiica sau fratele din alte regiuni ale ţării sau din străinătate. Prins şi trimis la Chişinău, va trebui să răspundă pentru faptele sale de pe vremea când era tare în pumni. Dar pentru aceasta, procedura trebuie demarată, astfel încât călăii să fie anunţaţi în căutare.
Din păcate, victime ale tratamentelor inumane şi degradante devin nu doar maturii, consideraţi mai rezistenţi. Despre astfel de cazuri, care au loc mai ales în penitenciarele transnistrene, presa scrie cu regularitate. Nastia este o fetiţă orfană de 14 ani din satul Ploti (Plopi) din estul ţării. La vârsta ei, a trecut prin momente greu de imaginat chiar şi pentru un matur. Toate şi-au lăsat amprenta pe faţa ei. Familia de rromi la care locuia a vândut-o de 2 ori unor miliţieni locali (de fiecare dată cu câte 100 de dolari). Aceştia îi făceau acte, cu ajutorul unui notar şi o duceau în Rusia la cerşit. Până să ajungă acolo, însă, era violată şi bătută ca pedeapsă pentru că miliţienii au trebuit să o cumpere de 2 ori. Cazul ei a devenit cunoscut atunci când a fost repatriată pentru a treia oară de către organizaţia „Salvaţi Copiii – Moldova”. Dar oare câte alte astfel de cazuri mai există?
Puteri necontrolate călăilor
Structurile ilegale din regiune, care apără regimul separatist de la Tiraspol, au obţinut, drept răsplată pentru loialitate, puteri necontrolate. Au concrescut cu crima organizată şi, prin teroare, ţin, ca într-o imensă puşcărie, aproape 500.000 de oameni. În legătură cu aceasta, secretarul general al Federaţiei Internaţionale pentru Drepturile Omului, Artak Kirakosyan menţiona: “Autorităţile din Moldova trebuie să găsească metode clare şi transparente pentru a-şi ajuta cetăţenii din Transnistria. Indiferent dacă este recunoscută sau nu, Transnistria se află în Europa şi de aceea trebuie să se cunoască dacă sunt sau nu încălcate drepturile omului acolo”.
Chiar dacă regiunea transnistreană se consideră „stat independent”, Republica Moldova este responsabilă pentru respectarea drepturilor omului pe acel teritoriu. Responsabilitatea Moldovei a fost evidenţiată în hotărâri ale CEDO, dar şi de Comitetul pentru Drepturile Omului al ONU. În observaţiile finale din noiembrie 2009, Comitetul amiteşte că, în ciuda dificultăţilor Republicii Moldova în exercitarea unui control efectiv asupra teritoriului din stânga Nistrului, statul moldovenesc este obligat să garanteze respectul drepturilor recunoscute în Pactul Internațional pentru Drepturi Civile şi Politice pentru populaţia din regiunea transnistreană. La rândul său, CEDO, în deciziile sale recunoaşte nu doar responsabilitatea Republicii Moldova ci şi responsabilitatea Federaţiei Ruse, datorită prezenţei militare şi economice în regiune.
Cea mai gravă situaţie în ceea ce priveşte aplicarea torturii în regiunea transnistreană a fost constatată în penitenciarele subordonate regimului ilegal. Zilnic oamenii sunt sechestraţi în plină stradă, încarceraţi, ţinuţi în condiţii neomeneşti (bătuţi, lipsiţi de hrană, de apă, de acces la WC) şi judecaţi pentru crime pe care mulţi probabil nu le-au săvârşit. Concluziile alarmante au apărut, în februarie 2013, într-un amplu raport al ONU cu privire la încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Şi Ambasada SUA a anunţat că „dispune de informaţii credibile despre aplicarea torturii, lipsirea de dreptul la un proces echitabil şi existenţa în locurile de detenţie din regiunea transnistreană a unor condiţii ce nu fac faţă standardelor internaţionale”.
„Ombudsman”-ul terorii
Directorul executiv al Asociaţiei ”Promo-LEX”, Ion Manole, susţine că inclusiv aşa-zisul „avocat al poporului” din stânga Nistrului are o abordare greşită: „Semnalele pe care le avem noi de acolo ne arată că această poziţie numită „ombudsman” în regiune nu face altceva decât să încerce muşamalizarea cazurilor grave şi să lustruiască imaginea regimului de acolo. A fost un caz când „ombudsman”-ul de acolo a fost rugat de ombudsmanii de la Chişinău să transmită nişte medicamente unuia dintre deţinuţii care s-a plâns de rele tratamente instituţiilor naţionale şi internaţionale. Acest „ombudsman” a venit în faţa deţinutului respectiv, i-a aruncat cu medicamentele în faţă şi, urlând la el, i-a zis că dacă va mai depune vreo plângere, va muri în chinuri groaznice acolo, în puşcărie. A fost un şoc nu doar pentru rudele victimei dar şi pentru noi”, a spus Ion Manole.
