Connect with us

Social

Mizzi Locker, supraviețuitoarea lagărului morții de la Mihailovka

Numai un om bolnav psihic poate să nege existența Holocaustului. Înafară de milioane de documente doveditoare, există încă supraviețuitori care vorbesc, ale căror mărturii nu pot fi anihilate.

Publicat

pe

De Lucreția Berzintu, Israel (9 octombrie: Ziua Holocaustului în România)

Numai un om bolnav psihic poate să nege existența Holocaustului. Înafară de milioane de documente doveditoare, există încă supraviețuitori care vorbesc, ale căror mărturii nu pot fi anihilate.

Doamna Mizzi Locker (muzician), originară din România, este supraviețuitoare a lagărului morții de la Mihailovka, de dincolo de Transnistria, din Transbug (Ucraina). Am cunoscut-o în Israel și mi-a mărturisit multe din tragediile de atunci, fără ca rana din suflet să se vindece… Este menționată și în cartea – jurnal, "Groapa este în livada de vișini", scrisă de pictorul Arnold Dagani, care, împreună cu soția sa Anișoara, au fost deportați în același lagăr.

Este un privilegiu pentru mine, de a avea onoarea să cunosc îndeaproape un supraviețuitor al Holocaustului românesc, și astfel, voi duce mai departe adevărul despre acele grozăvii.

Soții Bernhard și Mizzi Locker, împreună cu mulți alți evrei, au fost deportați din Cernăuți în ziua de 14 iunie 1942. Deportări se făceau în zilele de 7, 14 și 21 ale lunii. Ei au fost transportați cu trenul de animale până în localitatea Ladâjin, pe malul de vest al râului Bug, în ghetou. După circa o lună de zile, i-au trecut râul Bug cu bacul si apoi au fost transportați în camioane până în lagărul morții de la Mihailovka, care era sub administrație germană. Acolo au lucrat la construirea unei șosele și la carieră de piatră. Bărbații scoteau piatra din carieră iar femeile trebuiau să încarce, fiecare, câte 21 de căruțe cu piatră pe zi.

Munceau ca niște sclavi – zi lumină (ziua începea la ora 3,30 dimineața) și primeau ca "hrană" doar o supă de mazăre furajeră (mai mult apă decât supă) pe zi de persoană și trei sferturi de pâine (din făină cu resturi de paie) la 8-9 zile de persoană. Între timp mama lui Bernhard Locker s-a îmbolnăvit în lagăr și a murit în brațele lui Mizzi Locker.

La 26 mai 1943 soții Mizzi și Bernhard Locker evadează din lagărul de la Mihailovka, asumându-și orice risc. După circa 4 kilometri de mers pe jos, au intrat în satul Rahniuka (Ucraina) unde o săteancă, pe nume Darka Taraniuk, le-au salvat viața, ascunzându-i în podul casei, acoperindu-i cu paie. Au stat acolo 11 zile, fără să iasă afară deloc. Darka Taraniuk era o femeie săracă, singură, cu doi copii, și totuși, din puținul ei, le-a dus în pod câte ceva de mâncare pentru a supraviețui, îngrijindu-se și de celelalte treburi ce țin de necesități fiziologice.

După 11 zile, un partizan evreu, cu numele de Mișa, deghizat în țăran ucrainean, se oferă să-i ajute (el se ocupa cu salvarea evreilor) și le este călăuză până la intrarea în Transnistria. Au mers pe jos trei nopți. Pe timp de zi stăteau ascunși prin fel de fel de vegetații, ca să nu fie văzuți de germanii care erau peste tot. Arătau jalnic! Așa au ajuns până la Berșad, strecurându-se cu grijă în ghetou, ca să nu fie văzuți de santinelă. Dacă i-ar fi descoperit că sunt fugari din lagăr, i-ar fi împușcat, așa cum se întâmplase cu alți fugari din alt lagăr. În ghetoul de la Berșad au stat până la terminarea războiului, după care au plecat la Cernăuți unde și-au căutat rudele care mai existau acolo.

Citez dintr-un memoriu al lui Bernhard Locker, adresat către Ministerul Invațamântului din București pentru obținerea Diplomei de licență în fizică-matematică:

"… am fost duși de nemți dincolo de Bug, în lagărul morții Mihailovka unde mi-a murit mama și a fost împușcat fratele meu medic. În 26.V.1943 am fugit de la locul de muncă împreună cu nevasta mea… Din lagărul din Mihailovka unde am fost 745 de oameni, am scăpat numai 13, prin fugă. Restul au fost împușcați, afară de puține excepții, care au avut norocul de a muri de diferite boli…

Aproape toți profesorii mei se află astăzi la București. Menționez Richard Blum a fost și el coleg cu mine…"

Mizzi Locker studiază Canto la Conservatorul din Cernăuți, dar, după circa un an de zile se refugiază cu familia la București (1945). Continuă studiile la Conservatorul din București, apoi este invitată, de nenumărate ori, să cânte la Radio. Soțul ei, Bernhard Locker a fost profesor de fizică – matematică la două școli din București până în decembrie 1950, când au imigrat în Israel, împreună cu Mizzi și mama ecesteia. Mizzi Locker își continuă cariera muzicală (cântăreață de operă și profesoară de canto) iar Bernhard Locker profesor de fizică-matematică la un liceu, după care ajunge să fie prof.dr. la Universitatea Bar Ilan din Israel. O boală necruțătoare însă, i-a răpit viața prea devreme, la doar 58 de ani (1971).

Mizzi Locker, rămânând văduvă, nu a mai avut puterea sufletescă de a mai cânta pe scenă, tristețea și-a pus amprenta pe sufletul ei pentru tot restul vieții. E și mai trist că, după îmbolnăvirea din lagăr, n-a avut parte de ceea ce și-ar fi dorit cel mai mult, de copii.

Cred că din cei 13 salvați prin fugă, numai Mizzi Locker mai este în viață.

În continuare voi cita un fragment din cartea – jurnal scrisă de Arnold Dagani, pe timpul cât a fost deportat împreună cu soția sa Anișoara, în același lagăr cu soții Mizzi și Bernhard Locker, dar cu o săptămână înaintea acestora din urmă.

"18 august 1942

În zorii zilei, ghetoul instalat la marginea localității Ladâjin, pe malul vestic al Bugului, a fost încercuit de o formațiune de SS și jandarmi români.

Câțiva dintre noi dormeam încă, înghesuiți într-un garaj părăsit, fără uși. Cu o seară înainte, Anișoara și cu mine am căpătat niște fân și ne odihneam pentru prima dată după data de 7 iunie (Notă: în ziua de 7 iunie 1942, autorul, împreună cu soția, au fost ridicați din locuința lor din Cernăuți și deportați laolaltă cu un lot de peste 1800 de evrei bucovineni dincolo de Transnistria, în Transbug) într-un așternut moale. Deodată am auzit o voce străină strigând:

– Afară cu voi!

Ridic privirile și zăresc un neamț burtos, mic de statură, care manevrează amenințător o nuia și răcnește:

– Afară cu voi și cu boarfele voastre!

Apariția lui neașteptată ne-a făcut să sărim în picioare și să părăsim în mare grabă garajul, târând după noi boccelele.

– Afară, oamenii înspăimântați alergau fără rost de colo până colo. Sosirea câtorva camioane mări zăpăceala.

Grupuri de câte cincizeci, chiar șaizeci de oameni fură încărcate în camioane pe care scria cu cretă: O. T.

O femeie amețită de evenimente, se aplecă să adune cartofii care, în îvălmășeală, se risipiseră pe jos. Fu împiedicată de un ofițer de la SS să-i ridice.

– Nu te osteni, îi spuse el, ai să capeți acolo destulă mâncare ca să crăpi!

Camioanele ne-au dus până la malul Bugului. Acolo ne-am dat jos. Soldați români și germani ne-au cercetat bagajele, confiscând bani, obiecte de valoare și documente.

Înainte de a trece râul, un ofițer român de la grăniceri ne-a prevenit că, în cazul când cineva ar încerca să se întoarcă, va fi împușcat pe loc.

