Cu toții am trăit asta: intri într-o cameră și, dintr-odată, rămâi acolo, năucit, încercând să-ți amintești ce căutai. Forțezi memoria să refacă traseul, să reconecteze firele. Dar ce se întâmplă când conexiunea nu mai poate fi refăcută? Când, încet și ireversibil, creierul începe să se transforme în plăci și ghemuri care distrug legăturile dintre neuroni?
La Teatrul Republican „Luceafărul”, noul spectacol „E grozav s-o iei razna!”, în regia lui Alex Bogdan, aduce boala Alzheimer în lumina reflectoarelor. Ne amintește că nu există încă un leac, ne cântă cu umor amar despre ce înseamnă să afli că porți o genă asociată bolii și ne pune în fața unei întrebări incomode: dacă mâine ai afla că ești predispus la Alzheimer, ai spune sau nu familiei tale?
Enlarge
Despre ce e spectacolul?
Spectacolul este bazat pe romanul „Plagues and Tangles” de Nicola Wilson, adaptat pentru scenă și montat în 2015 la Teatrul Royal Court din Londra. O simplă căutare a titlului te conduce aproape inevitabil spre articole despre Alzheimer, boala care traversează întreaga poveste asemenea unui fir roșu.
În centrul ei se află Megan, o femeie trecută de prima tinerețe, absolventă de litere și mamă a doi copii, Lina și Ned. Când află că suferă de o formă genetică, rară și extrem de agresivă de Alzheimer, primul impuls este să ascundă diagnosticul de partenerul ei, Jez, și de restul familiei.
Enlarge
Pe măsură ce boala avansează, personajele cresc odată cu ea. Se maturizează Lina, fiica eroinei, se transformă Ned, iar relația dintre Megan și Jez capătă noi straturi de fragilitate, tensiune și afecțiune.
Narațiunea are o structură neliniară, purtându-ne prin fragmente din trecut și prezent. Trecem de la prima întâlnire cu Jez sau primele experiențe profesionale ale lui Megan la intimitatea prezentului, dominată de dialoguri interioare intense cu propria boală și cu proiecția unei mame lăuntrice, când nemiloasă, când profund iubitoare.
Enlarge
Cine sunt actorii?
Megan este interpretată de Maria Anton, actriță a Teatrului Republican „Luceafărul”, care îmbină firesc stările de perplexitate, îngrijorare și tristețe cu momente de umor, dans și exuberanță. Personajul ei nu este definit doar de boală, ci și de încercarea constantă de a rămâne ea însăși atunci când memoria începe să-i scape printre degete.
În rolul lui Jez, Ion Jitari redă cu sensibilitate profunzimea trăirilor unui partener care rămâne alături de dragostea vieții sale chiar și atunci când ea uită cine este și că l-a iubit vreodată. Interpretarea lui surprinde durerea, neputința și devotamentul unui partener.
Versiunile tinere ale lui Megan și Jez sunt jucate de Lucia Popovici și Radu Canțîr. Cei doi reușesc să aducă pe scenă energia, nesiguranțele și zbuciumul începuturilor, oferind contrapunctul necesar poveștii despre pierdere și trecerea timpului.
Enlarge
Copiii lor, Lina și Ned, sunt interpretați de Valeria Hangan și Ion Liulică, pe care îi regăsim și în scenele „trio-ului Alzheimer”, alături de Vioara Câșlaru. Împreună construiesc momente care oscilează între absurd, tandrețe și confruntarea directă cu degradarea memoriei.
Irina Vacarciuc are unul dintre cele mai complexe roluri ale spectacolului. Ea este, pe de o parte, Barbara, cercetătoarea care îi comunică lui Megan că poartă gena asociată bolii Alzheimer, iar pe de altă parte, mama omniprezentă din universul interior al eroinei. Când protectoare, când severă, când reală și când doar o prezență evocată de memorie, ea devine deopotrivă sursă de siguranță și vestitoare a haosului care urmează să se instaleze în viața lui Megan.
Enlarge
De ce trebuie neapărat să-l vedeți?
„E grozav s-o iei razna!” este un adevărat rollercoaster emoțional. Spectacolul te prinde în scene de un umor molipsitor, în care râzi cu poftă, pentru ca, o clipă mai târziu, să te lase fără apărare în fața durerii. Tocmai când emoția riscă să devină copleșitoare, regizorul găsește o ieșire neașteptată prin comedie, oferindu-i spectatorului răgazul necesar pentru a continua călătoria.
Deși vorbește despre Alzheimer, despre fragilitatea memoriei și despre inevitabilitatea pierderii, pentru mine spectacolul este, înainte de toate, o poveste despre iubire. Despre acea formă rară de dragoste care nu depinde de amintiri, de recunoaștere sau de reciprocitate. Despre siguranța de a ști că, atunci când totul începe să se destrame, există oameni care rămân. Că există o familie în care poți avea încredere și o mână care îți va ține mâna până la capăt.
Fotografii de: Lucy Tretyacova
