Harta vinurilor moldovenești în lume Acum vinurile moldovenești vor deveni cunoscute și mai mult. Asta pentru că Biroul pentru relații cu diaspora a lansat harta online unde sunt vândute acestea. Harta este plasată pe site-ul moldovanwine.net.
O nouă grevă generală în Grecia, a patra din acest an Grecia era din nou paralizată miercuri din cauza unei greve generale de 24 de ore împotriva măsurilor de austeritate impuse de troica creditorilor internaționali ai statului elen, aflată actualmente la Atena pentru a examina starea finanțelor țării.
Uniunea Europeană, mai populară decât Uniunea Vamală printre moldoveni/ SONDAJ Uniunea Europeană este mai populară decât Uniunea Euroasiatică printre moldoveni. Cel puțin aceasta relevă rezultatele unui sondaj realizat de către Asociaţia Socilogilor şi Demografilor, prezentat astăzi la Chișinău.
PD lansează o campanie de informare a moldovenilor privind avantajele UE Partidul Democrat lansează astăzi campania ”Respect pentru Oamenii Moldovei”, care ar drept scop informarea cetăţenilor despre UE, parcursul european al ţării noastre, precum şi oportunităţile şi beneficiile pe care le vor aduce ţării aderarea la Uniunea Europeană.
Încrederea în CPE, de două ori mai mare decât în PCRM. Comuniştii sunt în regres Încrederea în partidele Coaliţiei Pro-Europene este de aproape două ori mai mare decât în Partidul Comuniştilor, arată datele utlimului sondaj publicat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor, întitulat „Republica Moldova între opțiunea europeană și eurasiatică”. Aceeaşi cercetare relevă că PCRM este în regres faţă de începutul anului curent.
Republica Moldova a decis deja. Transnistria, încotro? Chiar şi pentru un neavizat este clar că Transnistria reprezintă principala vulnerabilitate a Republicii Moldova în drumul către integrarea europeană, iar pentru semnarea Acordului de Asociere cu forul comunitar este impetuos necesară securizarea graniţei de est.
Compania ”Air Moldova” oferă preţuri mai mici la cursa Chişinău-Bucureşti Compania ”Air Moldova” a stabilit tarife speciale la cursa Chișinău-București. Potrivit unui comunicat de presă al companiei, din 27 octombrie ”Air Moldova” oferă bilete pentru destinaţia Chişinău-Bucureşti şi Bucureşti-Chişinău începând cu 39 euro, într-o direcţie.
Companiile petroliere au afişat preţuri mai mici la carburanți Mai multe companii petroliere de pe piața Republicii Moldova au operat reduceri de preț la toate tipurile de carburanți. Astfel, benzina s-a ieftinit cu 10-25 de bani, motorina – cu 27–40 de bani și gazul lichefiat – cu 15–40 de bani.
Site-ul Preşedinţiei a fost relansat Siteul oficial al Preşedinţiei a fost relansat astăzi, 6 noiembrie, şi va putea fi accesat pe o nouă adresă de internet – www.presedinte.md.
Tot mai mulți moldoveni sunt interesați de oportunitățile profesionale de acasă: peste 1000 de persoane s-au înscris la Târgul Online de Cariere pentru Diasporă
Grijă pentru blănoși: donează hrană pentru animalele fără adăpost pe 23 și 24 mai, în magazinele Kaufland
La Buiucani s-a deschis Taproom by Litra & Friends — un pub nou cu bere artizanală și smash cheeseburgeri autentici
Grijă pentru blănoși: Alga lansează campania de sterilizare și vaccinare gratuită pentru animale din Nisporeni și Ungheni între 11-16 mai
Lacune în justiție și educație tabuizată. Ce a descoperit noul raport al Coaliției Naționale „Viața fără Violență”
„Reciclează azi pentru spitalele de mâine”. La fiecare recipient -2 lei vor fi donați pentru renovarea Institutului Mamei și Copilului
10 la BAC – certificări IT în timp record sau competențe reale? Dilema educației digitale din Republica Moldova