Ne-au urcat pe un bac…

Timp de mai bine de o oră, bacul a circulat încolo și încoace, vărsând această masă de mizerie umană pe malul de dincolo de Bug. Erau reprezentate toate vârstele, de la șase luni până la nouăzeci și unu de ani. Un amestec de cele mai diverse înfățișări: unii cu aspect fizic desăvârșit, alții slăbănogi, cocoșați, piperniciți, un orb, tineri și tinere în floarea vârstei, bătrâni, copii, sugaci. Muncitori pentru Organizația Todt.

Am fost iar încărcați în camioane.

Înainte de a le pune în mișcare, nemții de la Wehrmacht și cei de la Organizația Todt cerură fiecăruia banii pe care eventual i-am fi ascuns, căci acolo unde mergem nu avem nevoie de bani.

Am trecut prin sate ai căror locuitori ne priveau pe furiș de după ferestre…

În orașul Gaisin, ne-am oprit în fața unei cazărmi. Câțiva soldați lituanieni stăteau afară și se uitau la noi. Schimbară câteva cuvinte în lituaniană cu santinelele noastre. Părăsind orașul, am văzut tăblițe care indicau drumul spre Teplik și Uman.

Am ajuns pe o șosea mărginită de ambele părți de o pădure. Prizonieri sovietici lucrau la repararea șoselei. În cele din urmă, trei camioane din convoiul nostru s-au oprit în fața unor grajduri de la marginea satului Mihailovka.

O santinelă civilă stătea în fața gardului de sârmă ghimpată.

Am intrat câte unul pe poartă, pentru a fi numărați. Șocul produs de succesiunea evenimentelor a fost atât de tare, încât nu prea ne-am dat seama de cele ce se petreceau cu noi. Intram, în neștire ca oile…

Un plutonier german de la poliția Reichului ne-a ținut o scurtă cuvântare:

– Este interzis de a vorbi cu trecători; de a face comerț cu ei. Cine va contraveni va fi împușcat. Cei care vor încerca să evadeze vor fi împușcați sau spânzurați.

Ne arată spânzurătoarea de deasupra gardului, pe care, zicea el, fusese spânzurat în ajun un evreu ucrainean fugar.

– Nu se face nici o deosebire în ce privește gradul de cultură. Toți vor munci. Evreul este evreu! Ați înțeles?

Ne întoarse spatele și părăsi țarcul.

După plecarea sa, Anișoara îmi atrase atenția asupra câtorva capete care se iviseră la ferestruicile grajdului. În acel moment o santinelă deschise poarta către grajd. O priveliște sinistră: în prag apărură umbre de ființe omenești, îmbrăcate în zdrențe. Camarazii noștri.

Am aflat că erau evrei ucraineni din Teplik și Uman, aduși în acest lagăr cam în luna mai, ca să muncească la cariera de piatră, pentru societatea Dohrmann (Una din firmele germane care au luat în antrepriză construirea șoselei de legătură – Durcgangstrasse IV – DG IV, directă dintre Guvernământul General și Ucraina de sud. Urma să devină șoseaua cea mai importantă pentru frontul de sud – est).

Unii dintre ei, cei cu care stăturăm de vorbă, fiind bolnavi, fuseseră lăsați în lagăr, alții erau folosiți ca meseriași, sau la bucătărie. Meseriașii lucrau pentru nemți, în sat. Bucătăreasa sta în fața unui cazan cu aburi, în care fierbea mazăre.

Am fost sfătuiți să nu ne declarăm exact vârsta, când vom fi întrebați. Cei sub paisprezece ani și cei peste patruzeci și cinci sunt trecuți pe o listă specială, laolaltă cu imprudenții care declară că sunt bolnavi. Plutonierul Arthur Kiesel, un berlinez, cel care ne-a ținut cuvântarea la sosirea noastră, este comandantul lagărului. Adjuncții lui sunt SS Unterscharfuhrer Walter Mintel și Zelinskas, un subofițer lituanian.

Hrană? O dată pe zi, adică la întoarcerea de la cariera de piatră, o fiertură nesărată de mazăre, amestecată cu mei muced, iar la opt sau chiar nouă zile, trei sferturi de pâine de persoană. Bineînțeles, cine are ceva de vândut sau schimbat – se uită semnificativ la grămezile de lucruri aduse de noi – poate căpăta cartofi sau ceapă, sau pâine, de la țăranii în trecere pe aici. Interzis? Prostie! Nemții și lituanienii abia așteaptă să fie mituiți.

Am văzut o femeie tânără, cu un prunc în brațe, născut în grajd cu două săptămâni în urmă.

– Într-o zi, spuse ea, privind cu tristețe pruncul, nemții mi-l vor lua.

… Un nor de praf se apropie, în timp ce un zgomot din ce în ce mai mare ne lovește auzul.

Convoiul.

Bărbați și femei, în grupuri separate, escortate de santinele, s-au oprit în fața gardului. Erau poate trei sute de oameni. După ce un subofițer, ieșind din corpul de gardă, dinafara țarcului, făcu numărătoarea, poarta fu deschisă.

Urmă o învălmășeală nebună: bărbați, femei, tineri se îmbulzeau, vociferând, înghiontându-se, înjurând. Am putut să-i observăm cum se orânduiau în fața ferestrei de la bucătărie. Chipuri supte, zdrențe omenești, își luau supa cu lăcomie. Unii dintre ei stăteau deoparte și-i urmăreau cu priviri pline de invidie pe cei care izbutiseră să-și capete fiertura și acuma o sorbeau. Trebuiau să aștepte eliberarea străchinilor de pământ.

M-am uitat la Anișoara. Va fi și viața noastră la fel?

M-am cutremurat…

Se înnoptează.

Nefiind loc și pentru noi în interiorul grajdului, am petrecut cu toții noaptea sub cerul liber.

…………………………………………………………………………………………

26 mai 1943

… Pe când intram în lagăr, am fost întâmpinați cu lovituri de către santinelele postate la poartă. Un lucru neobișnuit până acum.

Furăm numărați.

Eu rămăsesem în curte, când deodată Anișoara ieși într-un suflet din clădire. Cu ochii înlăcrimați îmi spuse că totul era pierdut! Pepi, Bernhard și Mizzi Locker au fugit în cursul dimineții.

Știam ce înseamnă aceasta – totuși am încercat s-o liniștesc…"

Din Introducere a cărții "Groapa este în livada de vișini", citez:

"… Agitația și starea de fierbere din mai 1943, după fuga a opt persoane din lagăr, scăzu repede și făcu loc letargiei obișnuite. Bătrânii făceau rugăciuni pentru reușita fugarilor. Atâta tot. Nimeni nu se mai gândea la fugă.

În seara de 15 iulie 1943 Anișoara, soția mea, și cu mine am riscat și am fugit din clădirea societății Dohrmann din Gaisin. În noaptea de 18 spre 19 iulie am trecut Bugul, îndreptându-ne spre Ghettoul din Berșad.

Cinci luni mai târziu, între 10 și 18 Decembrie 1943, toate lagărele de dincolo au fost dizolvate, prin exterminarea generală a oamenilor.

Gropile n-au nici un semn, nici un monument.

Gropi comune într-o livadă, într-un șanț, în fața unui grajd, în spatele unui grajd, într-o porumbiște, lângă o fântână. Peste tot…!"

22 octombrie 1944

"… Țăranii povestesc că execuția a durat timp de șase ore, începând de la cinci dimineața.

Groapa este în livada de vișini."

Notă: Oamenii din lagărul de la Mihailovka, între timp (după fugari), au fost transferați în lagărul de la Tarasivka, unde au fost executați în ziua de 10 decembrie 1943.

(Fragment din cartea – jurnal "Groapa este în livada de vișini" scrisă de pictorul Arnold Dagani, Editura SOCEC & Co., S. A. R., București, p.15 – 19. Titlul originalului în engleză: "LET ME LIVE". 56 originale după aquarele și desene se află la Londra. Copyright, 1947, by Arnold Dagani & Adam Press, 28 Emperors Gate, London).

Citește mai departe

Social

Republica Moldova și România au inițiat negocierile pentru excluderea tarifelor de roaming

Publicat

pe

De către

Republica Moldova și România au inițiat negocierile pentru semnarea unui acord interguvernamental care prevede că cetățenii din ambele state vor putea vorbi la telefon fără a achita tarifele de roaming.

Un proiect în acest sens și aprobat astăzi de Executiv.

