Oazu Nantoi: Tiraspolul va accepta ajutorul umanitar internaţional, dar va refuza în continuare comunicarea între populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului

Mai mulți antreprenori din Chișinău nu au voie să intre în regiunea transnistreană. Problema a fost sesizată de Asociația Businessului European, care a făcut publică lista celor 20 de membri ai asociației care vor avea probleme la trecerea așa zisei frontiere cu regiunea transnistreană.

Restricția a fost impusă pe fundalul forului oamenilor de afaceri, organizat în urmă cu câteva luni de către Asociația Businessului European la Chișinău și Tiraspol, anunță portalul epresa.md.

Menționăm că printre persoanele cărora li s-a aplicat restricția se numără Silvia Radu, președintele companiei Gaz Natural Fenosa și Volfgang Lerke, președintele Asociației oamenilor de afaceri germani din Republica Moldova.

În acest context, expertul Oazu Nantoi a declarat, în cadrul unei emisiuni la Publika TV, că nu trebuie să ne facem iluzii în privința îmbunătății relațiilor între Chișinău și Tiraspol, odată cu alegerea lui Evgheni Șevciuk în fruntea regimului neconstituțional de la Tiraspol. “În regiunea transnistreană va fi acceptat în continuare ajutorul umanitar din partea Chişinăului şi a altor structuri internaţionale, dar va fi refuzată comunicarea pentru a discredita autorităţile constituţionale în faţa oamenilor din stânga Nistrului”, a menţionat acesta.

În acelaşi context, Ion Manole, preşedintele Asociaţiei Promo-Lex a precizat că ajutorul umanitar care ajunge în regiunea transnistreană din partea organizaţiilor şi structurilor internaţionale nu face decât să consolideze regimul ilegal de la Tiraspol. „Cred că ar fi bine să aşteptăm reacţia celor de la Tiraspol în privinţa acestei probleme. Ar putea fi vorba de o frică de concurenţă a oamenilor de afaceri din regiunea transnistreană”, a adăugat Ion Manole.

Asociaţia Businessului European a cerut persoanelor competente de la Chişinău şi Tiraspol, dar şi preşedintelui Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova să intervină în soluţionarea problemei create.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare