Adrian Efros este colonel și șef al direcției de logistică a Armatei Naționale. La 31 martie 2022 acesta ocupă și funcția de șef al Centrului Unic de Gestionare a Crizei (CUGC). Pentru munca depusă este decorat cu înalta apreciere oferită de Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR). „Aceasta nu este doar distincția mea, ci a întregii echipe. Cu toții am lucrat mult”, îmi spune Adrian Efros.
Are un zâmbet cald și vocea joasă, care-ți inspiră încredere și liniște. Este atent la detalii, dar și la timp, obișnuință pe care a căpătat-o pe parcursul activității sale de genist. Își amintește că a îmbrăcat ținuta militară când avea 16 ani. Atunci s-a înscris la Colegiul Militar „Alexandru cel Bun”, din Chișinău.
La 19 ani și-a început activitatea de ofițer în cadrul Armatei Naționale. A studiat în țară și peste hotare. Ulterior, a participat la mai multe misiuni de menținere a păcii. „Toată viața m-am ocupat de dezamorsarea obiectelor explozibile, dar și de logistică în cadrul Armatei Naționale”, adaugă el. Programul de lucru s-a schimbat foarte mult începând cu 24 februarie 2022, când dis-de-dimineață a auzit două explozii.
Cum a fost pentru dvs. ziua de 24 februarie 2022?
Era dimineață devreme. Am auzit prima explozie și m-am gândit că un vecin lucrează, deși era mult prea devreme. Apoi, am auzit a doua explozie, care a fost mai proeminentă. M-am gândit că s-a întâmplat ceva la Cobasna, la depozitul de muniții. Am conectat telefonul și am înțeles ce se petrece. M-am grăbit la serviciu.
V-ați așteptat că Rusia urma să atace Ucraina?
Am să vă răspund ca un civil, nu ca militar. N-am crezut că o să atace.
Erau două state care mereu își spuneau că-s frați. Însă, după ce în 2014 Federația Rusă a preluat controlul asupra Crimeei, Donbasului și Luganskului, cred că mulți și-au pus întrebări privind intențiile reale ale Rusiei.
Care au fost primele măsuri întreprinse de către stat, de a ajuta refugiații, la care ați participat și dvs?
M-am implicat chiar din prima zi în organizarea militarilor, identificarea și amenajarea locurilor unde ar putea sta refugiații. În doar câteva ore, la frontiera Ucrainei cu Republica Moldova s-au creat cozi kilometrice de oameni care fugeau de război. Necesitățile de atunci ale refugiaților erau vitale. Trebuia să reacționăm cât mai repede și eficient.
S-a intervenit prompt în procesul de documentare la punctele de trecere ale frontierei. S-au amenajat mai multe spații de muncă pentru Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal. Dacă în mod normal pentru documentarea unei persoane este nevoie de minim 5 minute, atunci totul se rezuma la câteva secunde. Conform deciziei Comisiei Situații Excepțional, ucrainenii puteau trece frontiera atât cu pașapoartele, cât și cu buletinele interne sau chiar și cu documentele deteriorate.
De asemenea, am organizat transport pentru refugiați. Cei care decideau să rămână în Moldova, dar nu aveau cunoscuți sau rude, erau transportați direct la centre de plasament. Pentru cei care voiau să ajungă în Uniunea Europeană, Guvernul împreună cu partea română a stabilit niște coridoare verzi. Astfel, refugiații erau luați organizat de la vama Moldovei și transportați în România.
În primele zile, dar și luni, fluxul de refugiați era atât de mare, că putea ajunge până la 30 de mii într-o zi. Era foarte mult de lucru. Nu aveam niciun răgaz.
| La începutul crizei refugiaților, pe teritoriul țării noastre au fost amenajate circa 130 de centre de plasament. În prezent, dintre acestea activează doar 67, unde sunt găzduite 3000 de persoane.
De la începutul războiului, circa 726 de mii de ucraineni au tranzitat Republica Moldova. Aproape 90 de mii au ales să rămână aici. Majoritatea sunt femei (peste 65%), copii și bătrâni. |
La 31 martie 2022, Comisia pentru Situații Excepționale a decis reorganizarea Centrului Unic de Gestionare a Crizei (CUGC). Ce a presupus acest lucru?
Centrul Unic de Gestionare a Crizei este un organ format ad-hoc. Când la granița Moldovei erau mii de refugiați, Guvernul a înțeles că e nevoie de un organ național de conducere și gestionare a crizei respective. Răspunsul inițial a fost să creeze un centru de criză la Cancelaria de Stat. Au fost implicați practic toți secretarii de stat din cadrul ministerelor. Între timp, noi ne ocupam de amenajarea centrelor de plasament. Nu era suficient să le identificăm. Acestea trebuiau amenajate cu spații de dormit, cu alimente, cu produse nealimentare de care aveau nevoie refugiații.
De-a lungul istoriei, în Republica Moldova au mai fost create celule de criză, dar în proporții mult mai mici, concentrate local, în cazul unor inundații sau a ninsorilor puternice. Însă niciodată nu am avut o criză cu așa volum și intensitate. A fost necesar să activăm toate instituțiile statului, organizații internaționale, organizații non guvernamentale locale, societate civilă și voluntari.
Centrul activa, dar era mult prea mult de lucru pentru secretarii de stat implicați. Nimeni nu a fost eliberat de la sarcinile zilnice din cadrul ministerelor. De aceea, a apărut nevoia ca secretarii de stat să se concentreze pe obiectivele stabilite în programul de guvernare. Anume de aceea, Centrul Unic de Gestionare a Crizei a fost restructurat.
Cum s-a schimbat regimul dvs. de lucru după 31 martie, când îți fost numit șeful Centrului?
Până a fi numit șef, am lucrat la conceptul de reformare a Centrului. Împreună cu o echipă din cadrul Ministerului Apărării am încercat să găsim un echilibru între procesul de planificare civilă și procesul de planificare militar. Am propus Comisiei de Situații Excepționale să reformăm structura Centrului, pentru a putea răspunde acestei crize în felul în care o fac organizațiile internaționale. Misiunea de bază a Centrului era gestionarea promptă și oportună a fluxului de refugiați din Ucraina: primirea, cazarea, asigurarea tranzitului, recepționarea și gestionarea asistenței umanitare, prezentarea informațiilor publicului larg. Organizam briefing-uri regulate, mergeam la emisiuni TV sau radio, ca oamenii să știe exact ce se petrece. Astfel, evitam percepțiile greșite, dar și panica.
Ce înseamnă să fii șeful unui Centru de Gestionare a Crizei?
După 24 februarie 2022, programul de lucru a devenit extrem de alert. Iar după 31 martie a venit într-un regim milităresc, când puteai fi sunat și chemat la lucru la orice oră. Erau situații când eram la Centru 24 de ore. Dimineața plecam în teren, fără să știu când am să ajung acasă. Era un program cu mult mai încărcat.
Ce credeți că a făcut bine țara noastră cu privire la gestionarea crizei refugiaților?
Noi suntem și am fost foarte buni în toate domeniile ce țin de gestionarea crizei respective. Am primit cele mai înalte aprecieri de la ONU și nu doar. Nicio țară nu s-a organizat așa de repede și de eficient. Iar asta, cred eu, o datorăm în mare parte și societății civile, care a fost receptivă chiar din primele ore. Oamenii și-au deschis porțile, casele, inimile și au primit refugiații fără să ceară ceva în schimb. Campania care a fost promovată de către Guvern „Moldova, țară mică – inimă mare” a căpătat un trend internațional. Un factor important a fost și mobilizarea rapidă a conducerii țării, care a creat acest centru de gestionare a crizei chiar a doua zi.
Cum s-au modificat nevoile refugiaților pe parcursul acestor luni?
Dacă la început refugiații erau în căutarea unui adăpost, acum vorbim mai mult despre incluziune socială, despre necesitățile de integrare a refugiaților în societatea noastră. Anume de aceea, la 20 ianuarie 2023, a fost aprobată de Guvern hotărârea cu privire la acordarea protecției temporare pentru refugiați. Până acum refugiații aveau statut de turiști. Nici statul și nici refugiații nu aveau nicio obligație unul față de altul. Prin protecția temporară, refugiaților li se va elibera un document de identitate, care le garantează dreptul legal de ședere pe teritoriul Republica Moldova timp de 12 luni. Astfel, prin această hotărâre de Guvern, refugiații intră în normalitatea unei societăți democratice.
Guvernul menționa în repetate rânduri că ajutorarea refugiaților ajunși în Moldova a fost făcută în mare parte cu suportul partenerilor externi. Cum și câte organizații internaționale s-au implicat?
Sunt 95 de organizații cu statut stabil și permanent, care au ajutat Republica Moldova la gestionarea crizei refugiaților. De asemenea, mai sunt organizații mai mici care au o activitate temporară, adică au un buget, vin, discută cu autoritățile statului, văd care sunt necesitățile, implementează proiectul și pleacă. Asta nu înseamnă că toți au venit și au adus valize cu bani, ci au venit cu psihologi, specialiști, produse, utilaje, dar și cu bani.
A fost creat și un cont pe Ministerul Finanțelor, unde s-au adunat circa 249 de milioane de lei, bani folosiți pentru menținerea și funcționalitatea centrelor de plasament a refugiaților.
S-ar fi descurcat Republica Moldova pe cont propriu?
Consider că Moldova ar fi făcut față, dar nu pentru o perioadă atât de mare. Ne-ar fi fost foarte dificil să reacționăm așa dacă nu erau implicați partenerii noștri externi, mai ales că am fost loviți de criza energetică, financiară, alimentară. Criza refugiaților a venit la pachet, pentru a complimenta toată gama de crize care a lovit Republica Moldova.
La ce etapă este Centrul Unic de Gestionare a Crizei?
Ne gândim să mai facem o resetare a Centrului. Deja am gestionat fluxul cel mare de refugiați, iar acum rămâne să implementăm protecția temporară și să asigurăm incluziunea socială a refugiaților care au rămas pe teritoriul nostru. Avem programe prin care vrem să reducem numărul celor cazați în centrele de plasament. În acest sens, deja achităm chiriile unor refugiați. Pentru început achităm doar noi chiria, ca să oferim persoanelor timp să-și găsească un loc de muncă și să se integreze. Apoi, se achită un procent mai mic și tot mai mic, până persoana devine independentă și se pune pe propriile picioare.
Scopul nostru este să lărgim orizontul programului respectiv, pentru a încadra cât mai mulți refugiați în câmpul muncii. Până în prezent, doar 2000 dintre cei 90 de mii de refugiați care se află pe teritoriul Republicii Moldova s-au angajat. E un procentaj foarte mic, având în vedere că profilurile de specializare ale refugiaților sunt extrem de diverse și potențialul de angajare este mare. Astfel, scopul nostru de bază de acum este să-i integrăm și ajutăm să revină la o normalitate socială și financiară cât timp în țara lor este război.
Acest interviu a fost realizat în cadrul unei colaborări cu misiunea Intersos în Republica Moldova. Intersos este o organizație umanitară aflată în prima linie în situații de urgență, care oferă asistență victimelor conflictelor armate și dezastrelor naturale, cu o atenție deosebită protecției celor mai vulnerabile persoane.
