Problema transnistreană văzută cu ochi diferiți de Carpov și Ștanski

Autorităţile de la Chişinău şi administraţia regiunii transnistrene au viziuni diferite față de relaţiile de apropiere dintre cele două maluri ale Nistrului. Chiar dacă vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, a declarat că se simte o încălzire a dialogului cu Tiraspolul, atunci reprezentantul politic al transnistrenilor la negocieri, Nina Ştanski, spune că nu este la fel de optimistă ca şi colegul ei de la Chişinău. Aceasta afirmă că dialogul dintre Tiraspol şi Chişinău la rundele de negocieri în format ”5+2” sunt reci.

Cei doi au susținut o conferință de presă la sediul misiunii OSCE de la Chișinău. Întâlnirea celor doi a fost organizată cu ocazia vizitei oficiale în Republica Moldova a reprezentantului special al OSCE pentru conflicte prelungite, Andrii Deşciţa.

"Am discutat despre pregătirile pentru runda din luna mai. Ne-am concentrat pe agenda acestui eveniment. Am trecut în revistă acţiunile care s-au făcut de la runda precedentă până acum. Am avut o discuţie în detaliu despre construcţia care se află între Râbniţa şi Rezina. Salutăm disponibilitatea OSCE de a media acţiunile care urmează să fie întreprinse. Salutăm decizia privind libera circulaţie în timpul sărbătorilor Pascale. Asta demonstrează că atmosfera de întredere e promovata prin acţiuni concrete", a declarat Eugen Carpov.

"Nu pot spune că atmosfera se îmbunătăţeşte, nu pot constata acest lucru. Aş vrea să se îmbunătătească, dar mai avem o serie de probleme, între care securitatea în regiune. Încrederea trebuie consolidată prin acţiuni, pornind de la interesele oamenilor", a menționat Nina Ștanski.

"Noi pledăm pentru discuţii. Nicio acţiune nu trebuie să provoace incidente sau să escaladeze. Dacă sunt puncte de vedere diferite, suntem gata sa discutăm", a declarat reprezentantul OSCE, Andrii Deşciţa.

Discuțiile dintre Chișinău și Tiraspol vor continua la următoarea rundă de negocieri în formatul ”5+2”, care va avea loc pe 23-24 mai la Odesa.  

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare