Procuratura Generală a inițiat trei procese penale în cazul interceptărilor ilegale

PE SCURT

Procuratura Generală a anunțat astăzi că a pornit trei procese penale în cazul interceptărilor ilegale în perioada anilor 2017–2019, a mai multor politicieni, reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti şi a altor persoane publice.

Procurorii vor supune verificării legalitatea, temeinicia şi oportunitatea dispunerii, efectuării măsurilor speciale de investigaţii în cazurile expuse şi urmează să decidă asupra acţiunilor persoanelor responsabile, sub aspect penal.

PE LUNG

Respectivele verificări au demarat ca urmare a autosesizării din presă privind interceptarea, în perioada anilor 2017–2019, a mai multor politicieni, reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti şi altor persoane publice, sub suspiciunea organizării şi conducerii unor dezordini în masă.

Reamintim că în luna iunie RISE Moldova a publicat o investigație în care se menționa că în ultimii ani autoritățile au desfășurat o adevărată campanie de interceptare și filare a opozanților guvernării democrate. Operațiunea s-a desfășurat sub paravanul a trei dosare penale trase la indigo, pornite în baza unor mesaje pe Facebook sau declarații la conferințe de presă.

Sub lupa procurorilor și a polițiștilor au nimerit 52 de persoane, inclusiv politicieni, reprezentanți ai societății civile și chiar jurnaliști. Pe lângă interceptarea convorbirilor telefonice, unora le-a fost monitorizată și viața privată. În locuințe le-au fost instalate microfoane și camere video, se arăta în investigația RISE Moldova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.