Olga Chilat vorbește șapte limbi și muncește la Comisia Europeană. Pandemia și cei patru pereți însă au făcut-o să revină la dragostea sa veche, din copilărie, pentru pictură.
Așa a luat naștere proiectul @olgutsagugutsa, care a venit cu nopți lungi de documentare a tradițiilor și miturilor populare și redarea lor prin culori. Am luat-o la descusut pe Olga și am aflat că, deși 2020 a privat-o de călătoriile acasă, tot 2020 a invitat-o la călătorii interioare, în timp, în imaginația sa și în imaginația folclorică a poporului nostru.
Înainte de emigrare
Olga, ca și mulți alți tineri moldoveni, are o poveste de emigrare încâlcită. Locuiește în Belgia de cinci ani, acolo unde a mers pentru un program de masterat în idilicul Bruges. Înainte de Belgia a studiat alți patru ani în Franța. Curiozitatea pentru Uniunea Europeană a determinat-o însă să se mute la Bruxelles, unde locuiește acum și activează în calitate de economistă la Comisia Europeană.
Altfel zis, Olga a plecat de acasă, care înseamnă pentru ea orașul Chișinău în urmă cu nouă ani – timp suficient cât să-și pună întrebări despre relația sa cu acest acasă și să găsească și răspunsuri pentru ele.
Înainte să emigreze, Olga era eleva liceului de la stația terminus a troleibuzului zece – Liceul Teoretic „Ion Creangă” și mamă part time pentru sora sa. „Avem gânduri încurcate, răni sufletești, frici, dar mai ales – nicio idee despre cum va decurge viitorul meu. Am devenit independentă mai devreme decât mă așteptam sau speram. Mama era plecată peste hotare de ani buni, lucru comun printre familiile moldovenești. Eram responsabilă pentru sora mea, care e mai mică cu 11 ani. Aveam în mâini mai multă putere de decizie decât puteam duce”, spune Olga despre viața de dinainte de universitate.
Cum a apărut proiectul
Olga îmi povestește că era într-o fază de post-ruptură a unei relații lungi. Era încuiată în casă, fără drept de a vede pe cineva. Avea o tabletă de desen digital pe care o primise la Crăciunul precedent și pe care se așezase praful. Așa a început totul – „din durere se face schimbare și artă”, spune ea.
Pasiunea Olgăi pentru desen însă nu s-a născut odată cu pandemia. A fost un copil curios și iubitor de povești. Să le audă, dar, mai ales, să le dea mai departe. A făcut și școala de pictură timp de patru ani în timpul liceului.
Când călătorește, îi place să povestească ceea ce vede, să atragă atenția la detaliile pe care alții le scapă din vedere. Stă de vorbă cu oamenii. Încearcă să vadă lumea prin ochii lor. Dar, spune Olga, turismul nu poate exista fără un substrat folcloric. Ceea ce face un loc interesant în ochii vizitatorilor e modul de viață al localnicilor, iar modul lor de viață e un produs al tradițiilor și folclorului.
„În pandemie nu am putut călători acasă, așa că am călătorit în imaginația mea. Am călătorit în timp. Am desenat o capră pentru că se apropia sfârșitul anului și mi-am adus aminte de tradiția «umblatului cu capra» . Am căutat să mă inspir de undeva, dar am găsit foarte puține materiale vizuale, iar informațiile erau fragmentate. Am postat capra pe care am desenat-o pe pagina mea personală de Instagram cu câteva informații despre această tradiție, în engleză.
Apoi mi-am amintit că se umbla și cu Ursul, că era un fel de dans interpretat de băieți. Am desenat un urs și l-am postat și pe acesta, povestind prietenilor mei despre rolul său în folclorul moldovenesc. Devenise un joc, un fel de pregătiri pentru sărbătorile de iarnă. Apoi mi-am dat seama că se încheagă o idee. Și așa s-a născut proiectul”, spune Olga.
A decis să creeze un spațiu digital unde să reunească tradițiile românești, iar acestea să fie explicate în termeni simpli, dar bine documentați, atât publicului vorbitor de română, cât și celui străin. „Am pornit o pagină separată de Instagram și am început să lucrez nebunește, șase ore pe zi. Am vrut să dau un suflu nou tradițiilor noastre, folclorului, mitologiei noastre. Să le fac cunoscute în întreaga lume!”, zice Olga cu entuziasm.
Documentarea
La început nu avea un sistem prestabilit de documentare. Cu timpul, a dezvoltat un protocol. Se inspiră de la câțiva autori care au cules folclor sau au făcut analiza folclorului și mitologiei românești. Uneori citește ediții vechi de ziare care au fost digitalizare. „Ziarele redau realitatea timpului lor”, spune ea. Culege informații și explicații din cărți, ziare, articole de pe Internet. Ia notițe. Iar după ce informațiile adunate prind o formă, începe ilustrarea lor.
Olga zice că cel mai prețios mod de documentare rămâne a fi amintirile pe care le culege de la urmăritorii săi. „Uneori amintirile nu sunt foarte clare. Iau fragmente din mesajele lor, cercetez și le spun ce găsesc. Nu sunt doar materiale descriptive. Îmi pun întrebări. De ce se făcea așa? De ce folosim aceste obiecte rituale? Ce înseamnă acest gest, acest cuvânt? Ce ne aduce această tradiție, acest ritual? Iar cei care îmi urmăresc proiectul găsesc și ei răspunsurile. Majoritatea habar nu au de ce urmează anumite tradiții. Devin curioși când citesc și își întregesc o imagine. E frumos că, datorită acestui proiect, învățăm împreună”, menționează ea.
Cele mai interesante descoperiri
Găsirea răspunsurilor pentru întrebările existențiale legate de folclor o fascinează. Înțelege încet-încet de unde vin anumite moduri de gândire, comportamente. De exemplu, completează Olga, a aflat că foarte multe tradiții din folclorul nostru țin de sporirea fertilității, împerechere, întemeierea familiei, procreare, continuitatea neamului. A înțeles de ce se acceptă atât de greu în zilele noastre celibatul, traiul fără familie, fără copii. Comunitatea românească, ca și oricare alta, a supraviețuit datorită continuității neamului, iar ruperea de la această rânduială era o rupere de comunitate.
Marea sa descoperire nu ține de substanța folclorului, dar de profunzimea sa. „Nu bănuiam că avem rădăcini atât de vechi – majoritatea elementelor din folclor își trag rădăcinile înaintea creștinătății. E impresionant cât de multe elemente din folclor am păstrat până azi – ceea ce nu s-a întâmplat în cazul tuturor popoarelor. Folclorul nostru a avut acest frumos talent de a se mula pe noile realități, de a se combina cu religia, cu noile moduri de viață. De exemplu, versurile colindelor au evoluat incluzând elemente din viața curentă și, astfel, au supraviețuit timp de mii de ani.”
Ciobanul – Zeu
Tânăra are și un personaj preferat din mitologia românească – ciobanul. Ciobanul, spune ea, nu este doar un om ignorant de la sat care nu știe nimic în afară de oile sale, cum a perpetuat societatea modernă. Ciobanul e un zeu. El cântă și descântă. El e veterinar. El vorbește graiul animalelor. El nu e legat de bogățiile lumii acestea. Oile ciobanului nu-i aparțin. Ele aparțin stăpânilor lor. Ciobanul doar le îndrumă. Ciobanul înțelege fenomenele naturale și chiar le poate influența. Ca sa protejeze oile lui, Ciobanul se jertfește deseori. „De exemplu, în transhumanță, să nu se uite oamenii voluptos la oi, ciobanul se dezbracă în pielea goala, ca să se uite oamenii la el. Istoria aceasta m-a uimit adânc”, explică ea.
Procesul de muncă
Crearea unei ilustrații îi poate lua între 4 și 16 ore de muncă, în funcție de detalii, numărul personajelor, cantitatea de informații pe care o găsește. De obicei, consultă calendarele. Poporul nostru a trăit după mai multe calendare, nu doar cel administrativ pe care îl cunoaștem acum. Avem calendarul popular (numit peiorativ „al babelor”), calendarul agrar, pastoral, viticol, vinicol, etc. Avem calendare care reflectă rânduiala poporului nostru și ocupațiile lui de altădată.
„Mă uit în calendare, văd ce tradiții se practicau în anumite perioade, aleg câteva. Apoi încep cercetările. Caut în mai multe surse tot ce pot să culeg. Fac o schiță în creion – aceasta e faza pregătitoare. Execuția începe când iau creionul și tableta digitală și încep să fac ilustrația digitală. Includ titlul tradiției – toate ilustrațiile mele au un titlu. Semnez, verific cum se vede ilustrația pe ecranul telefonului, fac ajustări dacă sunt necesare și postez”, adaugă Olga.
Oamenii au nevoie de o legătura cu identitatea lor
Olga spune că încă e surprinsă de tot feedback-ul pozitiv pe care îl primește. Primește mesaje de mulțumire de la cei cărora aceste ilustrații le trezesc curiozitate, inspirație, mister sau nostalgie. „Oamenii au nevoie de spiritualitate și de o legătură cu identitatea lor, de un simț al apartenenței la o cultura atât de adâncă. Alteori, membrii comunității comentează la postări și povestesc cum se practică o anumită tradiție la ei în zonă. Acesta e unul dintre aspectele preferate din acest proiect – interacțiunea cu publicul. Alți utilizatori îmi dau idei și sfaturi, mă informează despre oportunități de dezvoltare sau, pur si simplu, vor să susțină acest proiect. Eu sunt profund recunoscătoare tuturor care contribuie cu idei, informații, distribuie, povestesc despre @olgutsagugutsa sau intră virtual la mine în vizită.”
Deși a început ca un hobby, Olga se gândește tot mai des, încurajată de mesajele urmăritorilor, cum ar putea dezvolta acest proiect. Expoziții, academie, turism, fuzionări cu alte domenii – „Am o grămadă de idei!”, exclamă ea, adăugând că vrea să continue să transmită oamenilor căldura casei de care le este dor.
Publicul care urmărește lucrările Olgăi e unul tânăr, între 18 și 35 de ani, iar asta e o dovadă că tinerii adoră deja folclorul în mod natural. Ceea ce lipsește, spune ea, este recunoștința internațională. „Dacă am putea populariza folclorul nostru în rândul altor țări și popoare, am avea foarte mult de câștigat, ar fi mai puține cazuri de «cultural appropriation», etc. Avem foarte multe motive de mândrie. Eu deja lucrez la acest capitol. Dar am aspirații mai mari. Dorința mea e să popularizăm tradițiile noastre în străinătate prin intermediul diasporei”, spune ea.
