Chiar şi pentru un neavizat este clar că Transnistria reprezintă principala vulnerabilitate a Republicii Moldova în drumul către integrarea europeană, iar pentru semnarea Acordului de Asociere cu forul comunitar este impetuos necesară securizarea graniţei de est.
Chişinăul trebuie să preia iniţiativa faţă de regiunea separatistă, astfel încât singura soluţie viabilă pentru viitorul cetăţenilor moldoveni – integrarea în UE – să fie pe deplin posibilă.
Deşi este dificil, o modificare a atitudinii locuitorilor din stânga Nistrului faţă de valorile Occidentale nu este imposibilă. Prin campanii susţinute de informare cu privire la beneficiile aderării la UE, populaţia din Transnistria ar putea fi ajutată să înţeleagă cu adevărat că Rusia nu este doar „ţara mamă atotprotectoare".
Într-adevăr, regiunea separatistă beneficiază de suport financiar constant şi semnificativ din partea Moscovei. Numai dacă ne gândim la gazul metan aproape gratuit de la ruşi, care ţine în viaţă puţinii întreprinzători economici şi asigură utilităţile pentru o populaţie sărăcită, atitudinea pro-rusă a transnistrenilor este explicabilă.
De asemenea, faptul că Transnistria este un adevărat paradis al pensionarilor, cuantumul pensiei fiind aproximativ egal cu venitul mediu pe economie, iar vârsta de pensionare cea mai mică din Europa – 55 ani, se datorează tot ajutorului Rusiei.
Însă ceea ce populaţia din stânga Nistrului nu trebuie să uite este că disponibilitatea Moscovei de a asigura suplimentele la pensii sau hrana copiilor lor aflaţi în spitale se poate schimba peste noapte, aşa cum s-a mai întâmplat pe vremea lui Igor Smirnov. Cu atât mai mult cu cât Rusia este şi ea apăsată de propriile probleme economice – este în prag de recesiune – şi de securitate internă – problemele din Caucazul de Nord şi cele asociate fenomenului ultranaţionalist fiind în creştere.
La acestea se adaugă faptul că, în istoria recentă, Rusia a avut un comportament dual faţă de spaţiile din fosta URSS, demonstrând că este un actor imprevizibil, mai ales în momentul în care obţine ceea ce şi-a dorit.
De-a lungul timpului, UE s-a dovedit un partener de nădejde al statelor aspirante la statutul de candidat la aderare. Inclusiv Transnistria a beneficiat de un credit nerambursabil de 12 milioane de euro (acord semnat în ianuarie 2012), bugetul alocat regiunii de forul comunitar, până în 2014, fiind de 28 de milioane de euro. De asemenea, programe speciale destinate regiunii transnistrene urmăresc reducerea efectelor negative ale izolării de peste 20 de ani a acestei zone.
O astfel de iniţiativă este, finanţată de UE şi implementată în colaborare cu PNUD, este Proiectul „Susţinerea Măsurilor de promovare a încrederii”, prin intermediul căruia: în 2010 au luat fiinţă Şcoli de Business în localităţile Bender, Tiraspol şi Râbniţa; aproximativ 200 de familii monoparentale au beneficiat de asistenţă psiho-socială, juridică şi medicală gratuită; şcolile, grădiniţele şi majoritatea locuitorilor satului Nezaavertailovca, raionul Slobozia, au acces nelimitat la apăa potabilă de calitate; elevii din localităţile Ternovca, Sucleia, Mălăieşti, Bender, Gâsca, Parcani, Râbniţa, Hrustovaia, Dubăsari şi Lunga (aproximativ 70 de copii) au învăţat cum să-şi creeze bloguri în instituţiile în care învaţă. Acestea sunt doar câteva exemple despre cum trebuie stimulată voinţa politică a Tiraspolului, astfel încât momentul Vilnius 2013 să reprezinte un punct de cotitură în relaţiile dintre cele două maluri ale Nistrului.
