Din Canada, cu dor. Poveștile despre Crăciunul și copilăria din Moldova împletite în „Amintiri”

Pe măsură ce în orașe apar tot mai multe luminițe și reclame iar lista de cadouri devine tot mai lungă, devenim tot mai nostalgici, gândurile ne zboară spre o iarnă albă, ca la bunica în sat, parcă auzim deja urătorii la poartă și ne imaginăm sărbătorile petrecute la gura sobei. Cartea Annei Timotin, Amintiri, reușește să evoce acele momente care ne fac pe toți nostalgici. 

Anna locuiește în Canada din 2012 împreună cu familia ei – soțul și cei 3 copii. Lucrează într-o companie din domeniul telecomunicațiilor, însă cititul a fost pasiunea și refugiul ei de când se știe. A început să scrie fără un plan clar despre ce va face cu acele cuvinte înșirate pe hârtie (adică pe desktop). Uneori, în timpul zilei, îi veneau amintiri din copilăria ei din satul Puhoi și le scria. 

„Am încercat să creez o relație între mine, cea care eram acolo, în sat, și dădeam de mâncare la porci, și eu care sunt aici într-un meeting (întâlnire) și toți vorbesc cu guys, let’s keep it simple (să păstrăm lucrurile simple). Simplitatea are o altă conotație pentru mine.”

Unele povestiri sunt concepute ca dialog între Anna cea adultă și Ana – fetița dintr-un sat din Moldova.

Scrisul ca proces terapeutic

Anna practică meditația de mulți ani, iar curiozitatea față de sine și ceilalți au determinat-o să citească mai multe cărți de psihologie și dezvoltare personală. Cartea a apărut pe măsură ce ea a început să-și schimbe atitudinea față de trecutul ei, să accepte și să integreze mai ales părțile grele ale copilăriei. 

Își amintește, de exemplu, cum mergea cu mama ei la Chișinău să vândă brânză și îi era rușine să stea la colț de stradă cu lactatele. Acum simte nostalgie când își amintește de acele dimineți. „Mi se pare important să evoluăm, să putem să ne uităm înapoi și să nu mai simțim durere sau ură”, spune Anna. Și relația cu tatăl ei, care n-a fost întotdeauna bună, s-a transformat prin această carte. Deși acum nu comunică, Anna îi spune că-l iubește prin intermediul cărții.

Publicarea unei cărți când nu ai editor

Anna a scris treptat povestirile, atunci când se simțea pregătită să intre în anumite amintiri. Apoi i-a venit ideea să lege acele istoriare din copilărie într-un volum. Nu avea idee cum se publică o carte, dar a început să se documenteze, apoi să trimită manuscrisul mai multor edituri. A primit mai multe refuzuri, simțea reticență pentru că e debutantă, dar și pentru că începuse pandemia și mai multe edituri au oprit publicările. La editura Siono, care i-a publicat cartea, a ajuns prin recomandările unor autori contemporani pe care îi admiră.

„M-am trezit dimineața, pe 8 martie 2020, cu mai multe postări ale editurii cu cartea mea. Nu-mi venea să cred că există cartea fizic undeva.”

Coperta cărții e ilustrată de Mihu. Autoarea îi admira de mult munca, iar stilul lui i s-a părut potrivit pentru cartea ei de povestiri. Printre lucrările lui, a găsit o imagine în care s-a regăsit, în special în ochii desenați de artist. 

Deși Amintiri a fost publicată la o editură din România, autoarea nu a vrut să renunțe la regionalisme, pentru ea fiind importantă autenticitatea graiului.

Anna se bucură de fiecare dată când primește reacții de la cititori. O emoționează cel mai mult când cineva îi spune că datorită cărții a reușit să-și amintească de propria copilărie. Majoritatea cititorilor ei sunt tot din diasporă. 

Integrarea în Canada cu bucățica de Moldovă în suflet

Anna spune că se simte acasă în Canada, rezonează cu simplitatea de acolo. Îi place că nu e judecat felul în care se îmbracă sau pentru marca mașinii. Își dă seama cât de mare era presiunea asupra sa și a părinților ca ograda să arate perfect înainte de săr bători, deși era un efort financiar considerabil să cumpere vopsea pentru casă și garduri, cu gândul la „ce-o să zică satul”. 

Totuși, din cultura moldovenească îi lipsesc căldura și deschiderea oamenilor, pe care în Canada poate să le primească după un proces lung în care câștigă încrederea cuiva. 

„Am pus o bucățică de Moldovă în valiză și am plecat. Deși m-am adaptat aici, bucățica asta o s-o păstrez în suflet toată viața.”

Anna a păstrat unele tradiții din familie: icoana cu prosop în colț, în sufragerie, cozonacul de Crăciun și de Paște și mersul la biserică. „Vara mă duc la zeci de kilometri să culeg vișine pentru cornulețe”, spune Anna, căreia îi place să-i răsfețe pe cei trei copii ai săi cu dulciurile copilăriei ei din Moldova.

Anna a reînceput să scrie acum câteva luni, iar acum e aproape de finalul altei cărți. 

Fragment din povestirea „Porcul” din volumul Amintiri

Săraca mamă, era cu mare răspundere în ziua de tăiere a porcului.

Focul din sobă urla, parcă luat la întrecere cu sfîrîitul jumărelor din ceaunul mare.

Tata, de felul lui, aprins ca para focului cînd nu găsea o cratiță sau te miri ce, era mereu în vederea mamei. Să nu îi lipsească nimic.

Carnea din casa mare trebuia pusă la calea ei, cum zicea mama. Și cînd avea 3 secunde libere, alerga acolo să mai arunce cîteva bucăți de slănină în sare multă, apoi în borcan.

O zi de iarnă e scurtă. Cînd soarele zgîrcit de căldură se pregătea să dispară, nici urma porcului nu mai rămînea. Bărbații, ale căror urechi, nasuri și obraji erau de același roșu bordeaux, își lăsau hainele grele la ușa de la intrare și își găseau un loc în jurul mesei.

Pe mușamaua mesei răsăreau farfurii. Răsăreau. Pentru că mîinele mamei nu se vedeau în viteza cu care le punea pe masă.

Cîteva farfurii adînci cu jumări scăldate în grăsimea lor. Ceapa și usturoiul căpătau culoarea cărnii în care au fost la rîndul lor amestecate. Jumări împărțite în două categorii, pe care le cunoșteai decît cînd furculița le aducea în gură. Cu mai multă carne sau cu mai multă slanină.

În mijlocul mesei de un verde, roșu și un amestec între aceste două culori alături de fire de leuștean și mărar erau frumos așezate murăturile.

Pîinea albă, coaptă cu o zi înainte, cerea să fie amestecată cu zeama jumărilor. Un amestec de prospețime și bunătate pentru papilele gustative. Care mai apoi se răcoreau cu un vin rece. Un vin bordeaux.

Peste geamul care dădea în întunericul nopții era ajunul Crăciunului. Un Crăciun ortodox pe stil vechi, sărbătorit după Anul Nou. Un Crăciun sărbătorit din carnea porcului.

Fotografii: arhiva Annei Timotin 

Se încadrează în definiția de „diasporă”, deși nu se identifică astfel. Are familia în două țări și prieteni în toată lumea și a venit la Moldova.org să schimbe retorica despre moldovenii migranți.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.