Asta în condiţiile în care în regiunea transnistreană, „ombudsmanul” este singurul care monitorizează ancheta. Acesta nu poate iniția el însuși denunțări ale tratamentelor inumane și degradante, informațiile pe care le culege urmând a fi transmise „procuraturii” din regiune și aşa-zisului comitet de anchetă creat prin „decret prezidențial”.
Reprezentanţii organizaţiilor internaţionale care monitorizează situaţia din penitenciare, practic nu au acces în puşcăriile din raioanele de Est. În lipsa unor instrumente eficiente de apărare şi monitorizare a situaţiei persoanelor încarcerate, situaţia lor este greu de imaginat.
Interviu cu Alexandru Zubco, jurist „Promo-LEX”:
– Cum aflaţi despre cazurile de tortură din închisorile transnistrene?
O componentă a Programului Drepturile Omului al Promo-LEX ține de monitorizarea continuă a fenomenului torturii și a situației din locurile de detenție din raionale de Est. Analizăm evoluția normelor punitive locale, rapoartele și statistice locale, relatările presei regionale, inclusiv constatările organismelor internaționale la acest capitol. La fel, suntem sesizați constant de rudele persoanelor aflate în custodia administrației de facto din regiunea de Est. În unele situații ne autosesizăm.
– În ziua de azi, în Transnistria, se mai aplică înfometarea şi lipsirea de apă ca măsură de presiune asupra condamnaţilor?
– Am recepționat mai multe cazuri de supunere la acte de tortură și rele tratamente a persoanelor bănuite în scopul autodenunțării, fie obținerii anumitor informații utile. Sunt groaznice – de la sufocare, șocuri electrice, pînă la „spânzurătoarea Palesteniană”. Lipsirea de apă și hrană a persoanelor acuzate se întâmplă de cele mai multe ori în primele zile de arest în secțiile de miliție. Victimele sunt ținute fără apă și alimente ore în șir, până îşi recunosc „vinovăția”.
– Ce pârghii de apărare accesibile există pentru cei care îndură tratamentele degradante ale regimului ilegal?
– La nivel național există mai multe mecanismele legale de protecție, care, însă nu sunt accesibile și aplicabile în estul țării. Autoritățile preferă să se justifice, în loc să aplice legea.
– Secretarul general al Federaţiei Internaţionale pentru Drepturile Omului, Artak Kirakosyan, spunea, cu referire la aplicarea torturii în regiunea transnistreană că: “Autorităţile din Moldova trebuie să găsească metode clare şi transparente pentru a-şi ajuta cetăţenii din Transnistria”. Ce putea face Chişinăul şi nu a făcut încă?
– Autoritățile constituționale au multe de făcut, începând de la adoptarea unor politici și strategii de soluționare a conflictului până la intervenția promtă şi legală în fiecare caz de încălcare a drepturilor omului. Mai mult, este important ca aceste politici și metode să fie transparente.
– Există, aici la Chişinău, vreun mecanism naţional de prevenire, reabilitare şi protecţie a victimelor supuse torturii în regiunea transnistreană?
– Nu. Însă, pe lîngă instituția ombudsmanului există un consiliu consultativ, care oferă suport consultativ și de asistență în exercitarea atribuțiilor avocaților parlamentari în calitate de Mecanism Național de Prevenire a Torturii, însă monitorizarea efectuată de MNPT nu se extinde asupra spațiului din Estul țării.
– Despre aplicarea torturii în penitenciarele transnistrene se vorbeşte demult. Cu toate acestea nu-mi amintesc să fi fost emisă vreo decizie a CEDO în care să fie constatate condiţiile inumane de detenţie şi relele tratamente. De ce?
– În 2004, CtEDO a pronunțat decizia Ilașcu și alții vs Moldova și Federația Rusă. Curtea a condamnat statele pârâte pentru aplicarea relelor tratamente față de reclamanți în închisorile din Transnistria. Această decizie, la moment, este unicul precedent. Menționăm că în perioada 2010-2013, CtEDO a comunicat peste 20 de cauze, reprezentate de juriștii Asociației Promo-LEX, în care se reclama inclusiv violarea art.2 și 3 (dreptul la viață și supunerea la rele tratamente în închisorile din regiune).
De Vitalie Călugăreanu
Acest material a fost elaborat în cadrul Proiectului „Suport Instituțional Program Drepturile Omului” implementat de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar oferit de Civil Rights Defenders din fondurile Sida. Punctele de vedere exprimate în articol reflectă opinia şi poziţia autorului și nu neapărat poziția Asociației Promo-LEX și a Civil Rights Defenders.