„Este un pas important și logic care se încadrează în șirul altor acțiuni care ne apropie de România, precum: interconectarea pe gaze naturale, interconexiunea pe energie electrică, conexiunea în domeniul educațional și cel cultural. Asta nu înseamnă altceva decât o legătură mai strânsă între statele noastre”, a spus Pavel Filip.

Odată cu intrarea în vigoare a acordului, cetățenii din ambele țări, care călătoresc ocazional în statul vecin, vor avea acces la serviciile de roaming pentru apeluri și SMS la tarife naționale, iar tariful pentru navigarea pe internet va fi micșorat etapizat până în anul 2022, conform procedurilor stabilite la nivel european.

„Chiar astăzi am avut o discuție cu prim-ministrul României, dna Dăncilă și ea își dorește același lucru. Poate reușim chiar în ședința comună a Guvernelor din Republica Moldova și România, care urmează să aibă loc pe data de 22 noiembrie la București, să semnăm acest acord”, a precizat premierul Pavel Filip.

Citește mai departe

Social

Rezervația „Prutul de Jos” a fost înscrisă în Rețeaua mondială UNESCO a Rezervațiilor Biosferei

Publicat

pe

De către

La sediul UNESCO din Paris a avut loc ceremonia de înmânare a Certificatului de înscriere a rezervației „Prutul de Jos” în Rețeaua Mondială UNESCO a Rezervațiilor Biosferei. Aceasta este prima Rezervație a Biosferei instituită în Republica Moldova.

Consiliul Internațional de Coordonare al Programului UNESCO „Omul şi biosfera” (MAB) a aprobat dosarul de înscriere a Rezervației Biosferei „Prutul de Jos” în cadrul reuniunii din Palembang (Indonezia), desfășurată în perioada 23-28 iulie 2018.

Rețeaua Mondială a Rezervațiilor Biosferei numără în prezent 686 de situri naturale de importanță internațională în 122 de țări.

În cadrul evenimentului, ambasadorul Republicii Moldova în Franța, Emil Druc, delegat permanent pe lângă UNESCO, a subliniat importanța înscrierii rezervației „Prutul de Jos” în rețeaua mondială a Rezervațiilor Biosferei, fapt care va contribui la dezvoltarea durabilă a regiunii, dar și la protecția și conservarea florei și faunei din aria protejată.

Crearea primei Rezervaţii a Biosferei din Republica Moldova a fost susţinută de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013, proiect din cadrul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat şi co-finanţat de statele participante în programul „Consolidarea reţelei de arii naturale protejate pentru protecţia biodiversităţii şi dezvoltării durabile în regiunea Delta Dunării şi Prutul Inferior – PAN Nature” implementat de Agenția Moldsilva.

Rezervaţia Biosferei „Prutul de Jos” este situată în partea de sud a Republicii Moldova în lunca inundabilă a râului Prut. Scopul principal al acesteia este de a proteja flora și fauna din lunca Prutului și lacului Beleu. Suprafața rezervației este de 1691 de hectare și aproape două treimi din acest teritoriul este ocupat de apele lacului Beleu.

Citește mai departe

Social

Veteranii războiului din Afganistan vor fi decorați cu distincția Crucea comemorativă

Publicat

pe

De către

8500 de participanți la acțiunile de luptă din Afganistan care dețin statutul de veteran de război vor fi decorați cu distincția Crucea comemorativă „Participant la acțiunile de luptă din Afganistan (1979-1989)”. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Executiv.

Distincțiile vor fi oferite veteranilor în cadrul manifestărilor dedicate Zilei comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan. Pentru confecţionarea acestora, în Bugetul de Stat pentru anul 2019 sunt prevăzute circa 2,6 milioane de lei.

Tot astăzi, a fost aprobată decizia de edificare, în orașul Cahul, a unei plăci comemorative consacrată ostașilor decedați în acțiunile de luptă din Afganistan. Aceasta va fi amplasată în scuarul de pe bulevardul Victoriei din oraș, iar cheltuielile urmează a fi acoperite de Uniunea veteranilor războiului din Afganistan din Cahul.

Pe 15 februarie 2019 vor fi marcați 30 de ani de la retragerea trupelor militare sovietice din Afganistan.

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com